Apocalipsa după noi - de Boris Ioachim

…Şi în neştire, se petrec de toate
În ţara asta, plină de absurd…
Zvon de moarte-n poarta ţării bate –
La toate cele, Cerul parcă-i surd.

Doar veşti năprasnice se-aud din zare
Şi-n fiece ungher e-un gând murdar…
De parcă relele din lumea mare,
În ţara asta şi-au făcut cuibar.

Pe străzi, prin cârciumi, prin sordide pieţe,
Doar feţe împietrite întâlneşti…
Şi -aştepţi ca toată firea să îngheţe
De încrâncenarea firii omeneşti.

Sălbatică şi dură e natura
În ţara aceasta, parcă dintr-o dat’…
Şi-njurături azvârle toată gura –
Şi toată ţara, pare-se, a căpiat.

Nici pruncii nu mai poartă-n ochi seninul,
De parc-ar şti ce răi sunt cei mai mari;
De parcă de la piept sug doar veninul
Şi răului-i sunt tineri emisari.

Pe dos sunt toate, lumea e întoarsă
Pe dos – în veacul ce se-arată strâmb…
De bunătate, firea pare stoarsă
Şi doar năprasne poartă în carâmb.

Şi-aşa, în neştire, se petrec de toate
În ţara asta, plină de absurd;
Ne mor speranţe-abia înfiripate –
La toate-acestea – Cerul pare surd…

Cântec pentru fluierul Iancului... de Nicoară Nicolae Horia

Sus în Munții cei de piatră,
De argint și aur mult,
Plânge fluierul pe vatră,
Eu stau locului și-ascult.
Lacrimi binecuvântate
Curg din ochii lui blajini,
Vântul prin păduri nu bate,
Stă ascuns în vizuini.
Iancu e plecat departe
Cu scrisoare la Împărat,
Doru-i Dor fără de moarte
Arde-n cântec supărat.
Recitiți-i Testamentul
Scris cu sânge, moții mei,
Ce-i trecutul și prezentul,
Viitorul nostru, ce-i?
Rânduielile nu-s bune,
Țara geme sub poveri,
Nu e cine să-i răzbune
Necinstitele dureri.
.................................
Colo-n Munții din Apus,
Cu Râmeți și Detunate,
Dumnezeu în ei și-a pus
Lacrimile Sale, toate...

Gânduri și vise - de Constantinescu Elena Iuliana

Te urmez
Cu paşi mici
Delicaţi dar fermi;
Mi-am pus în desagă
Gânduri,
Vise,
Doruri,
Şi iubire
Ca o pulbere magică;
Nu vreau lucruri inutile
Ce m-ar împovăra,
Încerc să fug de lumina
Care omoară tot;
Odată cu ea, pasiunea dispare,
Dragostea se ofileşte
Pierzându-şi candoarea;
Visele se risipesc
Iar vulcanul de doruri
Se stinge;
Mult doritul moment de iubire
E pe sfârşite;
Trăind din amintiri,
Primesc atunci cu drag
Haina albastră a aducerilor aminte
De care n-am să mă mai despart
În ciuda tuturor neîmplinirilor;
O să te caut în vis, unde
Vei fi doar al meu,
Picătura mea de fericire;

Hei, voi gări... de Boris Ioachim

Hei, voi gări, voi, măre’ gări
Am ars sute de ţigări
Aşteptând pe cineva
Ce venea – dar nu venea
Căci iubea pe-altcineva…

Hei, voi zări, voi măre’ zări
Mi-am ars ochi-n depărtări
Dup-un dor care pleca
Dup-un suflet ce şoptea:
“Te iubesc” – nu mă iubea
Da’- i plăcea să spun-aşa
Că doar gura – n-o durea!

Hei, voi gări, voi măre’ gări
Pline de fum şi ocări
Cine-i oare, cine-i cea,
Cine e iubita mea
Care să nu mă mai vrea
Doar haină de vreme rea?

Hei, voi gări şi măre’ zări
Gura arsă de ţigări
Şi spurcată de ocări
Mai rosteşte când şi când
Ca un geamăt din pământ:
“O s-aştept mereu aşa,
Pe-o fată ce nu venea
Pentru că nu exista
Decât numa-n mintea mea –
Într-un tren care pleca”…

EMBARGOUL - de Irina Nedelciu

S-a scurs în lacrima din ochi,

Un gând de taină şi deochi

Ce-ncet, încet mi-a pârjolit,

Tot ce-a fost vis neprihănit.

A-ngălbenit până şi dorul

Şi singur s-a crucificat,

Îndepărtând astfel amorul

Ce zile, nopţi m-a tot şocat.

Prin inimă simt  grohotişul

Cum se răstoarnă în neştire

Adulmecând după fetişul

Ce-ncearcă-n puls o revenire.

Ce-i enigmatic ?! Embargoul...

Ce mi s-a pus fără de ştire,

De am rămas precum tabloul

Pierdut în gară, printre şine.

Cu un răsuflet de mâhnire

Desţelenesc iubirea bine,

Să las să umble doar uitarea

Să-mi netezească iarăşi calea.

Să îmi panseze... cum va ştii,

Rana din piept, ca într-o zi,

Într-un balet nedescifrat

PAMANTUL CEL NEGRU - de Mihail Rujoiu

Pamantul cel negru in alb s-a incins
Si pomii de viata parca s-au saturat
Si case in pamant se intorc amortite
De visul dureros al ultimului sfat.

