vineri, 27 iulie 2012

O bufniţă supărată... - de Radu Adrian Gelu



















Bufniţa creaţă cică e înţeleaptă,
ştie a număra stelele de pe cer,
aşteptând şoricei noaptea toată,
să iasă din al lor secret ungher…

Ochii mari parcă zâmbesc roată,
în lumina cea de stele nocturnă,
din balconul de frunze tot caută,
o mişcare de musteţi în ţărână…

Somnambulă-n zori, morocănoasă
este pe noaptea ce stinge stelele,
e flămândă, nu-i chiar bucuroasă,
fără şoricei, a privit doar astrele…

Bufniţa de noapte cu ochii închişi,
după frunziş la culcare numără oi,
măcar odihnă s-aducă ochilor irişi,
ignorând cât poate, trezitul broscoi…

Mierla-i sparge în ureche un ecou,
Uuuu-hu-huuu… ţipă a sperietură,
apoi începe a număra oile din nou,
retrasă acum într-o largă scorbură…

N-apucă să sforăie şi o ciocănitură
răsună-n toţi pereţii, ce hămălaie,
vecina bate cuie-n fiece crăpătură,
la viermişorii moi numărând vioaie…

Off… doar o moţăială poate apucă
mahmură până ce noaptea iar vine,
o numărătoare de stele să-i aducă,
până atunci, bune ar fi ceva aspirine…

Coridă - de Costel Suditu


Ce splendide coarne!
Ce muşchi de Titan!
Priviri, să destrame
O lume de jar!

Ce copite strălucitoare
Îmi sunt ropot de inimă!
Nebuniei, oh, ce desfătare
Îi este plăcerea nebună!

Ca un Zeu priveşte!
Cu nările adulmecând,
----Şi totuşi plăpând,
Ce viaţa-i urzeşte
Luptând;

Înfige copita adânc în nisip,
Îşi umflă plămânii cu zarea precară,
----Şi parcă de viaţă-l secară
Cei ce-l privesc,
Când dintr-odată i-apare un chip,
El că şi zboară!
Şi toţi zbenguiesc;

Se-mpiedică, însă, exact ca un Zeu,
Se ridică şi-aruncă scânteie;
Sărmanul, e strâmb chipul meu
Ce simte că sânge-o să beie;

O viaţă aleargă prin glod altă viaţă;
Una-i cu spadă şi minte,
Cealaltă, cu ţepene coarne în faţă,
Şi clipele sfinte;

Rânjesc saltimbancii, el stând, îi sfidează,
Copita îi tună, toţi tac, zarea muge;
De sus, de data aceasta veghează
Sângerosul de Ares, cu pufta-i de sânge;

Sub pielea lucioasă sunt prinşi ca-ntr-un dans,
Unul cu altul toţi muşchii;
Îi picură viaţa când suflă pe nas,
Ar vrea parcă sufletul puştii;

Oare câţi oameni, ca el, ar putea
Să stea cu pieptul în zare,
Când spada chiar pieptu-ar străpunge aşa,
Şoptindu-i în creier că moare?

Şi câţi biruinţa ar da pe un joc
Ştiind că le stă în putere?
S-accepte cumva netrebnicul troc,
Al celor ce moartea le cere?

E ceasul din urmă, din spate căzut,
În soare coarnele saltă,
Să vadă netrebnicii ce nu au văzut,
Mai muge încă odată!

Spoit el în roşu, spre roşu repede
Cu inima ce-i clocoteşte,
O şansă acelui nedrept care crede,
Ucigându-l, că biruieşte;

Şi a biruit sărmanul cu spadă,
Cu capă şi măreţie,
Ce nu are ochi şi suflet să vadă,
A lumii mare prostie.

Mai ştii?... - de Lavinia Amalia



Cum ieri ne ridicam
privirile spre soare,
Cum ne-mpleteam sub raza lui
Dincolo de sfidare?...
Mai sti?...
Cum mistuiam ca un altar
Jertfa buzelor tale
Si-n seva lor ma rasfatam
Sub dulcea apasare?...
Acum ma arde-abisul tau
Ce-mi picura pe coapse
Acorduri vii in Re minor
Din lacrimile-albastre
Mai sper ca sunt unicul val
In marea ta de doruri
Chiar de acum pictez pe mal
Icoane si simboluri...



ACOPERE-MĂ - de Burde Victor

Acoperă-mă,
cu părul femeie,
să-mi ţii de cald
ca ierbii încolţite
primăvaratic,
umărul zăpezii
întârziat pe trup.

Mi-e bine aşa,
ca în ochiul amiezii-
ameţitor de verde;
Rămâi cu mine,
până în ceasul
de margine
a nopţii,
Iubeşte-mă
şi nu mai pleca...

CINEVA MAI… SUS - de Patricia Serbanescu



Nimeni nu e forţat… să rezonăm la fel
Se-apropie, se-ating, doar cei ce au în suflet
Iubire, simţăminte, umani cu-acelaşi ţel,
Scânteia izvorată, din sete şi… din cuget…

Căci fiecare-n lume are un drum precis
Ne-om întâlni odată, şi ne vom recunoaşte,
Numai pe rând găsi-vom, calea spre paradis
Un drum déjà ştiut, ce-i dincolo de astre…

Suntem chiar diferiţi, vibraţia spune tot
În spirit ni s-arată… reala-nfăţişare,
Ea nu e măsurată şi nu pot s-o socot
E totul ce contează… fiind nemuritoare…

Putem să coborâm în bezna din mormânt
Doar spiritul se-nalţă, către un mândru soare
Şi fiecare urcă pe-un postament, ce-i sfânt
Aceasta este greaua noastră…încercare.

