MI-E DOR DE PAUNESCU - de Aurel Peteoaca

Esti pus la zid si unii inca te acuza,
Ca ai fost poet de curte sau un poet prea mare,
Ca Tara si Poporul ti-au pozat ca muza,
Si ca Romania o iubeai cu inversunare.

Tu ti-ai purtat toti spinii pe fruntea sangerie,
Si-ai marturisit iubirea chiar rastignit pe cruce,
Iar faptul acesta il stiu strabunii de sub glie,
Clevetirile,azi, imi par neavenite si caduce.

Eu vin cu Dacii Liberi sa facem o revolta,
Eu vin ca aparare,in blugi si-n adidasi,
Iar Voronetul scrie lizibil pe-a sa bolta,
Ca praful nemuririi iti scanteie in pasi.

Ai incendiat prin tineri zeci de stadioane,
Iar poezia ta tamaduia ca un balsam,
Ne este dor poete sa te vedem cu toane,
Si spiritul sa-ti intre in creativ vacarm.

Ai fost bolnav de tara,ireversibil si acut,
Ai iubit femeia,vazand-o sublima zeitate,
Erai in stare s-o reinventezi din nuiele si din lut
Si ai absolvit-o ireversibil de pacate.

Pacient,cu tricolorul ciuruit pe sange,
Avand o boala dar nu si-un tratament,
Mi-e dor de tine,tristetea in mine plange,
Iar timpul mi se pare nefiresc de lent.

Mi-e dor de Paunescu,ca de-un frate,
Mi-e dor de Paunescu,ca de-o ruda,
Bat clopote la Putna,vibreaza o cetate,
Si-un neam intreg in remuscare mai asuda.

DOR CALATOR - de Aurel Peteoaca

Plec uneori apasat.....,hotarat,
Ca sa revin de fiecare data vijelios,
Cand plec par batran si urat,
Cand revin am zambet de soare,frumos.
Ce anotimp bizar mi-e dat sa traiesc,
De-as fii mai tanar macar c-o iubire,
As face un gest necugetat,nebunesc,
Te-as condamna la moarte,pe veci,despartire.
As primi in suflet cocorii calatori,
Ca sa-i feresc de iarna rece,fara de voie,
Zilele din anii cu sot le-as face sarbatori,
Iar eu m-as reincarna in sosia lui Noe.
Plec uneori...Da! Un obicei prostesc,
Revin de fiecare data mai aprig in iubire,
Ciudat mi-e felul si ciudat mai iubesc,
O sa port blestemul acesta pana la pieire.
Plecand hotarat ma trezesc in vis,razgandit,
Ma simt tanar,ca la prima iubire,
Am sufletul frumos sau poate pocit ,
Ca plec,ca revin,nimic n-as vrea sa te mire.
Cum nu te mira frunzele in vant,
Cum nu te mira ploaia unei veri,
Sunt decat un dor calator pe Pamant,
Ma intorc cand ma vrei,cand ma ceri.
Am imprumutat zbor de cocor,de nevoie,
Iar destinul l-am logodit cu pasari calatoare,
O sa descind printr-un cal in inima ta Troie,
Peste ziduri de magnolii erupte in floare.

MIRAJ - de Aurel Peteoaca

Beat de fericire si mut de emotie,
Mi-am ratacit capul printre stele si nori,
Risc,da ,risc sa fac curand o comotie,
Iar stirea o sa faca in presa furori.

Poetul ce gandea in versuri si respira in rima,
Indragostit de himere si iluzii desarte,
S-a incendiat in iubire,prin gesturi de mima,
Iar azi,prea repede,de noi se desparte.

Si zborul lui frant,a falfait prelung,
Cuvinte fara noima ii vor troieni pe buze,
Iubito,ma asteapta,o sa ajung curand,
Mi-am fecundat iubirea in visele lehuze.

Iar despartirea noastra e-n prag de reintilnire,
Planeata nu s-a zdruncinat de-un cataclism,
Indiferenta lumii mai rumega o stire,
Avand pacatul ,semn ,in carti de catehism.

Poetul cu radacini adventive pe pamant
S-a ridicat la ceruri prin acte de curaj,
El a sedus o lume vrajita de cuvant,
Iar moartea lui ,mondena ,ne pare un miraj.

INCOMPATIBILI - de Aurel Peteoaca

Intre cantul greierilor mei din tarana
Si maretia cetatilor tale de granit,
Este o intindere,sisifica, de mana,
Care refuza nemurire prin cioplit.

Intre strigarea mea desculta , pripita
Si ecoul tau ermetic,prea camuflat,
E smerenie de ruga fierbinte, necitita,
Si inocenta pura de copil-barbat.

Intre malul meu singuratec ,abrupt,
Si albia ta ca doua palme in caus,
Este o instrainare de lapte nesupt,
O ceata vanjoasa ce miroase a tus.

Intre limba mea impietrita si scurta
Si urechea ta pilnie deschisa,setoasa,
Este un mars in taras ,pe coate si burta,
Un drum cunoscut,ratacit catre casa.

