marți, 17 iulie 2012

Ce vrei să-ţi fiu? - de Ovidiu Oana-Pârâu


Te urmăresc pe drumuri de lumină
Şi te presar cu vorbe de iubire,
Să nu te-ascundă norul sub umbrire.
Ce vrei să-ţi fiu, o zi senină ?

Răsai cu părul mac şi cu aleanul
Pe câmpul unduit de vânturi line,
Aş vrea să te cuprind adânc în mine.
Ce vrei să-ţi fiu, de grâu eu lanul ?

Cu ochii-n strălucire de smaralde
Mă ţintuieşte inima-mi flămândă,
Aşa cum temătoare-i şi arzândă.
Ce vrei să-ţi fiu, nisipuri calde ?

Oglindește-ți frumuseţea în pârâu
Şi prin atot ce eşti sub mii de picuri
Se-nalţă ispitire din nimicuri.
Ce vrei să-ţi fiu, sălcii pe râu ?

Iar în livezi când stai în glas de harpe
Şi risipeşti tăcerile prin cânt,
Mă-ndemn spre tine să-ţi şoptesc cuvânt.
Ce vrei să-ţi fiu, ispita-şarpe ?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu