ROGVAIV de fluturi de Radu Adrian Gelu

Culoarea curcubeului hartă,

fluturaşul efemer o poartă,
a clipi strălucirea-n simetrie,
ducând dansu-i în acrobaţie…

Roşul cel profund zvâcneşte,
parcă din inima ce-şi doreşte
dincolo de arse vise, iubirea
dăruind-o poartă el fâlfâirea…

Oranj ca soarele de portocale,
străluceşte prin irizaţii ireale,
desenându-i Luna pe aripioară,
valsând în vântul cel de vară…

Galben în spumă de spic mare
ca şi zâmbetul pâinii-n soare,
e nuanţa ursuleţului de pluş,
poposită pe aripioara-n urcuş...

Verdele frunză în zbor pare,
ca trifoiul de aceeaşi suflare,
sare ca brotăcelul-n bulbucare,
aripioara-i din floare-n floare…

Albastrul e ca şi cerul imens,
emoţie-n gust de afine intens,
sau petele pe ouă de prihor,
şi plouate pe aripi de planor…

Indigo, culoare-n spiritualitate,
sau parfum de individualitate
difuzie vie pe petalele purtate,
de gingaşa făptură cu abilitate…

Violetul e-n a vinetelor prune,
sclipire de mătăsoasă efuziune,
umbrela ce încheie curcubeul,
a picta aripioara cu violacelul…

ÎN APUS de Irina Nedelciu

Apusul de-afară m-apasă-n gheară

Privesc către munte cum strigă, cum zbiară!

Şi-n lacrimi de roşu cum plânge o creastă

Cerşind către boltă lumina cerească.

Secundele trec prin flăcări tot drept

Şi geamătul crestei îl simt... ac în piept,

Înţeapă adânc şi picurii-mi curg

Durerea-i prea mare şi braţele-mi plâng.

Un vânt fulguit m-alintă doinit,

Îmi flutură haina, şi eu mă tot mint

Că-i dorul din tine, ce-i prins doar de mine,

În nopţile pline, cerşindu-mi iubire.

Se mişcă frunzişul şi stau... parcă-s goală,

De sfânta simţire ce-n trup mă omoară

Tresar un minut şi seva-mi ascult,

Apoi mă scufund în neant, ca un vânt.

Un strigăt de vultur aud şi mă scutur...

Neantul îl las, sfioasă mă bucur,

Eu ştiu că eşti tu, venit de departe,

Ca visul să-mi dai şi sărutul de noapte.

Irina Nedelciu la 29 mai 

PROMISIUNI... de Patricia Serbanescu

Cei care vin la putere

Ne promit lapte şi miere,
Laptele e apa chioară
Albinele... stau să moară...
Gura ne-a cam amuţit
Corbii-au luat tot ce-au gasit
Aşteptăm să schimbe cârma
Că ne-a mai rămas doar urma...
Pielea... le e tatuată
Cu ce au furat... odată
Acum... de i-om jupuii
Pielea o vom tăbăcii... 
Şi va fi crestată-n cruce
Să dea totul…pân’s-or duce…

ATINGE-MI UMBRA... de Patricia Serbanescu

atinge-mi umbra, 

păşind spre mine seara,
simţi-voi adierea ta 
topindu-mă ca ceara
umbre de tălpi s-or împleti 
cu nemurirea
în vechile canoane
să pot stinge iubirea...
să-ntind o aripă 
legând pe veci păşirea
să ard pe rug, amarul vieţii 
găsindu-mi împlinirea…
am să te caut
în tropotul urzit de cai,
opresc doar umbra-ţi
suprapusă-n zi de mai...
picându-mi ceara
peste urma-ţi adâncită
doar din căuşul ei
oi bea apă sfinţită...
te-oi adia 
cu umbra mea difuză,
când viaţa mi se scurge
spre asfinţit...confuză.