Mi-am pierdut sufletul... - de Nicoară Nicolae-Horia

Septembrie 2012
”Ce va folosi omul de va dobândi lumea toată şi îşi va pierde sufletul său?
Sau ce va da omul, în schimb, pentru sufletul său?” (Marcu 8, 36-37)

Mi-am pierdut
Sufletul,
Să nu-l mai căutați,
Nici nu există recompensă
Pentru el.
Dacă întâmplător
Îl va afla cineva
Ostenit
Lângă un izvor,
Să-i dea
Din apa lui
Să bea.
Mi-am pierdut sufletul,
Nimic nu mai am,
Sunt ca o frunză mistuită
Pe ram;
Mi-am pierdut sufletul,
Niciodată
Nu am avut grijă de el,
Numai de trupul acesta flămând
Și rebel...

VEȘNICA DILEMĂ - de Dori Lederer

În lumea asta plină cu de toate,
Ne întrebăm de ce suntem veniți.
Să facem și să ispășim păcate
Sau să dormim apatici și cuminți ?

Ne mai oprim la câte o răscruce
Și ne mai scoatem cuiele din trup,
Spre a le pironi în propria cruce
Ca amintire-a tot ce a trecut.

Ne mai învață câte-un erudit
Cum să ajungă omu-n nemurire,
Echilibristică pe muchie de cuțit
Și rație de pâine și iubire.

Ne spun și sfinții cei înțelepțiți
Că pentru a se frânge coasa morții
Ne trebuie s-avem genunchi zdreliți
De-ngenuncheri pe marea scenă a sorții.

Pe ochiul ce-a ales ca să renunțe
Chiar și la vis, din teama de păcat,
Va merge însuși visul să-l denunțe
Pentru păcatul de-a nu fi visat.

Și-atunci, ne întrebăm ce va fi mâine
Dacă într-un azi pe care l-am trăit,
În traista sufletului punem câte-o pâine
Și-l izgonim spre minus infinit.

În viața asta plină cu de toate
Poate-am venit doar pentru o-ncercare:
De-a ne fi nouă înșine păcate
Și tot noi înșine, de a ne fi iertare.

vară abandonată - de Renate Müller

m-am împiedicat de tăcere
în genunchi am cerşit
mâini pline de mângâiere
dar indeferenţa m-a străpuns
cu lama ei de oţel

m-am împiedicat de raze
în fire subţiri de lumină
ce în surdină fremătau
atunci când sau rupt
pe când eu mă zbăteam

m-am împiedicat în tine
în ochii tăi de tăciuni
ce mă priveau fără vină
şi cu o mirare începură
să-mi surâdă în milă

nu știu cine sunt - de Belean Maria

sau ce multe doruri de dor încolțesc
nu știu iubirii să aduc ofrande
dar îți știu albastrul ochilor

vinovați
flămânzi

iubite
ești de vină pentru așezarea bătăilor inimii
deasupra sfinților pictați în altar
pentru orbirea noastră
pentru jertfa tăcerii
mi-ai spus că acest drum duce spre veri
de aceea l-am ales

urc încrezătoare
împrăștii scântei
încă un pas
nu este doar o floare de vară
este o poiană în mii de petale
simțuri într-un tril haotic
aleg
alerg
nu pot cuprinde adâncurile absolutului
durerea fericirii
foamea
foamea de cuvinte
care vor
să-și zidească eternitatea în noi

este timpul să despici existența
ideea de a fi
ca pe un fruct
să gust pentru prima oara
numai așa va coborâ copilul
din icoană
zâmbind

ACTUL FINAL - de Dori Lederer

Veniţi, vă aştept astăzi la teatru,
În ziua a opta-a minciunii,
Să-nceapă dar piesa, să-nceapă masacrul
Pe scena păgână a lumii.

La casă, biletele nu s-au vândut,
În sală sunt eu, spectator.
Dar scena e plină de cei ce au vrut
Să joace in ultimul rol.

Actori sunteţi voi, acei ce mi-aţi dat
Iluzii in viaţa-mi sărmană.
Acei ce, plecând, nu mi-aţi mai lăsat
Măcar un bandaj pentr-o rană.

Veniţi, vă aştept astăzi la teatru,
La ultimul act ce s-a scris,
Sunteţi astăzi iarăsi actori in masacru
Iar eu spectatorul ucis.

mi-a ruginit pământul la picioare... de Ovidiu Oana-pârâu

mi-a ruginit pământul la picioare
de morţi de frunze ninse din înalt
un roşu ce-i desprins parcă din soare
se mută-n mirişti puse pe asfalt

trecute prin culori de curcubeie
la vremea rânduită prin vecii
se scurg clădindu-şi moartea în bordeie
în ritmuri de funeste simfonii

apoi se înfrăţesc ca-ntr-o pocladă
ţesută de un meşter inocent
linţoliu pentru lume pus să-l vadă
într-un sfârşit de toamnă decadent

cât timp mă străduiesc ca prin cuvânt
să plâng această tristă adunare
apar în zbor rafalele de vânt
valsând parcă în marea de culoare

şi-mi lasă adiere în ureche
- nu plânge că se duce timpul cald!
căci frunze în culorile pereche
renaşte-vor în tonuri de smarald