Afara cand fulgii danseaza prielnic
Si vantul imi bate in fereasatra,
Teama se ascunde sub tocul de usa,
Turturi se infig in inima noastra.

Culoare dam lumii,un alb instelat,
Copiii amarati se alearga pe strada,
Astern sperante in urmele reci
Iar pasari se ascund,ce lume ciudata...

Spintec sufletul greu al copacilor
Lasand frunzele sa cada adanc
In palmele sufletului meu,
Privesc neindurator si plang.

Astup cerul cu albastre iluzii
Marile cu degetele mele de lut,
Pamantul cu ochii de pe urma
Si ma gandesc la ce am pierdut.

Departe in intunericul amintirilor,
Vad leaganul mainilor ude
Apropiindu-se de fata umila
Vrand parca s-o sarute.

E timpul sa ingenunchez in fata ta,
Sa-mi dezvelesc urmele grele,
Sa scriu legende,albe legende
Despre pamantul zilelor mele.

Din cartea:  "Din fum de tigara..."

Să spună el... de Costel Suditu

Poetul să fie mut.
Nu are dreptul să risipească
Cuvintele lui înaripate;
Să le dea spre citire acestei lumi
Cât şi celeilalte;
Poetul nu trebuie să se mişte.
Să nu se strâmbe coloana infinitului,
Să rabde capriciile cuvântului
Spre esenţa priceperii;
Si să lase sângele slobod
Întoarcerii către sine;
Când staţi de vorbă cu un poet
Nu-l întrebaţi nimic,
Doar lăsaţi-l să spună el
Dacă va vrea,
Ceva.

Ce vrei să-ţi scriu? - de Getuţa Fata Dragă

Ce vrei să-ţi scriu de la distanţă ?

Un cântec trist, sau o romanţă

Un cântec vesel, sau de dor ...

Cum cântam odinioară, tuturor ?

Acelor ce mă ştiu şi mă-drăgesc,

Şi mă apreciază, cum e şi firesc,

Că n-am scris niciodată, să nu placă,

Am scris doar poezie, afrodisiacă.

Sau poate-ai vrea să îţi recit, o poezie

Din gândul meu, nepusă încă pe hârtie,

În care cânt, iubind cu nonşalanţă,

Iubirea mea şi-a ta, nepuse în balanţă.

Spune-mi acum iubire, vreau să stiu,

Ne-am întrecut în slove, prea târziu ?

Eu scriu ce simt, am sufletul deschis,

Şi n-am un scop anume, sau precis.

În poezia mea eu cânt, iubirea

Şi tot în poezie, găsit-am fericirea,

Ce mă poartă-n viaţă cu succes,

Dar n-o să-mi fac din asta, interes.

15-07-2012

UN GÂND FRUMOS - de Irina Nedelciu

Un gând frumos, în prag de seară

Aleargă-n strune de vioară

Să scoată cântul cel mai fin

Să îl auzi, în somnul lin...

Să-ţi împletească pe sub pleoapă

Un vis şoptit, de-o dulce fată,

Ce te dezmiardă până-n zori

Cu buzele, de-ţi trec fiori.

Un gând frumos, în zori de zi

Atinge o harpă-n cer, să ştii,

Că îţi trimit o sărutare

În razele de prin hotare...

Să îţi aducă alinare

În sufletu-ţi, ce parcă n-are,

Îmi pare atât de zbuciumat

De la căldură, stă-n oftat.

Un gând frumos, în amiază

Se-alintă şi se aliniază

Pe-ntregul cer ce-mi picturează

Un curcubeu, ce se aşează...

Cu dragoste, pe-al tău obraz,

Să-ţi dea iubire şi mult haz

Să poţi să treci prin zi uşor,

Ca-n toate, tu să ai mult spor.

Un gând frumos aleargă acum,

Pe aripi de zefir, pe drum,

Peste pădurea-nfiorată

De cel parfum ascuns, în şoaptă...

Ce tainică şi avântată

Ţi-aşează-n inima curată

Iubirea... cea mai înstelată...

Şi-un "te iubesc" iubite, dragă.

Ce vrei să-ţi fiu? - de Ovidiu Oana-Pârâu

Te urmăresc pe drumuri de lumină

Şi te presar cu vorbe de iubire,

Să nu te-ascundă norul sub umbrire.

Ce vrei să-ţi fiu, o zi senină ?

Răsai cu părul mac şi cu aleanul

Pe câmpul unduit de vânturi line,

Aş vrea să te cuprind adânc în mine.

Ce vrei să-ţi fiu, de grâu eu lanul ?

Cu ochii-n strălucire de smaralde

Mă ţintuieşte inima-mi flămândă,

Aşa cum temătoare-i şi arzândă.

Ce vrei să-ţi fiu, nisipuri calde ?

Oglindește-ți frumuseţea în pârâu

Şi prin atot ce eşti sub mii de picuri

Se-nalţă ispitire din nimicuri.

Ce vrei să-ţi fiu, sălcii pe râu ?

Iar în livezi când stai în glas de harpe

Şi risipeşti tăcerile prin cânt,

Mă-ndemn spre tine să-ţi şoptesc cuvânt.

Ce vrei să-ţi fiu, ispita-şarpe ?