Segnior - de Elena Valeria Ciura

Pe tine te-am pierdut
(Mă-ntreb de te-am avut!)
Mi-a plăcut al tău fior

Şi mă mândream că te ador,
Dar tu visai pe un alt plai
Segnior!

Şi- am căutati un crai mai rafinat
Şi mai stilat, sofisticat,
Ce-şi duce fetele-n Palat
Nu se zgârceşte la un ceai ori o cafea,
Nu motiveză că ar merge la sobor-
Segnior!

Şi ştie ce- i o şuşanea,
Le-ncântă şi cu altceva,
(Că nu-i departe de gîndirea ta!)
Dar fără glumă, şi eu, mă voi distra
In aşteptarea Altcuiva,
Segnior!

Dar vine vremea să culegi ce-ai semănat,
Adică, să primeşti ce ai şi dat,
Şi fac pariu că în trei zile
Fără aripi tu vei zbura -
Şi adăpost vei cerceta
Că ai rămas fără Palat
Si ai rămas şi fără cheie,
Fără odor ,în toate ,,pas,,
Fără cuvânt de bun rămas,
Senior!

În zbucium nu vei mai lăsa
Un suflet, ce te prea ierta
Te prea ierta!
Căci multe inimi dor de dor-
Tu nu ai una ca să ştii,
Segnior!

Dor de-o lume tăcută - de Renate Müller

Mi-e dor să m-ascund
într-o lume tăcută
să mă-ntind în iarbă
ca pe-un covor

să urmăresc norii
cum alunecă-n treacăt
să visez meleaguri
pline de flori

mi-e dor doar de mine
în mine s-ascult
s-aud melodia
ce mă poartă-n trecut

Timp grabnic... - de Nicoară Nicolae-Horia

De la nordul gândului, la sud,
De la est, la vestul cel postum-
„Sunt nervos, nervoasă”, îi aud,
“Mă grăbesc şi nu am timp acum…”

Ne goneşte clipa, ceasul, Veacul,
Peste tot vacarmul e în toi,
Aleargă şi bogatul şi săracul-
Ce-i graba asta, Doamne, între noi?

“Weekend plăcut!” E gata săptămîna,
Dar nici aici hodină nu găsim,
Duminica ne face semn cu mâna,
Ce rugăciuni uitate să-i rostim?

Când clopotele plâng, spre liturghie
Paşii noştri nu mai au cărări,
Tot mai departe suntem, cine ştie
Ce ne aşteaptă dincolo de zări.

Vremelnicia lutului mă doare,
Se pârjoleşte Cerul fără ploi,
Nu mai avem în suflet sărbătoare,
Nici Timpul nu mai are timp de noi…

Lună obosită - de Ovidiu Oana-pârâu

Răsare luna obosită,
În capul satului, pe deal,
Albind fâneaţa părăsită
De sunetele de caval.

În noaptea tristă -ici şi colo-
Doar liliecii mai cutreier.
Din iarba reavănă, tremolo,
Mai risipeşte câte-un greier.

Haotic clipele măsoară,
O cucuvea, cobind anost.
Un câine bate către moară,
Smucindu-şi lanţul fără rost.

Aleargă umbre peste brume
Prin dimineaţa ponosită,
Şi, plictisită să le-ndrume,
Adoarme luna obosită.

Paispe lupi tineri... - de Aurel Peteoaca

Paispe lupi tineri hoinareau prin paduri de foioase,
O foame cumplita,naprasnica,la drumu mare ii scoase.
Sunt lupi tineri,ce n-au naparlit niciodata,
Sunt lupi ce asculta si nu prea asculta de haita,
Sunt lupi ce abia au schimbat dintii de lapte,
Ei doresc cu nesat sa sfasie,sa intre in istorii prin fapte.
Marie..urla..latra ,se zbenguie,iar foamea ii doare.
Instincte materne,paterne,ii imping sa ucida,sa devina in sfarsit fiare.
Se joaca....,adulmeca umbre....,mirosuri discrete de sange,
Iar foamea-i incolteste,spre drumul mare ii alunga ,ii iminge...
Si-i pune in panda,ii face din catelandrii cuminti adulti fiorosi,
In vanatoarea aceasta,lupii flamanzi,imi par ireali de frumosi.
Cine pe cine ucide ?
Cine pe cine pandeste?
Cine invinge in lupta?
Dar mai cu seama,cine traieste?
Paispe lupi tineri ce au dobindit de curand dinti permanenti,
Stau nemiscati intr-o panda..fiorosi...infometati si atenti.
Haita batrana isi linge o rana si nu da inca ordin de lupta,
Asteapta..asteapta..pandeste,iar burta de foame ii e supta,
Adulmeca in nari in nari galop nebunesc,de fragede ciute,
Viseaza cu ochii deschisi....candva a ucis cateva sute...
Sunt paispe lupi tineri cu ochii de foc ,nededati la omor,
Ce asteapta cu ura.....pe haita batrana o marie in cor .
Cel mai nevolnic,mai firav...dar si cel mai siret
Se apropie de haita...in ocoluri...incet......foarte incet
Si uitand de fire,sfidand criminal orice lege,
Infige coltii in jugulara batrana.......ucigandu-l pe rege.
Este haita de acum,a salvat instincte primare de rasa,
Porneste vanatoarea,pripit,in dorinta de-a ucide se lasa.
Miroase a vanat si a praf de pusca pe vai si colnice,
Haita cea tanara duce lupii sub ploi...sub ploi de alice.
Cine pe cine ucide?
Cine pe cine pandeste?
Cine invinge in lupta?
Dar mai cu seama cine traieste?
Paispe lupi tineri ar fii vrut sa ajunga spre paduri cu rasina
Dar haita,cu coltii de lapte,plateste un destin,un tribut si o vina.

De mine-nstrăinată - de Renate Müller

Mă simt de mine-nstrăinată
singură pierdută-n gânduri
în cartea veche de-altădată
citind doar printre rânduri

Trecutul meu e-o apă tulburată
în care foarte greu pot să privesc
şi umblu în cămaşa nespălată
a timpului în care eu cerşesc

Nu mă atrage nici un vis anume
eu în lanţul vieţii mă-ncâlcesc
bucurii nu mai râvnesc în lume
şi să uit de toate îmi doresc

Depresie X - de Boris Ioachim

Nu vreau să port relicve în inima răcită
De frigul asprei toamne – de asprul lumii frig…
Sunt resemnat că viaţa, adânc, mi-e scrijelită
De crunte deziluzii…Tristeţea nu mi-o strig.


Când se prelinge ploaia, pe geamuri şi în gânduri
Şi-o umezeală rece îmi joacă-n ochii stinşi –
Ce au ars, plini de speranţe, în mult prea multe rânduri
Şi au ţintit, spre azururi, ca doi cărbuni aprinşi,

Privesc cum zboară norii, ce prevestesc zăpadă,
-Răceala lor greoaie o simt cum intră-n piept –
Şi-n linişte îngheţată, troiene-aştept să cadă,
Ca sub albeaţa iernii - nimicul să-l aştept.

Nu-i frică, nu-s regrete – trecutul e trecut –
Prezentul nu-mi aduce nădejde, nicidecum,
De viitor nu-mi pasă de-o fi frumos ori slut –
Căci, viitorul lumii, incert e – orişicum.

…Nu vreau să port regrete în inima răcită
De frigul asprei toamne – de asprul vieţii frig…
Sunt resemnat că soarta îmi e pecetluită –
Regrete n-am, nici teamă – tristeţile nu-mi strig…

Ultima corabie - de Leonid Iacob

Trec prin mine
cântece albe născute
din cristalele
ce s-adună pe tâmple.
In portul deschis
al sufletului plecat în iarnă
nici o corabie
nu-şi mai flutură pânzele
E totul o simfonie de alb
în care doar
vântul tristeţii mai vine.
În portul alb
dintre anotimpuri
am rămas eu,
o oază ciuntită de dor.
Astăzi am trimis spre tine
ultima corabie de vis
şi iubire.

E târziu,
cântecele au murit
în ecoul
de dincolo de mările lumii
şi anotimpurile
se-amestecă nebun
în undele viselor mele.
Şi tot te-aştept
să revii în portul cald
al sufletului,
acolo,
unde o după amiază de mai
arunca peste noi
culorile curcubeului
Astăzi trimit spre tine
ultima corabie de vis
şi iubire.

CREANGĂ ION, nu mai esti tu de bonton! - de Elena Valeria Ciura

Bădie dragă! De-ai trăi, tu, azi
Şi-ai sta ascuns printre cireşi
Ce mai poveşti ai auzi
N-ai apuca să te cruceşti

Punguţa cu doi bani, ieduţul cel deştept-
De-ai şti cât eşti de desuet!
Nu se mai poartă hărnicia,
Şi nici înţelepciunea din poveste
La modă e necinstea şi prostia...

Cu Mario ori piraţi.,
Motani mai agresivi
Dar de soareci păcăliţi-
Pe Net e greu de concurat!
Aşa că, tu,.bădie
Căzuşi ca demodat!

Să furi cireşe...!
Ce păcat mai savârşea băiatul Nică!
Ai scrie, oare, o poveste despre
Unul mai mic, ce bea alcool
Direct din sticlă
Şi încă se făleşte?

La scăldat! Mai are haz
Cănd ei schimbă jacuzi cu piscina
Ori marea cu oceanul piscina cu vitrina
De unde-şi iau haine Versace
Sau avionul spre necunoscută destinaţie?

O,Nică,dragul nostru Nică,
Azi nimeni nu mai tremură de frică
Cei mici au numai drepturi
De-l atingi pe unul cu nuiaua
Sare Protecţia pe taţi si le-a luat luleaua
Şi alte drepturi de părinţi...
Aşa trăim noi, astăzi,Nică,
Într-o ţară cu smintiţi!

TOAMNĂ NOSTALGICĂ - de POPA INES VANDA

Toamna lăcrimează bruma peste frunze 
Ca vrăjit dansează-n foșnet abătut,
Dorului lunatic îi aduc acuze,
Că se cuibărește-n gândul surd și mut.

Frunze risipite vin în avalanșe
Și adorm pe tâmpla zorilor târzii,
Mă colindă noaptea-n zdrențe de mătase
Nu te-aștept nici astăzi,știu că n-ai să vii.

Ard un vreasc din tine, ce-mi încinge focul,
Sub castani nostalgici cerul îl invoc,
Trece ea și toamna, ia și nenorocul
Merg să vând și dorul într-un iarmaroc.

Vând o amintire,vise și fantasme,
Inima-i bogată ,cumpără nu vrei?
Am pe buze struguri și în gene basme,
Iar rapsozii toamnei cântă pe alei.

Astăzi este gratis orice vei alege,
Dau pentru un zâmbet umbrele himerei,
Dăruiesc iubire , reverii pribege,
Umple-ți buzunarul,hai de ce nu vrei?

Port veșmânt de frunze galben aurite,
Sufletul mi-e rugul unde toate-mi sunt,
Am rămas cu doruri, ceasuri osândite,
Toamne cu iluzii și cu păr cărunt.