Suspin de Roxana Mihaela Mirea

Din depărtare mi-ai trimis suspin de dor,

Prin adierea caldă-a vântului de vară,
Iar rolul tău jucat de-un talentat actor
Ce-n vis m-a vizitat şi-alaltăieri şi-aseară

S-a metamorfozat în fulg pufos de nor
Şi m-a atins atât de-ncet pe feţişoară
Că am putut să mă transform şi eu uşor
În vânt, să zbor, prin nori, până la tine-n ţară

Şi ne-am unit suspinele de dor...
(Mirea Roxana Mihaela – Gânduri, 14.06.12)

Utopie sau năzuinţă?... de Radu Adrian Gelu

Ca şi picături de rouă pe petale de flori,

îmi curg gândurile, dorurile frumoase,
ca un vis strălucind în curcubeu de fiori,
sau nisip fin dus în şoaptele de mătase...

Nebun de bucurie în stropii de plăcere,
ca lebăda-n vulcan a fi creatura de foc,
o inimă aprinsă ce sfârâie-n jar de miere,
dansez pe sărutarea cicatrice ca-n ghioc…

În lumea cea utopică mă simt euforic,
cum şi visul e aparenţa veşnic perfectă,
cu fantezii de patimi-n Paradis alegoric,
zi de zi speranţa-n iubire tot se reflectă…

Ienka de Boris Mehr

Era o fetiță, Ienka, foarte cuminte, mică și mintoasă, 

Părea rece, era fierbinte, fuma numai papiroase, 
Scria versuri minunate, s-a îndrăgostit de un homeless, 
Un escroc de teapă joasă, dar ea scria cu foc. 
Ea alină, ea dorește, ea e Toma cel necredincios, 
Dar o face cu finețe, este neagră și felină, 
Ienka, fata din boscheți. 
Eu i-am închinat o odă, ea nu știe mai nimic, 
Ienka este-nchipuire, cine-i Ienka? 
O să vedeți. Carnavalul abia începe, 
Vine babuinul blând, șopotește 
Din guriță, despre dadaismul creț. 
Ienka e nemuritoare, nu există, dar e-n floare.

BORIS MARIAN

Timp si nisip de Elena Mandru

Parca-s nisipul din clepsidra

Cu timpul gatuit in a ei bucla,
Ma scurg si ma intriga,
Nu-i scapare,parca-s in racla.

Sunt ca-ntr-un glob de sticla
Ma izbesc de peretii duri,
As vrea sa-l sparg ,dar nu se strica
Si ma sufoc ,nu-i aer ,numai ziduri.

As vrea sa pot uri clepsidra cu nisipul,
Praful de ea sa se aleaga,
Vreau sa ma invrajbesc cu timpul,
Sa mai traiesc ,dar el ma alearga.

de Elena Mandru

Mai ţii minte? de Boris Ioachim

Mai ţii minte, tu, iubire,

Cum mâna ţi-o încleştam
Sugrumat de fericire
Lângă mine să te am?

Cum opream, pe dată, clipa
Când de mine te lipeam?
Parc-un înger cu aripa
Ne atingea când ne iubeam.

Stelele din Carul Mare
Ne zâmbeau şiret, cumva…
Dar cuprins de desfătare –
Tu-mi erai singura stea.

Unde-s, oare, acele vremuri
Unde eşti, iubita mea?
Poate fericită tremuri
În braţele altcuiva.

Eu ?! Zâmbesc în amintire…
O, cum anii s-au tot dus!
Dar te mai gândesc, iubire –
Chiar de lângă tine nu-s…

Iarnă-n visde Catalin Ciorba

În casa ta... e atâta linişte şi dor,

De ierni prea lungi ascunse-n calendar,
Miresme dulci cu gust pătrunzător,
De cozonaci ascunşi într-un sertar.

Acolo timpul se ascunde după horn,
Legende povestite încetişor, şoptit,
Afară vântul a scăpat dintr-un infern,
Se joacă în copacul mic înghesuit.

Îmi par mai groase nopţile turtite,
În care stelele din jar trosnesc,
Doar mere coapte şi gutui îngălbenite,
Se împrăştie în umbre nefiresc.

Şi dorul de iubit tot de la tine vine,
Din jocuri nesfârşite şi poveşti,
Îmi e atât de dor şi acum de tine,
De acolo sus bunico îmi vorbeşti.

Cătălin Ciorba

Un melc pe drum de Carmen Zaniciuc

Merg la spital
În ultima zi de stagiu
Plouă mărunt
Și melcul se avântă pe stradă
Hei
Te vor călca
Cu tot cu a ta cochilie
Așa întins pe asfalt
Cât curaj
Ori inconștiență
Dar cel mai mare curaj
E inconștiența
Să te avânți ca o corabie în larg
Fără să ai o hartă

Nu mi-am numărat examenele
M-ar fi înspăimântat
Să știu dinainte
Nici sentimentele
Nu le-am lăsat întregi
Le-am separat
Să poată inima
Să le ducă

Acum melcul 
Se întoarce
Hei 
Ce noroc ai avut
Nu te-a oprit nimeni
Din drumul tău
Fără gând

De mâine... de Catalin Ciorba

Mâine-i azi ce mă cuprinde,

Ca un semn de întrebare,
Zorii săi cu-arginţi m-ar vinde,
Fără nici o remuşcare.

De mi-aş face-o luna plină,
Hei... ce aş mai ascunde noaptea,
Între sânii tăi iubito,
Aş îmbrăţişa şi moartea.

Şi-ar fi azi un mâine... sigur,
Priponit trainic de ieri,
S-ar desface-n mii de fire,
Şi ar plutii de nicăieri.

Cătălin Ciorbă

TU! de Cristina Maroiu

Tu, suflet-pereche, 

ma privesti si toata fiinta ta
se regaseste geamana in mine!
Tu, poemul meu, 
cu fiecare cuvant 
reverberezi tot mai adanc,
catre izvorul mirajelor
din prima zi a vietii mele!

Tu care esti eu, 
iar eu care sunt tu,
contopirea pura, pana dincolo 
de capatul lumilor
si de sfarsitul timpurilor!
Tu, cel ce-mi faci trupul
sa se incline duios ca o harfa,
ori salbatic precum dansul frenetic
pe o muzica vrajita 
din corzile de astri!

Tu! Tu mi-ai implinit menirea
mai presus decat rotundul curat
al aripilor de inger!
Tu, dorinta mea implinita,
povestirea frumoasa
cu final asteptat!
Tu! Tu! Tu!

Cristina Maroiu
14.06.2012

DOAR VREAU SA SPUN de Mihail Rujoiu

Ma scol cu ochii in ceata,

Zapada imi plange la picioare,
Umbre in mine sapa,
Un pic din viata mea mai moare .

Privesc oglinda cum se misca,
O floare din ghiveci candoare,
Umbre danseaza pe pereti,
Un pic din viata mea mai moare.

Ascult cum focul viu despica,
Un lemn plin de sudoare,
Umbre apasa peste mine,
Un pic din viata mea mai moare.

Fereastra o privesc adanc,
Deschid trecutul ce ma doare,
Umbrele se string mereu,
Un pic din viata mea mai moare.

Afara este frig si alb,
Privesc prin umbrele apasatoare,
Umbrele se strang mereu,mereu,
Un pic din viata mea mai moare.

Si in strafundul lor subtil
Un negru stors de vlaga zace,
Umbrele ma strang de gat,
Si inima in piept imi tace .

Din cartea ;Din fum de tigara;

10-IV-1995