DEPARTE DE TINE de Irina Nedelciu

Departe de tine,

Pierdută în mine,

Prin gânduri, prin şoapte,

Prin vise în noapte...

Îmi caut o cale

Să uit, dar mă doare.

Iubirea-i prea mare

Iar eu n-am scăpare.

Departe de tine

Tot aeru-mi moare,

E sec, mă loveşte,

Besmetic, orbeşte.

Iar cerul splendoare

Îmi tună-n schimbare,

În haine de gală

Cenuşa mi-e boală.

Departe de tine

Iubite... nu-i bine,

Doar nori plumburii

Îmi cântă în zi...

Cu picurii grei

În rănile trei,

În şanţuri brăzdează

Durerea mi-o aşează.

Doar iţe şi pânze

În juru-mi întinse,

Sunt prinsă-n capcană

Iubirea-ţi... nu-i toană.

Mă joci cum îţi place,

Iubite... dă-mi pace !

Mă lasă să plec

Să uit... căci mă-nec.

Am  ace în piept

Iubite... nu-i drept !

Am dor doar de tine

Şi plâng, nu mi-e bine.

Departe de tine

Mă pierd în ruine,

Nimic nu mă-nalţă,

Alunec în ceaţă.

Pe negrul pământ

Eu ard ca pe rug,

Cu jarul prin vene

Mă zbat în durere.

Departe de tine

Iubite... nu-i bine,

Doar boală şi ceaţă

E-n jur... şi mă-nhaţă.

Nu pot să mă rup,

De tine să uit !

Îmi eşti ca o sevă,

Lumină, o febră !

Iubite... mi-eşti viată !

Hai vino mă-nalţă !

Cu braţele tale

Să uit ce mă doare.

Departe de tine

Iubite... pierd zile...

Cu soare, cu rouă,

Cu verde ce-mi plouă.

Departe de tine

Pustiul mi-e-n vine,

Nimic nu e bine,

Mă-ntorc la iubire.

Irina Nedelciu la 30 mai 2012

SUNTEM NUMAI IUBIRE... de Patricia Serbanescu

de hotărăşti că-i potrivit

să-mi fi pe veci, al meu iubit,
dulceaţa gurii ţi-o las pradă
ca în săruturi să se piardă...

apoi, din zori în asfinţit,
prin umbre ce s-au logodit
noaptea să cadă peste noi
când împărţim extazu-n doi.

toţi zorii zilei să ne vadă
cât putem fi... de fericiţi
nimeni ca noi mai ispitiţi
când taina nopţii o să cadă.

doruri venit-au înspre noi
în ochi, ai laseri în privire,
pe veci valabil între noi
doar Una suntem... în iubire.

ades trăiesc vraja de lună
de mâini te prind şi hoinărim,
vom adia doar împreună...
cu aripi de sfânt, serafim.

Întâlnire de Catalin Ciorba

 Am păşit prin iarba udă,

Mi-am privit picioarele,
Nu ştiau cum să mă ducă,
Să-ntâlnească soarele.

Tu ai focul în priviri,
Nu ştiu cum, dar reuşeşti,
Eu mă pierd în amintiri,
Numai tu, mă regăseşti.

Părul tău, tăcut şi moale,
Chipul îmi acoperă,
Şi-un sărut prelung agale,
Sufletu-ţi descoperă.

Gura iarăşi te trădează,
Când la colţuri tremură,
Şi privirea-ţi se aşează,
Pe un colţ, de pătură.

Eu te strâng, adânc în braţe,
Nu te plângi nu zici nimic,
Dar te-ncumeţi să-mi faci faţă,
Iar eu, te mai strâng un pic.

Îţi fixez adânc privirea,
Dar tu cerul îl priveşti,
Nu te-apăs simt fericirea,
Însă tu, departe eşti.

Ai căzut acum, pe gânduri,
Nici nu vrei să îmi vorbeşti,
Doar zâmbeşti absent te bucuri,
Vreau, să-mi spui că mă iubeşti.

Catalin Ciorba

ROGVAIV de fluturi de Radu Adrian Gelu

Culoarea curcubeului hartă,

fluturaşul efemer o poartă,
a clipi strălucirea-n simetrie,
ducând dansu-i în acrobaţie…

Roşul cel profund zvâcneşte,
parcă din inima ce-şi doreşte
dincolo de arse vise, iubirea
dăruind-o poartă el fâlfâirea…

Oranj ca soarele de portocale,
străluceşte prin irizaţii ireale,
desenându-i Luna pe aripioară,
valsând în vântul cel de vară…

Galben în spumă de spic mare
ca şi zâmbetul pâinii-n soare,
e nuanţa ursuleţului de pluş,
poposită pe aripioara-n urcuş...

Verdele frunză în zbor pare,
ca trifoiul de aceeaşi suflare,
sare ca brotăcelul-n bulbucare,
aripioara-i din floare-n floare…

Albastrul e ca şi cerul imens,
emoţie-n gust de afine intens,
sau petele pe ouă de prihor,
şi plouate pe aripi de planor…

Indigo, culoare-n spiritualitate,
sau parfum de individualitate
difuzie vie pe petalele purtate,
de gingaşa făptură cu abilitate…

Violetul e-n a vinetelor prune,
sclipire de mătăsoasă efuziune,
umbrela ce încheie curcubeul,
a picta aripioara cu violacelul…

ÎN APUS de Irina Nedelciu

Apusul de-afară m-apasă-n gheară

Privesc către munte cum strigă, cum zbiară!

Şi-n lacrimi de roşu cum plânge o creastă

Cerşind către boltă lumina cerească.

Secundele trec prin flăcări tot drept

Şi geamătul crestei îl simt... ac în piept,

Înţeapă adânc şi picurii-mi curg

Durerea-i prea mare şi braţele-mi plâng.

Un vânt fulguit m-alintă doinit,

Îmi flutură haina, şi eu mă tot mint

Că-i dorul din tine, ce-i prins doar de mine,

În nopţile pline, cerşindu-mi iubire.

Se mişcă frunzişul şi stau... parcă-s goală,

De sfânta simţire ce-n trup mă omoară

Tresar un minut şi seva-mi ascult,

Apoi mă scufund în neant, ca un vânt.

Un strigăt de vultur aud şi mă scutur...

Neantul îl las, sfioasă mă bucur,

Eu ştiu că eşti tu, venit de departe,

Ca visul să-mi dai şi sărutul de noapte.

Irina Nedelciu la 29 mai 

PROMISIUNI... de Patricia Serbanescu

Cei care vin la putere

Ne promit lapte şi miere,
Laptele e apa chioară
Albinele... stau să moară...
Gura ne-a cam amuţit
Corbii-au luat tot ce-au gasit
Aşteptăm să schimbe cârma
Că ne-a mai rămas doar urma...
Pielea... le e tatuată
Cu ce au furat... odată
Acum... de i-om jupuii
Pielea o vom tăbăcii... 
Şi va fi crestată-n cruce
Să dea totul…pân’s-or duce…

ATINGE-MI UMBRA... de Patricia Serbanescu

atinge-mi umbra, 

păşind spre mine seara,
simţi-voi adierea ta 
topindu-mă ca ceara
umbre de tălpi s-or împleti 
cu nemurirea
în vechile canoane
să pot stinge iubirea...
să-ntind o aripă 
legând pe veci păşirea
să ard pe rug, amarul vieţii 
găsindu-mi împlinirea…
am să te caut
în tropotul urzit de cai,
opresc doar umbra-ţi
suprapusă-n zi de mai...
picându-mi ceara
peste urma-ţi adâncită
doar din căuşul ei
oi bea apă sfinţită...
te-oi adia 
cu umbra mea difuză,
când viaţa mi se scurge
spre asfinţit...confuză.

OU DE GLEZNĂ de Stefan Oana Valentin

Dacă mă va săruta,

îmi vor crește gleznele
spre zbor neîmpiedicat 
sau brațele-mi vor deveni
imitație de pene
din lemn de plumb?
privesc uimit, tăcut, nemișcat
încheietura de deasupra
de călcâiul vulnerabil
să simt sărutul vorbind
despre lacrimi dulci
și scut de săgeți,
înflorind din mobilitatea fugii
liniște albă de veșnicie.
apoi mi-am amintit, speriat, de umeri
curios de reacția mâinilor.
erau acolo, cuminți
mângâind oul de aripi
din glezne...

09 04 2012
Ștefan Oană

LA VOIA ’NTÂMPLĂRII... de Patricia Serbanescu

Nu răsfoiesc dulci amintiri, trecutul este dus,

crâmpei e timpul ce-a rămas şi voi ajunge Sus...
Te-aştept să vii iubitule, de eşti a mea sortire
sublim e totul între noi, uniţi suntem în fire.

Colind tot universul, ating văzduhul lin,
m-adie-acea răcoare, parfum suav de crin,
Cuprinsă-n steaua mea cu spirit îngeresc
sting chinuitul dor, râvnind plaiul ceresc.

Cu lacrimile adunate în ochi umbriţi de păcate
aştern vălul înserării cernând paşii cugetării,
Noaptea învie mândra lună, dorurile mi le-adună
voi dormi aici în stei, pe un pat... din flori de tei.

O scânteie mă alină, în loc fără de lumină
fără rug şi fără aştrii, că-mi vin ochii tăi albaştri
Duhul vrea eliberat... cade zbor pe înserat,
amorul l-oi presăra, de-om ‘nopta pe steaua mea.

Timp s-aşterne în sortire, într-o sfânt-ademenire
grabă au clipele noastre ce-s cuprinse-n veşnicie,
Întinderea e vastă, grădini înmiresmate
dar numai împreună ne-om bucura de toate.

Regatul cerului pe nor, primeşte-un duh rătăcitor
popas făcea în umbra mea şi trupul său, mă încălzea...
Amor sublim şi cânt divin, în braţul care m-atingea
cu unduiri năuce, mătasea ierbii vrând s-o culce...

Şoapte multe, foc în spuze, mierea-i scursă de pe buze
dragostea în miezul verii, e-nfăşată-n umbra serii,
Luna se-nalţă şi dispare, singura stea este într-un nor,
mă las la voia întâmplării, când voi pleca c-un ultim zbor.

DOAR O NĂLUCĂ de Ines Popa

E-atâta noapte-n tine și-atâta căutare 

În asediate ore și-n timpul efemer, 
Pendulul parcă tace și vrea să-ți dea crezare 
Oglinda vremii-ți spune că ești din nou stingher. 

Fuiorul amintirii își trage răsuflarea, 
Eu nici măcar în vise nu vreau să te revăd, 
Pietriș îți e tărâmul ,doar cioburi arătarea, 
Năvoade de-ntristare te-au prins în laț și râd. 

Tu răscolești adâncul oftatelor risipe, 
Eu știu că ești doar noapte ,dar fără dimineață, 
Un trup lipsit de suflet ,un boț făcut din cârpe 
Și zămislit de mine din petece de viață. 

Mă cauți într-o baladă de toamne aromate, 
Când pașii noștrii încă dansau același vals, 
Dar lacrimile ploii au șters acea cetate, 
De-abia mi-aduc aminte,erai un cântec fals. 

Ai fost doar o nălucă ,rătăcitoare clipă, 
Creat din mărunțișuri ,o simfonie blândă , 
Te-am părăsit în trenul dezafectat în pripă 
Într-un cupeu de suflet , o flacără plăpândă. 

Eu ți-am iubit candoarea cu zori nemărginite, 
Uitasem pentr-o clipă că te-am creat din astre, 
Din romanțate gânduri ,angelice ispite, 
Nălucă fără suflet,te-ai stins în zări albastre.

Ines Popa