VALSUL UNEI ILUZII de Ines Popa

Din lacrimile ploii eu ți-am făcut mărgele 

Și buzele cireșe cu drag le-am sărutat , 
În păr ți-am prins steluțe de-albastre viorele 
Îți amintești iubire sau poate ai uitat? 

Te-am mângâiat cu roua magnoliilor în floare 
Și-n nopți nevămuite ți-am scris în taină versuri , 
Cu aripi mari de înger ți-am șters din apăsare 
Îți amintești iubire sau le-ai pierdut în neguri? 

Din visele speranței ți-am pus o coroniță 
Și-n simfonii marine ți-am legănat suspinul, 
Din intristatu-ți cântec am înălțat troiță 
Îți amintești iubire sau ai uitat refrenul? 

Din resturi de tăcere eu ți-am pictat un soare 
Și pașii umbrei tale în suflet i-am gravat, 
Din curcubeu de vise ți-am zămislit o floare 
Îți amintești iubire sau nici n-ai observat? 

Mai pune-ți o dorință pentru iubirea noastră, 
Sau cheamă-mă-n mireasma și-n șoapta unei frezii , 
Privighetori în triluri ne vor cânta-n orchestră 
Și vom dansa iar valsul nostalgicei iluzii .

Ines Popa 

Curiozitate de Boris Ioachim

Ghiocelu-n zile faste,

De-nceput de primăvară,
Când va fi ca să răsară,
Pe mormânt o să-mi adaste?

Luminând, sfios, smaraldul
Crudei ierbi, vreo păpădie,
Oare minte-o să mă ţie –
Când, Dincolo, trece-oi gardul?

Pe când va primi sărutul
Dimineţii-înrourate
Liliacul, se va zbate,
Să-mi umbrească, tandru, lutul?

Când voi părăsi tărâmul
Ăstei lumi, într-o-nserare –
Parfumat şi plin de floare,
Mă va prohodi, salcâmul?

Pe când va ca să-nflorească,
Oare minte-o să mă ţie,
Floarea cea de iasomie –
Ce din pieptu-mi o să crească?

Pe când toamna de rugină,
Pe frunzar şi-o pune stema,
Amăruie, crizantema,
Oare, minte-o să mă ţină?

Sau cucuta şi cu scaiul
Şi, ghimpoasă, pălămida –
Când voi părăsi obida,
Îmi vor ţine minte traiul?

Ştiu: zăpezile şi luna,
În neant sau absolut,
Îmi vor fi lumini şi scut –
Şi veghea-m-or totdeauna…

PROMOȚIE de Stefan Oana Valentin

Împart la liber

lacrimi zglobii
nemaiplânșilor
cu zâmbet uscat
nemișcat
ce zici că sunt vii

Gratis ofer
cuvinte simple
cu multe vocale
ricoșate color
din cer
cu șoapte de leagăn

Mă dau
palmă blândă
spre mângâiere
celor ce încă nu știu
că inima are și mâini
nu numai genunchi.

21 05 2012
Ștefan Oană

Strain de Vali Zavoianu

Pe strazi pierdute azi am ratacit

Ingandurat, m-am cautat pe mine
Strain mi-e Doamne tot ce am gasit
Pana si gandurile-mi sunt straine.

Am alergat sa iau cu imprumut
Cate un zambet de la trecatori
Pana si zambetul mi l-am pierdut
Uitand de mine de atatea ori.

Si cerul care ploua azi strain
Ma doare iar, mai mult ca niciodata
Si nu mai stiu cararea spre destin
Nici nu mai cred c-o pot gasi vreodata.

Mi-am pus ades fiinta ramasag
Intruchipat in roluri prea straine
Si am uitat sa construiesc un prag
Intre ce lumea vrea sa fiu si mine.

Acum pe strazi pierdute ratacit
Incerc sa recompun cu disperare
Din ploi straine si din infinit
Pana la mine insumi o carare.

21.05.2012, Zavoianu Vali

Intrebare

Salutare,

Pot sti de ce mi-a fost taiat accesul pe blog fara sa fiu informat in prealabil ?
Vad ca nici pe site nu ma mai pot autentifica.

Verific din nou remedierea situatiei la sfarsitul saptamanii si fctie de acasta voi decide suspendarea sau nu a contului.

Dragilor, pe munca mea pretind un respect minim si nu sa fiu dat afara fara macar sa fiu informat.

Tainică năzuinţă de Radu Adrian Gelu

Prinzând briza-n adâncime
am simţit
razele trandafirilor de foc,
în cald frige.

Pe pat verde iarbă-n pasiune
am un vis
a urca înălţimi alpine-n stele,
licărire scurtă.

Sărutarea rece-n vânt hoinar
mă cuprinde
eu fragil pe zimţată creastă,
iubire delicată.

