EPISTOLE TÂRZII-Popa Ines Vanda

Tu îmi răspunzi chemării din iernile sihastre 

Și vii trișând destinul în agonii de fum,
Prin borangic de stele doar inimile noastre
În candelă de vise împart același drum.

Eu lacrimile tale le strâng la mine-n suflet,
Tu dorul tău de mine în simfonii-l cuprinzi,
Toți îngerii iubirii mi-i zămislești în cuget
Și ochii tăi, doi iriși, păcate în oglinzi.

Încătușam iubirea în snop de neputință,
Însângerând albastrul cu spasme otrăvite
Și ne-ndoliem adesea-n potop de necredință
Plătind arvună vinei, dorințelor ispite.

Respir prin necuvinte și îți sărut suspinul,
Cobor în hău cu tine și zbor spre răsărit,
Prin rugăciune sfântă îți îmblânzesc destinul,
De-ntarzii inc-o viață te-aștept în infinit.

Un curcubeu răsare într-un oftat de frângeri,
Noi unul fără altul, doar suflete pustii,
Suntem uniți în taine prin suflul unor îngeri
Și-n raclele iubirii, epistole târzii.

Mirodenii dulci-amare… de Radu Adrian Gelu

De zile nu mai scriu,

am fericirea de-a fi trist,

e pâinea mea cotidiană,

e hrana gândului hoinar,

nu-s singur, deci exist!...

În fericirea de-a fi trist,

mă prefac a fi liber,

fără ochelari fumurii,

văd bine-n negru şi gri,

doar lacrimile-s sidefii…

Citit-am eu, undeva,

că şi drumurile vieţii-n

curbe line de fecioară,

mai au pe margini altare,

de mirodenii dulci-amare…

Că zarea-i doar plină,

de albastru şi vedenii,

cu hanuri pe coclauri,

ce-n lutul din ulcioare,

aduc vise-n rubiniile iluzii…

Le-a făurit cândva olarul,

inspirat de cel duh rău,

din taina trupului de fată,

frumos a oferi mirodenii,

la porţile sufletelor pustii…

Păşesc cu gândul în gri,

peste rupturile albastre

de suflet, în cale-mprăştiate,

vreau să zbor cu visul-n

drum, a merge mai departe…

Privirea cată ultimul han,

chiar cu ulcioarele sparte,

în ciob poate aş soarbe,

trei picuri de mirodenii, ce

dau griul-n viziuni colorate…

Ochi 24 de Costel Suditu

Te-aş întreba ceva..
Am fost, te rog să-mi spui,
Şi înaintea mea?

Vreo coadă de cometă
Atunci- de-atunci, a fost,
Grada din sută-n sută
Vreun posibil rost?

Chiar înaintea Ta, să-mi spui,
A existat,
Vreun licăr de lumină,
Vreun soare-nfierbântat?
Şi rogu-mă la Tine, să-mi spui
Pe şleau, aici,
De nu, acolo-n ceruri măcar,
Numai să-mi zici:
Durerea asta surdă
De regulă plăcere,
Să fie o părere
De regulă o trudă?
Doar plutitor copac?
Arată-mi si-am să tac.
Şi gura asta-n veci
Nu o să mai întrebe
Când nucile sunt seci,
De ce nu se şi vede..

¤

Nu ştiu a fi cum Spui..
Nu ştiu să mă cunosc..
E totul o minciună
Fără temei şi rost;
(De parcă ar fi altfel de cât aşa minciuna)..
Dar totuşi.. suntem una!
Că-ntindem cruci pe trup
Cu sârg şi evlavie,
Grăbiţi să terminăm
Momentul de sclavie..
Împărtăşim doar clipa
Şi ne sfinţim doar rangul,
Şi proslăvim risipa
De dincolo de pragul
Închinării..

Arată-mi cum să întregesc
Şira spinării,
Şi dă-mi un semn, oricum Vei Vrea
Să pot să cred..
Să pot să cred
Că e şi crucea mea.

