Trimite-mi un inger de Vali Zavoianu

Trimite-mi un inger sa-mi spuna povesti

Din cerul senin ce ma-nvaluie bland
Sa-mi spuna ca astazi cu drag ma privesti
Si nu ma lasi singura tata nicicand.

Trimite-mi un inger de mult il astept
Sa-mi spuna din nou tot ce m-ai invatat
Sa pierzi un parinte e-atat de nedrept
Ca-n mintea mea tata esti numai plecat.

Trimite-mi un inger sa nu ma mai tem
Ca nu am putere sa trec peste tot
Caci tata adesea mi-e greu si te chem
Doar gandul la tine ma face sa pot.

Trimite-mi un inger sa-mi fie garant
Ca tatii nu-si lasa copiii nicicand
Sa nu ma mai simt un copil ambulant
Si pace sa-mi dea dorul asta flamand.

04.07.2012, Zavoianu Vali

iar și iar de Carmen Zaniciuc

nu știu cum să simt

de compar ce-am fost
cu ce mai sunt
nu pot controla nici un zâmbet
mă descoperă vie
într-o eternă exclamare
ca o clipă îndrăgostită de timp
ce se repetă la nesfârșit
să-l facă nemuritor.

MIRĂ PERECHE VEȘNICIEI MELE de Stefan Oana Valentin

Nu plânge clipa noastră veche

Iubește sfânt doar ce va fi
Eternitatea mea, pereche
Când vom sfârși tu ai să știi.

Ne vom uita la rece timp trecut
Vis negru ne va fi fântâna vie
Prea tristelor silabe-n plânsul mut
De trubaduri uitați închiși în melodie.

Tainic ne vom iubi în astă seară
Pe catafalce grele înspre rut
Iubește-mă nebun de nu sunt iară
Voi plăsmui rapid din moarte început.

Nu-mi lăcrima real să nu te doară
Singurătatea e doar mortuara mască
De așteptări sfârșite într-o seară
Silabisite zaț pierdut în ceașcă.

Nu plânge, râzi de haina veche
Fugi de identitatea ce ai fost
Miră iubită veșnică pereche
Când va fi mare nuntă-n cer

Doar tu să vii!

03 07 2012
ȘTEFAN OANĂ

Gandind... de Lacramioara Lacrima

Nemarginiri albastre

Pe un drum de stele
Intr-un popas de astre
Curg toate gandurile mele.
Si sunt asa de multe
Sa le adun acum
Pe cai cat mai marunte
Le schimb, iaras’ le pun.
E insasi viata mea
Gandind la ea in timp
Ce mi-a adus asa
Alegere...destin?
Ca uite vremea trece,
Se duce ne-ncetat
As vrea sa nu mai plece
Simtind c-am existat...
Intr-una m-am gandit
Sa fac in jur doar bine
Dorindu-mi un iubit
Eu te-am aflat pe tine.
Iar gandurile parca
Sunt tot ce mi-au ramas
Nu vreau sa se intoarca
Durere intr-un pas...

Enorm tu mai insemni
In suflet pentru mine
Mereu parca ma-ndemni
Sa te iubesc pe tine,
Atat cat voi trai
Imi dai curaj in mine,
Sa pot oricum ar fi
Sa am zile senine...
Sa-nfrunt durerea vietii
Ce-i bun sa pretuiesc
In zorii diminetii
Stiind ca ma iubesti.
Gandind ca-i o minune
Ca noi ne-am cunoscut
Ca in aceasta lume
Nimic nu-i de pierdut.
Pastrand iubirea pura
Pe care ne-o nutrim
Nimeni sa nu ne-o fure
Pentru ca ne iubim...
Gandind si realizand
Ca fara de iubire
In inima si gand
Nu ar fi fericire!

Pentru cine, pentru ce? de Boris Ioachim

Pentru cine, pentru ce?
Curg în van lacrimile?
Pentr-un suflet chinuit
Pentr-un păcat neplătit?

Pentru cine, pentru ce
Mă întreb mereu “de ce”?
Pentr-un dor care se stinge
Pentr-o inimă ce plânge?
Pentru cine, pentru ce
Doare-o vorbă: “dragoste”?
Şi nu-i nimeni să o spună
Să nu sune a minciună.

Pentru cine, pentru ce
Nu mai ştiu cine ce e?
Pentru o speranţă goală?
Pentr-un vis născut să moară?

Pentru cine, pentru ce
Se-ntretaie vorbele?
Pentr-o lume ce-a căpiat,
Pentr-un cap ce s-a plecat?

Pentru cine, pentru ce,
Albe-s toate nopţile?
Pentr-un copil nenăscut?
Pentr-o viaţă de-mprumut?

