Si Ană si Evă si tot de Nuța Istrate Gangan

esti Ana zidirilor mele
si cand te ingrop te iubesc
te smulg cu furie din piatra
in sufletu-mi trist te zidesc.

esti Eva dorintelor mele
pacat si blestem pamantesc
esti fructul oprit, muscatura
desi ma omori, te iubesc.

prin sute de sabii ma trec
ma simt ca un ultim invins
fachirii ma cred un circar
si ma-mping pe jaratec incins.

titanicuri iar se scufunda
si ard pe altare iubiri
furtunile lumii intregi
se-aduna la mine-n simtiri.

se frang in mine dezastre
sfarsituri de ere si veacuri
la tine-i otrava si șișul
la tine e punga cu leacuri.

ma-ntorc catre mine supus
si sunt pregatit de potop
daca tu ai putea sa imi fii
si Ană si Evă si tot.

Liberi, caii... de Nuța Istrate Gangan

Am vazut femei frumoase inteligente, increzatoare, care s-au indragostit de un EL plin de toate cele si uns cu toate cele si au devenit umbrele femeilor care au fost.

Sunt absolut convinsa ca barbatii au puterea sa ne anuleze inteligenta, sa ne anihileze, sa ne subjuge, sa ne faca din om, neom. Fiecare am avut in viata un astfel de barbat. L-am lasat sa plece sau a plecat singur. Sau nu am avut puterea sa-l lasam sa plece. Poate n-am putut fi transformate inca, poate ca EL inca mai lucreaza la opera lui.

Cand un barbat puternic se indragosteste, automat incepe procesul de transformare. Ea trebuie sa devina femeia pe care el de fapt o vrea. O modeleaza, o aseaza in forme ii "da chip si asemanare". Si poate termenul de barbat puternic nu e cel mai potrivit...puternic si inca ceva. Nesatisfacut, mereu in cautarea perfectiunii dupa model personal. Ai spune ca asta nu mai e iubire, e atelier de sculptura.

Mda, cam asta e iubirea de fapt. Ne mulam, ne modelam unul dupa altul. Dar ce mai ramane din ce am fost sau din ce am iubit odata? Suntem indragostiti de omul de care am fost indragostiti sau iubim propria creatie?

Am cunoscut un barbat odata cand eram exagerat de tanara. El era mai mare cu cativa ani buni si cu cateva experiente. Spunea ca e indragostit nebuneste, nu facea nici un secret, toata lumea mea si a lui stia.

Tin minte ca-mi zicea ca e indragostit de femeia care o sa devin, pe care el o intrezareste in mine, ca sunt un fel de model-nemodelat si ca am nevoie de un Maestru. (Imi amintesc un lucru amuzant, ar fi amuzant daca vreodata ar citi. Era foarte inalt in comparatie cu mine si in sinea mea ma intrebam cum un tip asa inalt poate sa faca dragoste cu o femeie mult mai mica de inaltime. N-am aflat niciodata.Ani prostuti......aveam vreo 16)

Poate avea dreptate.

Poate chiar eram salbatica si "nemodelata", dar, daca tot modelam si remodelam cu ce mai ramanem?

Il mai putem banui de nebunie pe artistul acela care s-a indragostit de opera lui?

Imi privesc si analizez sotul si dupa aproape 20 de ani stiu exact ce are de la mine si ce a ramas din original. Acelasi lucru cu mine.

N-am fost niciodata precauta. Mi-am asumat riscuri in viata fara sa ma gandesc prea mult la consecinte. Si, de cele mai multe ori, am pierdut. El m-a invatat sa gandesc de doua ori si sa actionez o data. O fac? Hmmmm, nu stiu...nu intotdeauna, dar suport consecintele, bineinteles.

Am vorbit mai repede decat am gandit de multe ori. Am plans cand am vazut prima frunza galbena, dar n-am "reusit"sa las o lacrima sa curga atunci cand sufletul mi s-a spart in bucatele.

El m-a invatat sa plang atunci cand n-are rost sa zambesc chinuit si sa pretind ca totul e OK. Doar prin simplul fapt ca m-a luat in brate si m-a lasat sa-i ud camasa.

Inca mai am o lacrima pentru toamna inca mai am vise neimplinite. Inca mai plang.

Iar eu l-am invatat sa rada. Cand l-am cunoscut am fost absolut convinsa ca omul n-a ras cu lacrimi in viata lui. M-am indragostit de Mr Serios, Domnul Punctual...No kidding-guy. Avea cel mai serios zambet posibil.

Inca ma mai straduiesc.