¤

Sub paşii nesimţiţi,
Aruncă o cărare;
Fă-n ochii pironiţi,
Din lacrimi, o vâltoare
Să spumege cuvântul
Peste al Tău ocean,
Ca sincer şi făcându-l
Din apă lină val,
Să îşi găsească ţărmul
Neconturat în larg,
Unde priveşte omul
Înfipt într-un catarg.

Priveşte câte feţe de cruci
Dezgustă crucea,
Şi cât de des apuci
Prin mâna lor pocalul
Cu mierea delăsării..
Doar cuvântând amarul;

Priveşte-i îndreptării
Schimonosirea feţei,
Şi nu Te mai juca
În ciuda concurenţei;
Primeşte-ne cu da,
Şi plânge-ne cu nu,
Ajută-ne cu ia,
Iubeşte-ne cu Tu..
Şi nu întârzia
De parcă omul nu-i:
Am fost, Te rog să-mi spui,
Şi înaintea mea?..

şi voi veni de Dorina Neculce

Motto: ,,închina-m-aş şi n-am cui,,

i-ar fi fost bine
încuibat în pasăre măiastră
sau umbră călătoare
trăind tăcerile deşarte
la uşa morţilor cătând
cu mâinile oarbe
iubirile de baltă
.......................................
m-aş fi închinat doamne
chiar m-aş fi închinat
tărâmurilor de peste ceruri
şi le-am promis că voi veni
ascunsă în piaţa scalvilor
ca o copilă
crescută
în crânguri
adăpată cu lapte de
pasăre mută

Pentru mine, pentru tine... de Lacramioara Lacrima

Pentru mine, pentru tine,

Vor fi doar zile senine
Caci au fost si vor mai fi
Cat timp noi ne vom iubi...
Lacrima mea e-n tacere
Tot te cheama, tot te cere,
Iara tu vii si ai vrea
Pe loc sa-mi dai linistea...
O iubire pentru tine
Parc-o port de-o vesnicie
Desi totul pare nou
Tu-mi raspunzi ca un ecou....
Al iubirii ce ne leaga
Va dura o viata intreaga,
Ca-i frumoasa, atat de pura
Sta in noi, e sigura
Pe un sentiment curat
Ce-a pornit nevinovat
Si-asa-i spunem dragostei
Vina fiind numai a ei
S-a aprins dintr-o privire
Sa presare fericire...
S-alunge singuratate
Sa ne ajutam in toate...

Pentru mine, pentru tine,
Vor fi nopti cu vise pline
De cand noi ne-am cunoscut
Multe vise am avut...
Tu mi-ai aparut in ele
Mangaind genele mele
Eu in somnul tau cel dulce
Ti-am soptit ca nu m-as duce
Nicaieri fara de tine
Cu gandul esti langa mine,
Inimioara mi-am deschis
Taina ei tu mi-ai primit,
Tot asa la randul meu
Te ascult, iubitul meu,
Impreuna-ntotdeauna
Noi ne vom intinde mana,
Sufletele noastre vor
Sa se alinte-ncetisor
S-ar iubi cu pasiune
Far-a cere, far-a spune,
Totul vine din simtire,
Pune simplu stapanire,
Regasind o amintire
Pentru mine, pentru tine...

cu gâtul pe trunchi- aşteptând de Dorina Neculce

plecat atât de departe
peste mări oceane şi zări
dragul meu zeus
când te vei întoarce
am să îţi croşetez
trandafiri sălbatici 
din firele de timp
umbră a ecoului de sub pământ
furtuni de curcubeu
cu şalele pictate
zădărnicindu-ţi zboruri
doamne atunci vei vrea
să îmi îmblânzeşti tu
chemările zicându-mi
dragă
forma buzelor tale 
o să îmi poposească
în buzunarul alb
dresor al nălucilor nebune
aşa te simt ca pe o sabie înrourată
culegând amurgul învelindu-l în cleştar

dar stai uşor amice
să nu-mi zici tu 
mie NU

lumea din mine se vede
limpede şi stranie
ca un foc de tabără
în care îşi usucă sângele
soldaţii din vietnam

o armată de fluturi vor ieşi
din trupuri strigându-ţi numele ucis
cu gâtul pe trunchi aşteptând
călăul sau şoaptele lui gri
ca să mă elibereze ca pe un animal de casă
oricând gata să îşi înfingă gheara
în beregada femeii din oglindă
mă clatin

mă clatin ca o arătare
tulburată în apa tabloului de sub fereastră
şi...
...tu
dragul meu zeus
pământ
ecou
cuvânt
atât de departe şi
totuşi mereu aproape

de-ai fi… de Ovidiu Oana-pârâu l

un singuratic lac de-ai fi

în nufăr m-aş preface

ca veşnic tu să mă săruţi

şi să mă strângi în braţe.