Pentru cine, pentru ce
Pline-s cimitirele
De eroi şi de lichele
Şi de firave lalele?

Pentru cine, pentru ce
Curg în van lacrimile?
…Ca să umple mările...

Pastel de Veronica Simona Mereuta

fiece cuvânt n-ar vieţui singur

aşteptarea le este dată doar brazilor
odată cu ramul veşnic verde
căci frunze n-au mai rămas
la împărţeala norocului de-a fi muritor
în atâta deşertăciune 
de trăit
nu cum se spune ci cum ar fi trebuit
să-ţi stea ,cu adevărat ,condeiul drept

dacă aveam cum mă naşte singură,
poate că nu ştiam curajul să încerc a fi om,
nu doar femeie
la fel de uşor îmi era să fiu salcie,
malul meu să-mi asculte,vrând nevrând, neliniştea,
bocetul de surpare a tot ce trece
dacă plecat prea treci prin veşnicia limitată
ce n-o poţi împărţi

amestecate ropote de ploi,
plecări gonaşe de cai înaripaţi de drumuri,
toate culorile negăsite încă
într-un pastel de clipe dintr-un timp,
prea drag ,să îl înşeli,
tocmai acolo unde povestea s-a îngemănat de bunăvoie
cu ceea ce tu singur ai ştiut că va fi
dincolo de furtuni,arşiţă şi lacrimile ce-ţi adapă
cu bunăştiinţă
visul ce te are încă
în viaţă!


03.07.2012
Vero

Conştiinţa de Costel Suditu

Conştiinţa e ca un vierme;

Într-un fruct acru, moare
Sau pleacă devreme;
Într-unul dulce, cu căutare,
Face rău
Căci drumul său
Îngenunchează
O minte trează;
Dorind a fi întodeauna
Lucru de soi, naşte furtuna.

Gânditu-ma-n voie... de Costel Suditu

Du mai departe gândul meu

Atunci când te privesc dezbrăcându-te
Că e cald;
Ce-mi pasă că e cald! eu
Vreau să văd bluza ta; arată-te
Prin ochiurile ei fine, să cad
În păcat de gând
Pofte plângând,
Să rog simţirea
Să-mi rabde firea;
Du mai departe,
De sâni o desparte,
Să fii pentru mine
Cum eşti pentru tine,
De este nevoie,
Înviu veche Troie
Să-ţi fiu cu păcat!
Gânditu-ma-n voie 
De când ai plecat.

Prohod de Boris Ioachim

Te-ai aşezat pe pieptul meu, iubito,

Ca un bănuţ pe pieptul unui mort
Căci deznădejdea toată mi-ai ghicit-o
Şi frigul ce în mine, demult, port.

Simţindu-ţi răsuflarea dulce, caldă
Şi stând, aşa, în neagră delăsare,
Imagini sumbre mintea-ntruna-mi scaldă
Şi-mi vin, avan, gândiri de îngropare:

Văd licurici în noapte cum lumină
Călătoria mea spre nicăieri
Şi crengi de plopi aud, văd cum suspină
În seri de spaimă, humă şi păreri.

Iar din coroane roase de rugină
Salcâmii, darnici, prohodind frunzare
Vor străjui, fideli, sleita-mi tină -
Până-or pieri şi ei întru uitare.

Din mii de buciume sunând şi goarne
Turbatul vânt, în miez adânc de noapte,
Liniştea seacă, vajnic, o s-o-ntoarne –
În dimineţi, m-o plânge-n surde şoapte.

Scâncind uşor, ca un căţel-orbete,
M-o plânge, zilnic, teiul din fereastră…
Mireasma-i dulce n-o să mai îmbete
Privirea mea, cândva, de dor albastră.

…Te-ai aşezat pe pieptul meu, iubito,
Şi-o lacrimă îmi laşi, cu greu, drept ort;
Nu plânge: ştiu că sila mi-ai ghicit-o
Şi-otrava ce de-o viaţă-n suflet port...

Se întâmplă de Carmen Zaniciuc

În singurătate,

călătorești ca într-un labirint;
te rătăcești să te poți regăsi
și chiar de-ai ieșit din el,
lumile te aduc înapoi,
cu trupul greu și apăsător
ca moartea uitată în pustiu.
Durerile îți mai dau certitudinea
că ești viu
și le porți,
ca și cum în altă viață
n-ai mai fi.
Dar se întâmplă să-ți găsești inima,
mai întâi în tine,
apoi în apropierea ta.
Realitatea încorsetată în rigid
devine ușoară,
îți eliberează fiecare electron
în ritmul pașilor de tango.
Chiar și moartea se entuziasmează;
trece prin tine înainte să-ți vină ceasul
și îți dă viață.