O femeie cu o personalitate puternica va incerca acelasi lucru cu omul de care este indragostita. Transformare, modelare, "standardizare" dupa standarde personale.

Si toata viata va fi cu ochii pe el monitorizand "iesirea din tipar".

Eu zic sa ne intalnim la mijloc, te modelez un pic, ma transformi un pic, iti dau un pic din mine, tu da-mi un pic din tine, inca iubesc ce am iubit intai la tine...stiu ca nu ma vrei complet modelata-mulata-stereotipizata-standardizata...

In rest... caii liberi...

in lut si-n piatra de Nuța Istrate Gangan

intr-o zi ti-ai amintit ca stii sa sculptezi

nu mai facusesi lucrul acesta de multa vreme
iti placea sa sculptezi si sa modelezi in lut
cand erai mai tanar
si atunci cand m-ai intalnit
ai simtit lutul meu prielnic palmelor tale
si piatra mea perfecta taisului daltii tale.

m-ai cuprins...
ai vrut sa ma modelezi in palmele tale
si sa ma sculptezi
dupa forma si dorinta ta.
dar lutul meu se incapatana in palmele tale
si dalta ta durea mult prea mult.

si atunci
te-ai hotarat sa ma lasi
arta neterminata
jumatate femeie
jumatate lut cald si piatra cuminte.

inca mai stau pe raftul din parte stanga
in acea incapere
in care ai hotarat sa ma pastrezi
pana cand lutul meu va fi mai cooperant
si piatra mea va fi mai moale pentru daltile tale.

de-atunci
nu am brate sa te cuprind
si buze sa te gust
nu am ochi sa te invalui
si palme sa te simt...
ma cauti si nu ma gasesti
esti ratacit si trist
ai vrea din nou sa ma cuprinzi
si sa-ti sfarsesti opera
ca sa poti merge mai departe
ma vrei din nou in palmele tale
lut cald si piatra supusa.

dar niciodata
niciodata
nu te-ai gandit ca palmele tale
n-au stiut sa ma modeleze
eram prea neteda pentru asprimea ta
prea calda pentru raceala ta
prea eu pentru prea tu
si niciodata
niciodata
nu te-ai gandit sa folosesti o dalta mai blanda.

Speranţă ori amăgire? de Radu Adrian Gelu

O tu frumoasa mea Afrodită,
cu chip de înger, îmi eşti idol,
ce vesel fals zâmbetul agită,
ca zeiţă a inimii-n nou capitol...

Zâmbetu-ţi blând pare iubire,
la şoapta-mi o melodie tristă,
cu-n cântec de azurie privire,
dai iubirii speranţă optimistă...

Farmecu-ţi cu frenezie tot sorb,
fiinţa icoană pare-n perfecţiune,
nimic altceva nu mai văd, îs orb,
doar a te iubi e singura opţiune...

Simţeam-n sufletul meu odată,
ca o muzică divină suavă şi lină,
când şi inima-ţi începu să bată,
în acord tainic cu a mea violină...

Ca luna plină faţa-ţi străluceşte,
a ucigătoare amoroasă privire,
ce-n invidie amăgirea le păleşte,
chiar idolilor-n Azar, a ademenire....

Înşelat credeam că zâmbetu-mi
şi căpruia privire-n cupă de vise,
te-a adus printre stelele ceru-mi,
dar simpla cochetărie, mă păcălise...

Eşti aproape, dar şi prea departe,
avid de dor a-ţi săruta fiinţa, sper,
şi te caut-n murmur a vise deşarte,
în vers după vers, iubiri-mi ai fi curier...

Amprenta sufletului tau de Nuța Istrate Gangan

Evenimentele prin care treci dau forma continutului din care esti alcatuit.

Asa cum suntem blonzi sau bruni, inalti sau scunzi, timizi sau nu, tot asa si sufletul nostru are forme si alcatuiri diferite.

In momentul in care ajungi sa-ti cunosti sufletul intr-adevar, incepi sa intelegi tot ceea iti era de neinteles privind reactiile tale ca om in fata evenimentelor prin care ai trecut, sau care te-au trecut prin valtoarea lor cu sau fara consimtamantul tau.

In mare parte esti vinovat de cauza dar nu esti vinovat de efect. Suporti efectul doar pentru faptul ca nu ai stiut sa previi cauza.

Pe parcurs iti modifici proiectul initial, dar niciodata materia prima din care esti construit.

Nu poti.

Dar poti duce o continua lupta.

Fiecare avem o amprenta a sufletului. Suntem unici in trairile noastre desi, ciudat, de foarte multe ori avem impresia ca si altcineva are aceeasi amprenta sufleteasca. Si cand intalnesti aceea persoana, simti. Chiar daca universuri va despart.