de-ai fi un răsărit de soare

în marea adâncă m-aş ascunde

în zori de zi să luminezi

adâncu-mi plin de umbre.

de-ai fi tu luna argintie

aş fi o minunată stea

ca pururi să mă ai aproape

să-ţi pot cânta şi murmura.

de-ai fi tu pasăre stingheră

eu cuib în stâncă ţi-aş săpa

la pieptul meu cu drag te-aş ţine

şi somnu-ţi dulce l-aş veghea.

…

dar tu nu eşti decât un vis

ce nu mă lasă să adorm

nu eşti decât un cântec trist

iar eu îţi sunt refren.

Toamnă în doi de Boris Ioachim

Ştii, niciodată toamna nu mi-a părut frumoasă
Când tu eşti lângă mine, sub palidele foi –
Fiindcă-am bănuiala că e, mereu, geloasă
Când ne vede-n înserare, alături, pe amândoi

Cum ne plimbăm de mână, ca doi cuminţi copii,
Pe aleea ce-i golită de gingaşele flori...
Dar, ştii, îmi place seara, când toate cele vii
Plecate- s la culcare, sub ruginii culori.

Iar ochii tăi, iubito, atât de lucitori,
Îmi luminează firea şi ochii obosiţi –
Chiar dacă-i lună plină, sau sunt doar vineţi nori
Mă fac să simt, prea bine, că-ţi sunt dragi şi iubiţi.

Să ne-aşezăm pe-o bancă – în fond, suntem copii -
Ce dacă-argintul toamnei pe păr ne-a adăstat!
Doar astfel mai simţi-vom că suntem, încă, vii...
Hai s-alungăm tristeţea ce-n ani, ne-a tot curtat.

...Ştii, totdeauna, toamna mi s-a părut pâcloasă –
Dar, când tu eşti cu mine, sub palidele foi
Îmi vine, aşa, în minte că, totuşi, e frumoasă –
Când ne plimbăm pe alee de mână, amândoi...

Din viteză de Nuța Istrate Gangan

felinarele par capete sparte
care se sucesc nefiresc
după mașini

Săgeți de lumină stearsă și murdară
îți sfâșie trecerea prin lume

În fiecare zi
îți propui să mergi desculț prin rouă
În fiecare zi
roua nu mai are timp sa cadă

Nu ai vreme
să păşești în joacă
şotronul uitat de copii în spatele blocului

Felinarele sângerează
pe aleile vieţii tale

Unghiile intră adânc
în carnea pumnului încleștat
Umeri strânși
Fruntea încruntată
Gura crispată și amară

Conjugi cinic
a vrea
a dori
a putea

Păşești grăbit
Forțezi uși
Încalci legi și principii
Accelerezi la stopuri
Te oprești doar să îți așezi mai bine pe frunte
coroana de lauri
sau cea de spini
în funcție de zi și de stare

Doar eu știu ca de fapt
ești un felinar spart
care sângerează lumină în interior

ia-mă lângă tine de Leonid Iacob

Iubito, aşează-te

pe perna ta cea moale

şi lasă părul tău să ţi-l mângâi

ca să-ţi culeg cuvintele din buze

şi să le-aştern la mine căpătâi.

Primeşte-mă acolo lângă tine

şi-mi fă culcuş la sânul tău

şi-acolo să simt pasarea ce bate

cu aripa iubirii tot mereu.

Eu pătimaş voi desena cu gura

tot trupul tău cu aprige dorinţi.

Iubito, ia-mă, ia-mă lângă tine

şi dă-mi sărutul buzelor fierbinţi.