Şi-a spart în mine cerul o fereastră... de Nicoara Nicolae-Horia

Şi-a spart în mine cerul o fereastră,
Ce zi e-acum la tine-n calendar?
Se mişcă duhul pe deasupra noastră-

Să fie început de lume iar...

Tu unde eşti, femeie, coasta mea
O simt cum doare, creşte ea la loc?
Îmi pleacă versul, fă-l măcar să stea
În clipa asta fără de noroc...

Şi tu de ce te-ai dus cu el acum,
Aş vrea să-l scriu şi nu mai am cuvinte,
Se-ntoarce-n mine neumblatul drum,
Nu-i nimeni înapoi, nici înainte...

Şi-a spart în mine cerul o fereastră,
Azi nu mai ştiu ce zi e-n calendar,
Se mişcă duhul pe deasupra noastră-
Să fie începutul lumii iar?...

N-AM SĂ TE-NTREB de Leonid IACOB

Ne bate-n uşă  

timpul cel smintit  

şi ne tot cere vama  

de plecare,  

dar am să-l ţin  

de pietre priponit  

şi o să-l pun  

să ceară şi iertare.  

Că încă de iubit  

nu sunt sătul  

şi ochii mei,  

iubire, vor să vadă  

lumina ta,  

că nu mi-ai dat destul  

din tot ce fost-a scris  

să mi se cadă.  

N-am să te-ntreb  

ce eşti, iubire,  

poţi fi aşa  

cum mi te-nchipui eu,  

poţi fi un dor,  

dar şi o amăgire  

ce-o port în sufletu-mi  

trudit mereu.  

N-am să te-ntreb. Rămâi  

doar gândul care  

îmi scrie cu poveşti  

prin nopţi târzii  

şi-mi pune glas de mierlă  

într-o floare  

când aromeşte-a struguri  

printre vii.  

Un pescăruş se-avântă-n cer de Ovidiu Oana-pârâu

Un pescăruş se-avântă-n cer

În fiecare dimineaţă,

Cu un mesaj pentru eter

Trimis de largul de sub ceaţă.

Ar vrea să-l simtă în adâncuri,

Amestecând cu el culoarea,

Ca scenă pentru mii de bancuri

De peşti valsând în ritm cu marea.

Săgeata albă când coboară,

Mesaj de taină îi aduce

Dinspre tării şi o-nfioară,

Plutind apoi pe unda-i dulce.

Pe înserate pescăruşul,

Priveşte-n larg cum se-mpreună,

Apa cu cerul sub apusul

De soare-n răsărit de lună.

26 august 2012

Ziarist de scoala noua de Emil Marian

O bubă mare cu puroi,

Născut-a șerpii cu venin,
Ce-mproșc-acuma cu noroi,
Din gura plină cu pelin.

Cu-al său condei prea otrăvit,
Vîndut pentru treizeci de-arginți,
Lumea din jur a murdărit,
Scriind cu ură printre dinți.

N-are mamă, n-are tată,
Înjură pe toți românii,
Și cu gura-i cea spurcată,
Își blesteamă și străbunii!

Multe-i rabdă Dumnezeu,
Avortonului școlit,
Cu minte de scarabeu,
Și suflet schimonosit!

Va veni și ziua plății,
Domnul în a Lui mînie,
Va da girul său dreptății,
Trimițîndu-l în stihie!

Va stîrpi flasca moluscă,
Amoeba nevertebrată,
O va face poate-o muscă,
Cu o viață “aromată”.

Un gînd de Emil Marian

Și cînd o fi ca eu să mor,
Am să mă rog la Dumnezeu,
Să îți trimită al meu dor,

S-adoarmă-ncet în gîndul tău.

Să-ți fie înger păzitor,
Să aibă cuib în trupu-ți drag,
Să îți alunge orice nor,
Răul n-o trece al tău prag.

Și în al zilelor senin,
Un gînd spre mine de arunci,
În zboru-mi iute am să vin,
Ca la-nceputuri, ca atunci.

Să te alint, să te dezmierd,
Să îți vorbesc de-al meu amor,
Prin păru-ți mana să îmi pierd,
Dar asta numai dacă mor.

Iar dacă-s viu și mai respir,
Gîndind la mine să te-aprinzi,
Pe pernă părul sa-ți răsfir,
În brațe tu să mă cuprinzi.

Și in săruturi, printre șoapte,
Să fim iar trupul de iubire,
Să facem zi din astă noapte,
Să ne aruncăm în Nemurire!

Simtiri… de Gl Turnbull

Ma simt atat de singura pe lume!
Nu e nebun sa inteleaga alt nebun!
N-am casa, n-am avere, n-am nici nume

Si singura intre oameni iar raman…

Sa spun cum spune lumea nu e drept
Caci am avut un ideal si-o tinta!
Iar poezia mea nu vrea sa minta
Si iarasi singura nu stiu ce mai astept!

Privirea mi-o intorc spre oameni singuri.
Dar ei nu-s singuri. Au o inima in piept.
In pieptul meu e anotimp de friguri
Si iar nu stiu ce singura astept!?

Toamna lui 1987

ANONIMI de Elena Iuliana Constantinescu

Se rupe timpul plin de-nțelepciune,
Absența clipei supără cu rost;
În a

mintirea celor ce n-au fost
Tăcerea mea a devenit tăciune;
Și nu mă supără că nu am nume,
Un nume fără sens, un nume prost
În amintirea celor ce n-au fost;
Sunt anonimul rupt total de lume;
Lumina picură,
E ca o ploaie blândă,
Plictisitoare ca o zi de post;
În amintirea celor ce n-au fost;
În amintirea lor,
Se zbate întunericul la pandă!

EU de Elena Iuliana Constantinescu

Două cumpene au găsit sprijin
În inima mea;
Două stele și-au făcut cuib

În ochii mei căprui;
Două cuvinte s-au rătăcit undeva
În colțul gurii mele;
Privește iubite,
Privește
Sunt eu;

COAJĂ DE MIEZ de Stefan Oana Valentin

Nesădiți, firavi, lujeri de miei
Noroiți cu greșeala diurnă
Ne lingem uimiți printre răni

Dintre fapte, ultima urmă.

Înflorim, impasibil, degeaba
Ne ardem în nori printre zei
Uităm iubirea, mila, în graba
De a cânta, suav, din flori de tei.

Epatăm, social, carnea de fruct
Pudibonzi, avem haine prea mici
Viermii ne cântă în coajă abduct
Ne vindem zeama, printre urzici.

Vărsăm pe trepte albe de viitor
Sângele bunilor noștri, pătați
Viermii din cărnuri mușcă de zor
Suntem închiși, în carne expați.

Ne e somn de petale în floare
Dor de mugur pleznit avem în gât
Rădăcini smulse între picioare
Cântec din frunză de buze de mut.

Suntem coaja, dură, prea mare
De sâmburi mici de suflet, amar
Un cerc închis, surd și atâta de tare
Urlat cu ecou, repetitiv, în urechi.

27 08 2012
ȘTEFAN OANĂ

Divina armonie (infernul, purgatoriul, paradisul) de Ovidiu Oana-parau

I. Infernul

Motto:

Spre-amiaza vieţii noastre muritoare

ajuns, într-o padure-ntunecoasă

mă rătăcii pierzând dreapta cărare...

(Dante Alighieri)  

Infernul meu e-aici, în lumea vie

Eu l-am aflat privind cu bucurie,

Doar o secundă chipu-ţi de copilă,

Dar gândul m-a oprit fără de milă.

Sunt prizonierul traiului de-acasă

Acum, când soarta asta nemiloasă

Pe tine-n dar ca înger te-a adus,

Tu zorii eşti, când eu sunt doar apus.

Nu, nu-mi dă pace gândul ! Mi-asupreşte

Iubirea când în giulgiuri o-nveleşte.

Mi-a răstignit credinţa clătinată,

Nu-i pasă lui de-o dragoste curată.

Mă macină când macii sunt în floare

Şi inima-mi doreşte cu ardoare,

Ca pacea peste mine să se-aşeze

Şi sufletul din nou să-mi lumineze.

* * *

II. Purgatoriul

Motto:

Înalţe pânze-a-nchipuirii navă

Şi-apuce-n larg pe ape ce-s mai clare,

Lăsând în urmă marea de otravă...

(Dante Alighieri) 

Am adormit şi pe poet l-am invocat,

Cerându-i să mă-ndrume în păcat;

Se-apropie de mine şi zâmbeşte,

Cu glasul liniştit îmi povesteşte:

„Nu încerca să schimbi ce legea firii

Ţi-a sorocit, ca rob să-i fii iubirii !

E drept că azi apusul te zoreşte,

Iar zorii te-au legat parcă hoţeşte.

Nu te opri, căci dragostea-i lumină,

Ca răsăritul într-o zi senină !

Adună-te şi pune-i în privire,

Amorul tău de taine ca menire.

Şi poate s-o-ndemna să prindă-n rază,

Dorinţa ta cu-arome de amiază.

Şi-n doi veţi străluci precum un astru,

Născut dintr-un copil şi-un dor sihastru. 

* * *

III. Paradisul

Motto:

Mărirea celui ce-i izvor mişcării

pătrunde-n Univers şi străluceşte

mai tare-n miez, mai slab în geana zării...

(Dante Alighieri)

Din somn am revenit cu gând la tine

Şi zorii-au năvălit arzând spre mine,

Uimirea-mi copleşind-o cu speranţă,

Iar visul risipind prin cutezanţă.

- „De ce-ai venit ?” am întrebat în şoaptă.

- „Aşa-i firesc ! a zis. Timpul aşteaptă

Apusul când în noapte se aşează,

Urmat apoi de zori ce luminează.

Prin asta, legea firii te dezleagă

Unindu-te cu fata ce ţi-e dragă.

În doi să zămisliţi doar bucurie

Să vă îngemănaţi în armonie !” .......

infernul, purgatoriul, paradisul...

pe creste poţi s-ajungi doar când abisul

deplin e, iar credinţa ta în cer,

iubirea o preschimbă-n giuvaer.

***

16 Ianuarie 2011