Aş vrea să înţelegem, durerea nu contează
În jur avem doar viaţa ce cântă şi vibrează,
Noi suntem măsuraţi, cu ale noastre fapte
Şi Cineva mai Sus…le-nscrie într-o carte.

În cimitire dorm strămoşii… de Boris Ioachim

În cimitire dorm strămoşii
Feriţi de stihii şi de veac…
Doar, rareori, aud cocoşii
Cântând în zori, elegiac.

Strămoşii dorm în lutul jilav,
Feriţi de vânturi şi de ploi
Şi neatinşi de veacul schilav –
Ce ne zdrobeşte-ncet, pe noi.

Strămoşii noştri dorm pe perne
De rădăcini ce cresc din ei…
Nu ştiu că-n lume se aşterne
Nemernicia – cu temei.

Ei trăiau viaţă liniştită
Şi răul – îl ţineau de rău…
Noi, ducem viaţă rătăcită
Pe căi ce duc, subtil, spre hău.

Strămoşii trăiau pentru glie,
Şi liniştiţi plecau în ea…
Viaţa noastră-i băşcălie,
Facil trăită-n zeflemea.

Bătrânii noştri n-aveau vise
De-mbogăţire din senin…
Purtau, în capetele ninse,
Sămânţă pură de creştin.

Cu glasul plin de-nţelepciune
Poveşti rosteau, din tată-n fiu…
Noi, avem suflet de tăciune –
Secat de taine - fad, pustiu.

Noi purtăm suflet de neghină
– Ei aveau suflete de grâu –
Şi vieţile ni se închină
La lăcomie şi desfrâu.

…Dormiţi, strămoşi, în lutul jilav,
Cu voi, s-a dus ce-a fost curat…
Căci, veacul nostru, este schilav,
Plin de mocirlă şi păcat.

În cimitire dorm strămoşii,
Feriţi de stihii şi de veac…
Poate că nici n-aud cocoşii -
Vestind că suntem fără leac…

*** de Iurie Osoianu


Ăsta-i taica celui care ne-a pierdut în cazino
Și deatunci sireaca țara e efect de domino
Și mai are îndrăzneală să ne dee public sfat
… Sau e un soi de paratrăsnet de la Donul de Filat?!

Apropo , nu știe nimeni , au numit ambasador
Unde poți lua agremanul doar că coadă de topor
Hai Filat , avem răbdare să vedem alt fecioraș
Undeva pe Piață Veche- trădător și diplomat…

Dacă undeva există cel mai strașnic din infernuri
O să arzi domnu” Lucinschi în cuptoarele geenei
Milioanele de lacrimi ce-a vărsat popoul meu
Îți vor picura pe creștet
Ca o seceră-asutita
Și ciocanul cel mai greu!!!

Respiraţie-n vântul vieţii… de Radu Adrian Gelu



În lumina crudă a dimineţii,
naşterea-i un zbor plăpând,
libertate-n candoarea vieţii,
tot să arzi esenţa-i căutând…

Din humă născută pentru zbor,
plutirea-i cu aripi din lut greu,
pe picuri de rouă-n vis călător,
de a fi zeu pământean mereu…

Pasărea de foc ce zboară cerul,
este lumina spiritului ce cântă,
e vântul din lira vieţii ca îngerul,
tumult de armonii ce descantă…

Cand mi-e dor de tine… - de Lacrimioara Lacrima




Cand mi-e dor de tine
Privesc zari senine
Ganduri ce m-apasa
Le las ca sa iasa…
Sa zboare departe
Sa nu se intoarca
Dar vin inapoi
Cu dor de noi doi
Curgere-n cuvinte
Spuse sa alinte
In minte-mi revin
Incercand s-alin
Inimioara, suflet,
Asternand un zambet
Lacrima stergand
Din ochi si din gand…
Cand mi-e dor de tine
Pictez clipe-n mine
Care au fost atunci
In culori prea dulci
Acuarela vie
Tainica amintire
Un tablou creat
Precum am visat…

Cand mi-e dor de tine
E tristete-n zile
Si multa tacere
Nu mai pot a cere
Soarelui de afara
Sa-ti vad chipul iara
Ca-ntr-o ‘ntruchipare
Speranta imi moare
Razele de foc
Mistuie un loc
Suflet de poiana
Ce poarta o teama
De ploaie si nori
Picurand pe flori
La pamant le-o pune
Si o floare anume
Se va frange-ndata
Dar nevinovata
E floarea iubirii
Cea a fericirii
Cu mireasma pura
Cum e in natura
Vantul e-n suspine
Si mi-e dor de tine…

Ce-i un dor? O nostalgie…raspandita-n poezie? Ori dorinta de un zbor…sa ajung incetisor…gandul ca sa mi-l asez…acolo unde visez…



De-acum - de Veronica Simona Mereuta


ar trebui să ştii,
că şuierul vântului nu-i mereu
tăiş de sabie neîndurător,
şi chiar de-ar fi,
...vindecă!
de-acolo unde te-ai oprit din crescut,
rotire de drumuri,vrej de viţă de vie,
necoaptă,nicidecum într-un pahar
ce pare mult prea plin.

uită-te între amintiri
dacă pielea îţi strigă după leac,
şi iartă-ţi inima întâi,
stând numai într-un genunchi de
reminiscentă mândrie,
apără-ţi chiar numai tâmplele,
de nu mă crezi...
gândurilor le trebuie un cuib,
de unde să-şi ia avânt.

pot să te pierd
până mâine?!