marți, 28 august 2012

Şi-a spart în mine cerul o fereastră... de Nicoara Nicolae-Horia

Şi-a spart în mine cerul o fereastră,
Ce zi e-acum la tine-n calendar?
Se mişcă duhul pe deasupra noastră-

Să fie început de lume iar...

Tu unde eşti, femeie, coasta mea
O simt cum doare, creşte ea la loc?
Îmi pleacă versul, fă-l măcar să stea
În clipa asta fără de noroc...

Şi tu de ce te-ai dus cu el acum,
Aş vrea să-l scriu şi nu mai am cuvinte,
Se-ntoarce-n mine neumblatul drum,
Nu-i nimeni înapoi, nici înainte...

Şi-a spart în mine cerul o fereastră,
Azi nu mai ştiu ce zi e-n calendar,
Se mişcă duhul pe deasupra noastră-
Să fie începutul lumii iar?...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu