sâmbătă, 27 octombrie 2012

URÂȚI-MĂ! - de Camelia Armati

Urâți-mă de vreți să fiți mai drepți,
Pe scena vieții aclamați, urâți-mă-nțelepți!
În mijloc este stâlpul pe unde vine-o rană,
De el legat e ciobul ce-a fost cândva o cană.

Urâți-mă, vă spun! De-o creangă de alun
Atârn- e frânghia cruzimii dată cu săpun...
O iarbă ascuțită crește și îmi sfărâmă talpa,
Urâți-mă, jucându-vă de-a Baba-Oarba!

Îmi cresc din palme șerpi care le leagă,
De stâlpul infamiei, de stâlpul ce mă pradă
Și i-aș strivi...Urâți-mă, căci nu pot,
Să beau sângele-otravă ca pe un compot!

Spinarea-mi este dreaptă și măduva așteaptă,
Să cadă peste mine betonul dintr-o treaptă,
Să mă strivească ura care-i în dumneavoastră.
Urâți-mă! Sunt buruiana dintr-o glastră!

Sunt cel mai aspru glas care vă-njură,
Sunt floarea albă cu chip de stârpitură,
Urâți-mă și dați-mi peste gură,
Cu iarna ce mă ninge-n armătură!

Urâți-mă, de vreți să fiți mai drepți
Și rupeți pomii ce-s albiți la piepți,
Apoi le faceți groapa mai adâncă,
Să nu se scoale, ori să se mai plângă!

Urâți-mă! Urâți-mă, vă spun! Acum!
Tăiați aripa și-azvârliți-mă în drum,
Să nu mai știe apa cui îi este sete,
Să curgă peste tot și să înmoaie pietre!

Sunt lucrul veșnic inutil, sunt Nicăieri
Și ieri am fost Niciunde, voi mâine veți fi meri
Ce înfloresc la geam și florile-s cu ochi,
Ce-admiră-o buruiană. Scuipați-o! De deochi...

Se schimbă ora... - de Nicoară Nicolae-Horia


E-atâta veșnicie între noi,
Nici nu mai știu în care viață sunt,
Nu te uita ca Sara înapoi-
Se schimbă Ora, cea de pe pământ!

Atunci a fost Sodoma și Gomora,
Clipa aceea încă o ascult,
În noaptea asta ți se schimbă Ora
Și-o să dormim puțin, puțin mai mult...

Sonet LXXV - de Ovidiu Oana-pârâu





(... îngemănat în frescă)

Când m-am născut -o pată oarecare
pe şevaletul verii-abia pornite-
zălude moaşe, false ursitoare
mi-au proorocit doar zile fericite.
Primul Răpciune, tors de prima toamnă,m-a'nfăţişat minuscul fir de iarbă;

cei de apoi, zeloşi, pe rând condamnă
neverde crud, sub ruginiu să-l piardă.
Şi l-au răpus. Pe tâmple azi se'alintă
dalbi ghiocei pudraţi de sfântul soare
chiar de-ar dori ei nu mai pot să mintăclepsidra văduvită de culoare.

Urmându-şi mut pornirea lui burlescă,
Zugravul orb ma'ngemănat în frescă.

17.10.2012

Eşti frumuseţea clipelor mele - de Dan Lucian Corb


Eşti frumuseţea clipelor mele
Simt fericirea cu l
acrimi de-argint,
Lângă tine pot atinge stele
Lângă tine e dor şi alint.

Eşti murmurul dragostei pure
Mi-eşti cantecul dalb al zorilor,
Lângă tine simt dragostea care
E ca dulcea mireasm-a florilor.

Eşti tot ce-am visat cândva
Mi-eşti şoapta lină a serilor,
Lânga tine, buze de catifea
Lânga tine văd sensul culorilor.

Eşti dorinţa mea nesfârşită
Pasiunea, cuvântul cald, dorul,
Lânga tine mi-e inima liniştită
Desluşind fineţea şi-amorul.

7 iulie 2012 Aleşd

Toarnă-mi - de Cătălin Codru

Toarnă-mi vin în călimară,
Să te-mbeţi cu-a mea trufie,
Slovele să nu-mi mai moară,
Rătăcite-n veşnicie!

Toarnă-mi visele în noapte,
Dacă poţi, fă-le femei,
Şi din ochii-nchişi să-mi sară,
Ca-ntr-o vrajă ochii ei!

Toarnă-mi repede parfumuri,
Viaţa asta mă îmbată,
Îmi aşterne dor de drumuri,
Şi mă naşte încă-o dată.

Toarnă-mi lacrimă pe brazdă,
De sudoare şi de dor,
Să mă are-ntreg pământul,
Să rodesc şi-apoi să mor.

Toarnă-mi, Doamne, picătura,
Care-mi umple călimara,
Dar mă iartă... nu-mi da ura,
Sunt destui în astă ţară!

Toarnă-mi în călcâi putere,
Şi-ţi trimit ţie tâlharii,
Iartă-mi fraţii de durere,
Şi de patima uitării.

Toarnă-mi în dureri lumină,
Dă-mi doar inimi iubitoare,
Aşezate în columnă,
Ştii tu cum, sfinţită-n soare.

Fii iedera... - de Aurel Peteoaca

Fii iedera si accepta-ma sa -ti fiu copac,
Coboara in trunchiul meu o imbratisare,
Adapa-te cu seva mea,daca iti e pe plac
Si inalta peste mine frunzisul catre soare.

