PAŞI TÂRZII… de Patricia Serbanescu

Lumina mi se scurge
Spre ochii tăi albaştri
Din minte’ntunecarea
Se dispersează-n vad,
...Mereu, vreau să o caut
Pătrunsă printre aştri
Şi-amestecată-n slovă
Mă ţină… să nu cad…

Nu aş mai vrea nicicând
Să calci praguri străine,
La braţ cu a ta liră
Din sufletu-ţi pustiu,
Aş vrea să vii, iubite
Lipindu-te de mine…
Să îmi repeţi într-una
Că m-ai găsit… târziu.

MAI STAI CU MINE… de Patricia Serbanescu

mai stai doar cu mine
o noapte măcar,
mă simt mai bogată
c-o viaţă,
să-ţi mângâi tot trupul
chiar…fiind în zadar,
zidind clipa-n mine
când moartea mă-ngheaţă.

rănită în suflet
tot caut iertare,
cuvinte mă dor
sunt vârf de cutit,
otrava din vorbe
pândeşte-n cărare
sub pasul de om
naiv şi tocit…

în suflet nu-i loc
de tine, mă iartă !
aştept în tăcere s-alerg
printre sfinţi,
privind cum suspină
un petec de hartă
sub zâmbetul strâmb,
ce-l strecori printre dinţi…

IDEI RĂZLEŢE - de Patricia Serbanescu

In minte, doar ideile roiesc...
îngemănate, unele-nfloresc
iar altele, curând se ofilesc
nemaiputând de’acum să le opresc,
doar din iluzii, n-am să mai trăiesc...
chiar dacă uneori îmi cântă simfonii
încerc să-mi ies din mine,
să trec prin galaxii...

nimic din ce găsesc pe Sus
nu este pe pământ,
doar dragostea mă-mbie
cobor iar în cuvânt...
s-o torn în tine, să te primenesc
când prind să scriu în versuri
,,te iubesc,,
răspunsul se formează
pe buzele-mi amare
când viaţa doare, timpul se sfârşeşte
si chiar lumina printre nori păleşte,
nu poate fi mereu doar sărbătoare
doar tu iubire, esti înălţătoare.

golul - de Belean Maria

din mine-și îmbracă sutana
golul acela rămas după ce măslinul rămâne fără flori
frunze
pace

șuierul singurătății s-a lipit de colțul eșarfei
doar
pânza albă așteaptă să-i cânt
în culori cât mai vii
respirația lebedei

adulmec legătura firavă dintre noi
obosită
mai trage șoaptele după ea

mirele meu
cu haină de pene
retrage-ți la marginea cărării
păsările deșirate-n culori gălăgioase
sau tăcute
căci un doi nu e
nu va fi
-un ritual dus până în punctul
în care s-au ciocnit atingerile mereu rănite-
decât o margine de cer
mereu amenințată de căderi

golul crește
un altfel de alb în os
aici
unul și niciunul
îmi va mângâia tâmpla

tu când te luminezi

Identități de Elena Iuliana Constantinescu

Bule mici de aer suntem
Pe o apă învizibilă

Tu și eu.
Suntem noi,
Suntem ce-am fost,
Inconfundabile lumini
Într-o lume albastră,
Și viața noastră..
Un cristal,
Ce ne ferim să nu-l spargem;
Călătorim într-un tunel
Țesut de o mână invizibilă;
Dansăm
Pe o muzică nemaiauzită.
Noi,
Ciudate note ale identității;
Noi,
Vise suntem,
Culori sărace care ne-am născut
Pentru a fi fericiți
Și a trăi
Cu vise, tristețe, uitare...
Pe care le-am adunat într-un sac,
Un sac al identității
Mele,
A tale,
A noastre.

Elena Iuliana Constantinescu

Aştept... de Andreea Alexandra Coman

Aştept o nouă viaţă, o nouă dragoste
Unde tu şi eu ne reintalnim
Să povestim iubirea-n doi...

Cutreier toamna în amurg
Şi plâng, nu ştiu ce simt,
De unde vin, mă mint.

Aştept iubire, încotro te-ndrepţi?
Nu e firesc, nu-i omenesc
Căci tristă-i inima, o pătimesc.
Mă îndrept spre nicăieri
Ca un înger cu aripi frânte
Ce iubirea ia fost luată şi dorurile rupte.

Aştept iubire să simţim ce am simţit la început
Când m-ai vazut, când am îmbrăţişat iubirea-n doi.

( 23 Septembrie 2012- Andreea Coman)

împărțim duminica dacă vrei de Maria Belean

ador duminica
aceea din fiecare zi 
mă ia de mână 

și-mi arată cerul nesfâșit de nori
- maia
vezi printre nori luminița
- o știu
dintodeauna
legătura este strânsă
îmi duce căldura vieții la piept
- ai puterea să desfaci cerul
zgomotul să te răcorească
lumina să lucreze ogoare

chipul palid în oglinda nesfărșitului
scânteiază
nu o lumină
mii de fascicule topind ziduri

miroase a mir
în nori

- maia
se usucă pâinea
bunica știe ea ce știe
ea a inventat duminicile
eu sunt lumina

Gânduri de Elena Iuliana Constantinescu

Gândurile mele
Rătăcesc prin copilăria mea;

În fața ochilor
Apar frânturi de imagini
De când totul era frumos,
Fără griji
Când mă contopeam cu natura
Stând ore întregi
Vorbind
În noapte cu luna,
Când mintea mea
Găsea totul frumos;
Era ca un joc,
Atunci zâmbeam mereu şi mi se părea
Că îmi răspunde cu seriozitatea
Și farmecul ei,
Ore în șir
Petrecute noaptea
În grădina cu trandafiri
Sub adierea vântului,
Lăsându-l să mă mângâie cu blândețe;
Dar timpul a trecut
Și n-a mai rămas nimic
Din puritatea,
Frumusețea, acelor momente;
Doar gândurile mele
Și lacrimile pe care inima
Nu le-a știut naşte;
Amintiri pline de lumină
În liniștea nopții
Cu gânduri,
Din a mea copilărie.

Elena Iuliana Constantinescu

Vis verde de Cristina Maroiu

Să nu te mire dacă vei descoperi
că ochii mei sunt verzi:
se zbat în ei

pădurile de doruri!

Câte veri s-au născut în mine
cu degete de crin,
ca să mă pot închina depărtărilor!

Şi câte umbre mi-au sângerat
pe retină,
până când
mi-am putut odihni însetarea
pe buze de luminiş,
unde tu, vis verde,
mă aşteptai…

Înainte să-ţi intru în altar,
m-am descălţat de tresăltările
îndoielnice,
şi-acum îmi cresc pe pântec
câmpii şi începuturi
de poezie.

De azi înainte,
toamna nu o să mă mai sperie,
deşi uneori îmi va topi
lacrimile
în formă de smarald...

Tu ştii că,
ori de câte ori plouă,
ies pe pridvor
şi te respir
cu ochii?

Cristina Măroiu
23.09.2012

ai spus de Maria Belean

că pe partea mea de cer
ai desenat o floare albastră
și că i-ai împrumutat culoarea dorului din gânduri

dar nu e

desculță pășesc nesigură prin iarbă
nu ating tăcerea
caut cu privirea cerul
cerul meu
sub aripă văd cum se revarsă bătaia inimii
și dezgolirea sufletului

aș vrea
să trec alături de gând
amintirile de pe tâmplă
peste care să-ți treci căldura albastrului
iubite
cerul meu are chip de iguană
floarea ta
împrumută verdele
verdele gândurilor mele