OU DE GLEZNĂ de Stefan Oana Valentin

Dacă mă va săruta,

îmi vor crește gleznele
spre zbor neîmpiedicat 
sau brațele-mi vor deveni
imitație de pene
din lemn de plumb?
privesc uimit, tăcut, nemișcat
încheietura de deasupra
de călcâiul vulnerabil
să simt sărutul vorbind
despre lacrimi dulci
și scut de săgeți,
înflorind din mobilitatea fugii
liniște albă de veșnicie.
apoi mi-am amintit, speriat, de umeri
curios de reacția mâinilor.
erau acolo, cuminți
mângâind oul de aripi
din glezne...

09 04 2012
Ștefan Oană

LA VOIA ’NTÂMPLĂRII... de Patricia Serbanescu

Nu răsfoiesc dulci amintiri, trecutul este dus,

crâmpei e timpul ce-a rămas şi voi ajunge Sus...
Te-aştept să vii iubitule, de eşti a mea sortire
sublim e totul între noi, uniţi suntem în fire.

Colind tot universul, ating văzduhul lin,
m-adie-acea răcoare, parfum suav de crin,
Cuprinsă-n steaua mea cu spirit îngeresc
sting chinuitul dor, râvnind plaiul ceresc.

Cu lacrimile adunate în ochi umbriţi de păcate
aştern vălul înserării cernând paşii cugetării,
Noaptea învie mândra lună, dorurile mi le-adună
voi dormi aici în stei, pe un pat... din flori de tei.

O scânteie mă alină, în loc fără de lumină
fără rug şi fără aştrii, că-mi vin ochii tăi albaştri
Duhul vrea eliberat... cade zbor pe înserat,
amorul l-oi presăra, de-om ‘nopta pe steaua mea.

Timp s-aşterne în sortire, într-o sfânt-ademenire
grabă au clipele noastre ce-s cuprinse-n veşnicie,
Întinderea e vastă, grădini înmiresmate
dar numai împreună ne-om bucura de toate.

Regatul cerului pe nor, primeşte-un duh rătăcitor
popas făcea în umbra mea şi trupul său, mă încălzea...
Amor sublim şi cânt divin, în braţul care m-atingea
cu unduiri năuce, mătasea ierbii vrând s-o culce...

Şoapte multe, foc în spuze, mierea-i scursă de pe buze
dragostea în miezul verii, e-nfăşată-n umbra serii,
Luna se-nalţă şi dispare, singura stea este într-un nor,
mă las la voia întâmplării, când voi pleca c-un ultim zbor.

DOAR O NĂLUCĂ de Ines Popa

E-atâta noapte-n tine și-atâta căutare 

În asediate ore și-n timpul efemer, 
Pendulul parcă tace și vrea să-ți dea crezare 
Oglinda vremii-ți spune că ești din nou stingher. 

Fuiorul amintirii își trage răsuflarea, 
Eu nici măcar în vise nu vreau să te revăd, 
Pietriș îți e tărâmul ,doar cioburi arătarea, 
Năvoade de-ntristare te-au prins în laț și râd. 

Tu răscolești adâncul oftatelor risipe, 
Eu știu că ești doar noapte ,dar fără dimineață, 
Un trup lipsit de suflet ,un boț făcut din cârpe 
Și zămislit de mine din petece de viață. 

Mă cauți într-o baladă de toamne aromate, 
Când pașii noștrii încă dansau același vals, 
Dar lacrimile ploii au șters acea cetate, 
De-abia mi-aduc aminte,erai un cântec fals. 

Ai fost doar o nălucă ,rătăcitoare clipă, 
Creat din mărunțișuri ,o simfonie blândă , 
Te-am părăsit în trenul dezafectat în pripă 
Într-un cupeu de suflet , o flacără plăpândă. 

Eu ți-am iubit candoarea cu zori nemărginite, 
Uitasem pentr-o clipă că te-am creat din astre, 
Din romanțate gânduri ,angelice ispite, 
Nălucă fără suflet,te-ai stins în zări albastre.