Iti daruiesc un cer cu toate ale sale,
Cu pasari vii,cu stele si zeitati divine,
Dar mai intii de toate eu iti sunt o cale
Si taina in care azi impreunam destine.

Fii iedera si urca in copacul solitar,
O lume iti asez sub gingase picioare,
Din viata mea iubirea ti-o ofer ca dar,
S-o invalui in tandrete ,fiindca moare.

Si cand o fi sa plec un timp spre vesnicie,
Am sa-ti cer si tie ,simbolic, definitiv acord,
Fiindca suntem legati in radacini de poezie,
Iar emotiile le percem printr-un singur cord.

oxigen de Nuța Istrate Gangan

inima mea
instrument de măsură pentru durere
trupul balsam pentru rană


îți dereglez toate aparatele sensibile la vibraţii
apăs toate butoanele interzise
într-o mecanică fină şi iscusită
învăţată din mers

îţi filtrez tristețile
prin mine
rămân cu lacrima ta în ochii mei
pe trup am doar rănile tale

într-o zi îmi vor trece sângele tău prin vene
doar ca să realizez
că fără tine nu pot trăi
te respir
te absorb
te inhalez
durere elixir sau drog
îmi fac transfuzie de tine
în fiecare dimineaţă
când tragi uşor cearceaful
de pe trupul meu gol
în fiecare noapte în care
împărţim la doi
aparatul de oxigen

tu nu înţelegi că fără tine nu pot respira?

Prag de noiembrie de Boris Ioachim

Din zări, zâmbind, vin norii de ninsoare,
Aduşi de-un vânt tăios şi hainit…
Se pregăteşte toamna de plecare –

Dar fără a-i spune iernii „bun-venit”.

Drum cu pietriş, scrâşnind sub pas agale…
Pe-alături, din salcâmi, frunzare plâng –
Tăcut, posac şi plin de nepăsare,
Răceala brumelor în mine-o strâng.

Plopii, lipsiţi de-a frunzelor podoabă,
Sub vânt, se-ndoaie şi se zgribulesc…
Natura pare-o deşirată gloabă
Ce-şi clatină povara, nefiresc.

Grădinilor, de brume pustiite,
Doar crizantemele le dau culori –
Curând, vor fi şi ele potopite,
De-omături grele şi de vineţi nori.

De gânduri negre, mintea mi-e golită,
Dar simt neînţeles şi tainic jind
După o zi, anume, însorită -
Când, vesel, dragoste purtam în gând.

Ce încrâncenat şi plin de răutate,
Cu sârguinţă vântul mă plesneşte!
Însă, din drum, nicicum nu mă abate –
Căci fără ţintă merg, păşind orbeşte

Spre-o zare ce, demult, nu mă mai cheamă
Spre-un viitor – ce mi-e, de-acum, străin…
Cred că destul speranţei i-am dat vamă –
E vremea, din tristeţi, să-mi fac cămin.

…Drum cu pietriş, scrâşnind sub pas agale…
Pe-alături, din salcâmi, frunzare plâng –
Tăcut, posac şi plin de nepăsare,
Răceala brumelor în mine-o strâng.

Suflete legate de Renate Müller

Mă aflu-n partea vieţii mele, 
învăluită-n ţesături de ceaţă.

Tu, stai în colţul tău verzui,
înconjurat de umbre triste.

Nimeni la lumină nu ne cheamă;
nici melodii duioase,
nici zbor de rândunici.

Eu, nu pot să te-ajung,
iar tu, nu vii, pe drum deschis,
pe veci el ne desparte.

El trece peste, şaptesuteşapte,
munţi şi văi şi mări.

Deşarte gânduri şi
speranţe ce se zbat,
în muşuroiul inimilor noastre.

HD 26.10.2012 RM

Hot de toamna de Aurel Peteoaca

Am primit oficial mandat de arestare,
Iar jandarmii stau la poarta sa ma inhate,
Ca as fi furat o toamna din pura intamplare,
Ca as fi sarutat-o si as fi luat-o in brate.

Sunt vinovat ca m-am pierdut in toamna,
Ca am ratacit cu visul pe frunze argintii,
Cand altii revendicase aceasta doamna,
In naivitatea lor rebela de inocenti copii.
E toamna mea si vreau sa fac recurs
La curtile ceresti de dreapta judecata,
Vreau toamna inapoi,cu dragostea ramburs,
Platesc amenzi si tot ce e de platit ca plata.
Dar niciodata nu mi-o trec si in buletin
Ca fiind a mea definitiv ca si prenume
Toamna este toamna pentru o lume.
Sunt hot de toamna,daca asa va sunt pe plac,
O port in suflet si o car sisific in desaga,
Neimpliniri si vise temerare in mine zac,
Iar toamna -mi este penetranta ca o plaga.
Am furat din toamna si sigur o sa mai fur
Miracolul ce germineaza in pantec nemurirea,
Pasarile migratoare si cerul pur de azur,
Dar mai intai de toate am furat iubirea.
Iar voi care ma acuzati in gura mare
Si ma tarati prin judecati neavenite,
Vede-ti ca v-am lasat si voua soare
Si tandrete suficienta ,ca sa fi-ti iubite.
M-ati pus la zid?Nu-i nici o scofala,
Toamna ma iubeste si-o iubesc,
Am febra si-o percep ca si pe-o boala,
Dar ca s-o revendic inca nu indraznesc.
E clar, am primit mandat de arestare,
Zelosi jandarmii stau la panda sa ma inhate,
Am furat o toamna si cronic va mai doare,
Ca o sarut pe pantecul de frunze si o tin in brate.