Spiritele urieşilor-n sacră ivire
mă cheamă
a culege petale vii de stele,
tainică năzuinţă.

Muntelui, plecăciune!... de Radu Adrian Gelu

Pătura de ceaţă cleştar

sub vântul rece şi amar 
sărută alpinele crenele 
a îndrăzneţelor castele.

Contur alb-ntunericime
o impunătoare înălţime
atemporal-n cristale pure
ridică dalbe vârfuri dure.

Abrupte-n ţurţuri castre
văile şuieră taine albastre 
umbre instabil alunecânde
s-adună şi dispar plăpânde.

Stâncile-n sanctuar sărută
puritatea cerului absolută
clipiri de stele cutreierate
veşmântă reflecţii argintate.

Mândru far călăuzitor… de Radu Adrian Gelu

La marginea viselor aud vocea,

la margine de munte răsuflarea,
şoptindu-mi uşor-n aer subţire,
dorurile ce cuibăresc-n simţire.

În umbra viselor gust amintirea
Căii Paradisului a găsi asemuirea,
peţind iubirea călătorind-n astre
dincolo de a Căii Lactee albastre.

Fluture zglobiu de stelară lumină,
speranţa-mi a realitate să devină,
marginea muntelui fiind sublimul,
visul e zborul a schimba destinul.

Mândru far călăuzitor spre stele,
boltit viu cu luminoasele citadele,
munte venerat ascultă-mi şoapta,
cu respect, de tine legându-mi soarta.

Culorile iubirii de Ene Adrian Daniel

Au răsărit flori pe câmpie,

Câtă culoare în priviri!
Cu verde scriu o poezie,
E vremea marilor iubiri.

Maro sunt pomii prin grădină,
Pe ramuri mugurii-s verzui,
Zăresc o rază de lumină,
Plecând din ochii tăi căprui.

Albastre râuri vin, inundă
Iubirea noastră de cristal,
În Marea Neagră ne afundă,
Al dragostei, năvalnic val.

Părul bălai, spice în plete,
Căzând pe umerii golaşi,
Lacrimi îţi sorb, cumplită sete
Când inima secată-mi laşi.

Ţi-e pielea toată aurie,
Sânii ca strugurii de dulci,
Porţi frunză galbenă din vie,
În roua zilei o arunci.

Ai buzele roşii ca macul,
Mă ameţesc când te sărut,
Durerii mele vei fi leacul,
Din dor iubirea s-a născut.

Contur de antică statuie,
Cu patimi sidefii cioplesc,
Bat suferinţa gri în cuie,
Port crucea celor ce iubesc.

Aura ta mă înconjoară,
Icoana mea fără de preţ,
Vom dezlega în astă seară,
Misterul de la Voroneţ.

Eşti mai fierbinte decât vara,
Încep uşor să mă topesc,
Din lumânare pică ceara,
Să ardă veşnic îmi doresc.

Ce roză este acum viaţa
După o noapte de amor,
Îmbătrânind, se lasă ceaţa,
Mucegăind culori ce mor.

Aleanuri de Boris Ioachim

Iubita mea, cu trupul de vioară,

Tu, care doar în mintea mea exişti,
Eu tot visez şi-n zi şi-n neagră seară,
Cum îmi săruţi ochii bolnavi şi trişti.

De te-ai născut, şi undeva, prin lume
Tu mă visezi, fără să ştii că-s viu,
Că sunt palpabil – şi chiar port un nume –
Te rog ca să mă crezi, asta nu ştiu.

Ce slobode sunt zările şi albastre,
Ce pline sunt de dor neîmpărtăşit!
Dar noi, nu ne vom întâlni sub astre,
Şi nu vom şti că, tainic, ne-am iubit.

Speranţe seci domnesc în lumea largă,
Căci împlinirile sunt doar poveşti…
Cum aş putea să-ţi spun că îmi eşti dragă –
Când nu ştiu cum arăţi, nici unde eşti?!

Vezi, tu, iubita mea necunoscută,
Ne naştem – mari iubiri ca să râvnim…
Dar viaţa ni se trece grea şi slută –
Cel mai ades, din amintiri trăim. 

Căci mărăcini rodesc pe a-vieţii câmpuri,
Cu vise şi iluzii ne hrănim…
Se trec în goană sterpe anotimpuri
În care că suntem iubiţi minţim.

Dar, în definitiv, preţul nu-i mare
Ca să visăm, cu ochii deschişi larg…
În lumea rece şi plictisitoare,
Visez cum că-mi eşti dragă şi ţi-s drag.

…Iubita mea, cu trupul de vioară,
Eu nici nu ştiu, măcar, de te-ai născut…
Dar nu îmi las speranţele să moară –
Visând la tine, mă simt renăscut.