E toamnă şi clasa zero... de Radu Adrian gelu

E toamnă în şcoală acum,
Cum n-a mai fost nicicum,
Pădurea ei cea fermecată

De pici pitici iată e populată.

Aşezaţi pe melcii scăunele,
Curioşi ridicând sprîncenele,
Abia ajung la măsuţa şcolară,
S-o vadă pe zâna profesoară.

Vestita ciupercă – o zero clasă,
În gazdă peste şcoala ţestoasă,
Aduce sfioasa picime ca voinici,
La gălăgioasa adunare de aici...

Cu săli speciale, în laboratoare
Sau de sport ivite la întâmplare,
Toamna aceasta-i chiar inedită,
Şcoala-i grădiniţa desăvârşită...

Bucefal de Ovidiu Oana-parau

Aleargă mânzul nostru, ba zvârle, se cabrează,

Goneşte nebuneşte şi sare peste tot,

Cât timp stăpânu-nvaţă cu însuşi Aristot,

Dar când la dânsu-l cheamă, pe loc îngenunchează.

Un animal din soare, o splendidă făptură,

Născut sub zodii faste, ca un trimis divin,

Crescut în Macedonia pentru măreţ destin,

Ne-nduplecat primeşte, un singur frâu în gură.

Încremenea cu teama de umbra-i pământească,

Dar ne-nfricat se-arată în aspre bătălii,

Unde un rege mândru-l va duce prin câmpii-n

Adâncurile Persiei, voind s-o cucerească.

Când Marele-Alexandru pe Bucefal îl pierde,

În crâncene războaie, el, un mormânt-oraş

Poruncă iute-aruncă să-i facă de sălaş,

Tovarăşului care nu-i chip să-l mai desmierde.

Aşa s-a scris legenda cu-n armăsar iubit,

Ce-n aspre cavalcade mereu biruitor

A stat ca şi stăpânul atot-cuceritor,

Cu faţa, toată viaţa, mereu spre răsărit.

***

[din ciclul "Poveşti din veac"]

Plumbic cer m apasă de Radu Adrian Gelu, muzica Lucian Corb

E PREA MULT CER de Stefan Oana Valentin

De ce au pasarile aripi?
Sunt atât de singure sus.
E prea mult cer… și frig

Pentru un singur zbor.

De câte strigăte e nevoie?
E multă liniște, lină în jos.
Prea multe cuiburi… goale
Pentru un singur ou.

Văzduhul
E doar o singurătate
Pictată frumos în albastru.

18 09 2012
ȘTEFAN OANĂ

Lucian Dumbravă - Fără răspuns (recită Nicolae Doboş)

DOR CALATOR - de Aurel Peteoaca

Plec uneori apasat.....,hotarat,
Ca sa revin de fiecare data vijelios,
Cand plec par batran si urat,
Cand revin am zambet de soare,frumos.
Ce anotimp bizar mi-e dat sa traiesc,
De-as fii mai tanar macar c-o iubire,
As face un gest necugetat,nebunesc,
Te-as condamna la moarte,pe veci,despartire.
As primi in suflet cocorii calatori,
Ca sa-i feresc de iarna rece,fara de voie,
Zilele din anii cu sot le-as face sarbatori,
Iar eu m-as reincarna in sosia lui Noe.
Plec uneori...Da! Un obicei prostesc,
Revin de fiecare data mai aprig in iubire,
Ciudat mi-e felul si ciudat mai iubesc,
O sa port blestemul acesta pana la pieire.
Plecand hotarat ma trezesc in vis,razgandit,
Ma simt tanar,ca la prima iubire,
Am sufletul frumos sau poate pocit ,
Ca plec,ca revin,nimic n-as vrea sa te mire.
Cum nu te mira frunzele in vant,
Cum nu te mira ploaia unei veri,
Sunt decat un dor calator pe Pamant,
Ma intorc cand ma vrei,cand ma ceri.
Am imprumutat zbor de cocor,de nevoie,
Iar destinul l-am logodit cu pasari calatoare,
O sa descind printr-un cal in inima ta Troie,
Peste ziduri de magnolii erupte in floare.

Ce culoare au ochii tăi? - de Cristina Maroiu

-"Ce culoare au ochii tăi?"
am întrebat într-o zi iubirea
care-mi dădea târcoale
ca o albină în căutarea unei flori...
-"Ce culoare au ochii tăi?"
am întrebat într-o zi albina
care se trudea să-mi cearnă aur peste vise.
-"Ochii mei au culoarea nopţilor de mai
şi a vântului care le poartă şoaptele!
Ochii mei au culoarea dorului neostoit
şi a speranţelor nemuritoare..."

-"Dar cum? Vântul si dorurile nu au culoare, nebuno!"
am răspuns ironizând-o.
-"Eşti absolut nebună, ilogică şi imprevizibilă,
şi nu mă mai minţi, smintito, nu mă mai minţi!"
-"Taci!" îmi răspunse ea, atingându-mi buza superioară
-"Aici te-a atins îngerul în clipa când
ţi-a dezvăluit secretul vieţii!
Nu trebuie să mai spui nimic, răspunsul
îl porţi cu tine din clipa în care te-ai născut,
şi nu trebuie decât să cobori înăuntrul fiinţei tale,
pentru a afla adevărul!"

-"Şi totuşi, iubire: ce culoare au ochii tăi?"
m-am încăpăţânat să o întreb râzând...
( ultimul lucru pe care-l mai ştiu
este cum iubirea mi se dezvăluia în faţă,
şi-mi semăna pe retină începuturi de curcubeu. )

De atunci,
gândurile si dorurile mi-au devenit culoare,
iar vântul nu a mai incetat să-mi fluiere prin oase
dulcele-i descântec de dragoste!

Un vis - de Elena Iuliana Constantinescu

Presimt că vine primăvara,
Că pentru ultima oară
Zăpada a visat o noapt
e caldă,
Ca aceasta în care îți scriu;
Din ram în ram,
Sufletul meu zgribulit
Aruncă prin aer semințele
Cuvintelor,
Pe care nu le pot scutura;
La toamnă vom culege amândoi
Holdele foșnitoare
Ale marilor noastre
Tăceri.

Toamnă şi zâmbet - de Irina Nedelciu

Din cer se prăvălesc trufaşe
În colorit ameţitor
Alai de frunze majestoase
Într-un decor fermecător

Şi inima îmi bate, tace
De încântarea ce-i în zbor
Lumina ochilor îmi zace
În lacuri calde fără nor.

Iar sufletul îşi pierde ace
Din fracu-i trist primit în dar
Îl vinde toamnei şi se face
Că este iar flăcău hoinar.

Şi uite aşa primesc eu postul
De a privi în toamnă iar
Cu zâmbetul întins ca prostul
Pe faţa-mi albă de gheţar.

Simfonia inimii de Lavinia Amalia

Cum sa impiedic inima sa nu-ti simta 

ritmul sufletului?

Ea nu stie sa danseze

decat pe muzica lui...

As aduna-o  intr-un buchet

de fapte

Si l-as aseza in cel mai ferit loc

Unde nu poate fi imprastiat

de cutremurul distantei,

cand adancimile-ti aluneca

departe...

Tot ce ne infioara

este atingerea unui arcus

care din doua strune

numai un sunet scoate...

In ce vioara

ne e interpretata simfonia?

Si ce compozitor scrie 

in palma lui...

O capodopera

cum alta nu-i?