Ines Popa 

Bată-te norocu'... de Nicoara Nicolae-Horia

„Bată-te norocu' să te bată!”

Aşa îl salutau amicii săi,
Dar într-o dimineaţă blestemată
Îl întâlniră plin de vânătăi...

Doamne, ce-i cu tine, cum arăţi,
Cu faţa asta vitregă şi slută,
Ne-norocindu-l, ca în alte dăţi,
Îi spuseră acum un -”Doamne-ajută!”

Şi-un frate de al său de mai departe,
Un fel de ştie-tot cu-adevărat,
Spunea mereu: „sunt la curent cu toate!”
Şi într-o zi s-a... electrocutat...
...................................................

De-aceea eu vă spun- luaţi aminte,
De la-nceputul lor şi-n veşnicie
Să aveţi grijă când rostiţi cuvinte-
Cuvintele ucid şi pot să-nvie!

 Nicoara Nicolae Horia.

FĂ UN PAS... de Patricia Serbanescu

Fă un pas spre mine!…şi lasă-mă să intru in ascunzişurile tale...

Hai, obişnuieşte-te să vieţuieşti cu mine-n... tine!
Îţi aleargă gândurile ca ..iepurii...dă-mi un răgaz să-mi pot lăsa
o bucăţica din mine, să-ţi stea drept paravan de soare!
Este...că te simţi mai împlinit? Doar acum cred că ai să înţelegi!
Şi eu tânjesc să mă umplu cu tine...separarea nu-şi are rostul
Eu în cer...tu bâjbâind pe cărările acestui ţinut... sau invers...
Oare de ce noi umanii, nu mergem pe căi deja bătătorite de alţii? 
V-aţi întrebat? Ar fi fost drumuri deja ştiute, iar greşelile, nu s-ar mai fi repetat. 
Prind de capete curcubeul din inima ta, apoi trag marginile între punctele cardinale, să nasc un pod sfânt...
Prefer nordul, aşa mi-a arătat busola mereu...de vei voi, te primesc în mine, cum am mai făcut-o odată.... 
Împletind culorile, construiesc un pod care să unească sufletele de-apururi, prin văzduh...să se balanseze şi să arate lumii că se poate şi altfel...
Doar aşa putem circula în voie şi putem să ne umplem alunecând unul în altul... 
atunci când ne este dor...

Asediu de Veronica Simona Mereuta

În dimineaţa în care nu m-aş regăsi în ale mele,
pot să le spun,păreri,iluzii reminiscente de viaţă,
aş căuta înfrigurată drumul spre înafară,
de tot ce umple făr' de rost,aluviune de ploaie nefastă,
în eu,nenumit încă pe de-a-ntregul,de-al necunoscutului asediu.

Te caut,chiar dacă n-am habar ce fac,nu-mi e de trebuinţă
gândul şi deşertăciunea lui,doar parfumul acela de tei,
ştiai că înfloreşte şi mi-e dor să-l umplu în loc de amar,
să fac din el hotar de fortăreaţă morgană,
"a fi sau a nu fi" e un tărâm nu o boală?!

Dacă aş vrea să fiu fluture,nu mi-ar trebui aripi noi,
să mă ţină la dospit într-un cocon domol,
niciodată nu mi-au ieşit la iveală din prima dorinţele,
chiar de le-aveam înscrise în interiorul pleoapelor,
cititul cere timp,pe care îl câştigi cu greu...cinstit.

Dacă noaptea n-aş avea de numărat stele,sau oi,sau şeaua
de cal măiastru...somnul n-ar ajunge pe tărâmul dorului,
al depărtării rupte de lacrimă,acolo unde surâsul e ,pe de-a-ntregul zâmbet de soare,apoi clar de lună,
să mă adune din toate cele în care mă pierd de când am răsărit...

25.05.2012
Vero