Treci prin ceea ce am trecut si eu, ca a fost de bine, ca nu a fost, dar trairea, sentimentul si emotia sunt diferite. Nu stii prin ce trece cineva doar pentru simplu fapt ca si tu ai trecut prin aceeasi intamplare sau eveniment. Pana la urma nu conteaza evenimentul ci trairea evenimentului. Durerea sau bucuria, tristetea sau exuberanta. Motivul poate este acelasi, reactia, diferita.

Cred ca oamenii cu care esti sau vrei sa fii si sa ramai, sot, sotie, prieteni reali, amanti parteneri, desi poate iti sunt total opusi ca fire, principii si politici, totusi au amprenta sufleteasca asemanatoare cu amprenta sufletului tau.

Este greu sa intelegi reactiile cuiva, daca nu-i intelegi personalitatea. Nu am spus sufletul. Cred ca este aproape imposibil sa cunosti 100% interiorul cuiva. Sa-l cunosti intr-adevar.

Pentru ca nimeni nu ti se va dezvalui niciodata in intregime. Si nici tu, lor.

Si nu din cauza firii secretoase sau din cauza legendarului gram de mister...

Ci pentru faptul ca asa suntem construiti.

TIMP IROSIT de Irina Nedelciu

Te văd străine-n noapte

Cum mă priveşti adânc

Iar ochiul tău mă arde,

Văpăi din trup arunc.

În stânjenit mi-e suflul

De-atâta tremurat.

Am irosit eu timpul ?

Prea mult am aşteptat.

Acum am începutul

De capăt l-am luat,

Păşesc stilat pe drumul

Pe care l-am marcat.

Am irosit prea mult

Din timpul meu trecut

Tot aşteptând în gară

Un tren ce mult l-am vrut.

Acum, eu văd străine

Cum inocenţa ta

Se-aruncă către mine

Sărutul să mi-l dea.

Cu caldă eleganţă

Aştept să îl primesc

Priveşte a mea faţă:

Eu timp nu-mi irosesc!

În lacrimă priveşte

Nobleţea-mi din adânc

Şi-n taină chibzuieşte

De vrei să ai mai mult.

Căci timpul mi-e duşmanul

Lipit de ochiul stâng,

Îmi sapă când e anul

Un şanţ adânc, mi-e rug.

Mai rasuceste-mi cutitul din inima, te rog... de Nuța Istrate Gangan

Ne place nu ne place, toti il avem. Unii de doua zile, altii de 20 de ani, poate un diferit cutit, dar aceeasi durere cand cineva ni-l rasuceste.

In acel moment simti durerea, laser care iti trece prin carne si simtire. Pentru o clipa chinuitor de lunga simti cum trupul ti se sfarseste, inima ti se strange intr-o menghina nemiloasa iar creierul iti este incins in cercuri fierbinti si dureroase.
O secunda doar...
Apoi durerea se diminueaza, caldura te cuprinde usor si carnea ta indurerata devine cicatricea care se infasoara innebunitor de incet in jurul lamei otelite.
Ramai sfarsit cu capul cuprins in palme. Fruntea fierbinte, care iti exploda acum cateva trairi in urma, ti se racoreste iar cercurile durerii se desfac unul cate unul, lasand sangele sa-ti alinte molcom si binefacator creierul.

Durerile ne fac bine. Ne otelesc, ne pregatesc, ne ucid si ne invie. Ii uitam pe cei care ne-au infipt cutitul drept in inima dar durerea n-o uitam niciodata. Iar cicatricea sta martora.
Unii o purtam mandri, altii o ascundem sub valuri intunecoase. Din cand in cand lasam o palma calda sa ne-o atinga sau buze fierbinti s-o rascoleasca. Si, intr-un fel ciudat, ne e dor de durerea aceea care ne-a ucis pentru o secunda, care ne-a purificat si ne-a facut noi-nouti.

Mai doare-ma o data, mai plange-ma o data, mai vindeca-ma odata...
Mai rasuceste-mi cutitul din inima...te rog...

Aproape... de Alexandra Manea

Aproape cuvânt nerostit, 

născut într-o privire 
adâncă precum necuprinsa depărtare
şi plină de-nţelesuri, 
ca un asfinţit alunecând 
în valul însinguratei mări...


Aproape şoaptă de iubire, 
încătuşată în temniţa sufletului,
dospind acoperită cu ierburile
încâlcite ale dorurilor înfrigurate, 
ce murmură neobosite descântece, 
cu iubire picurând din glasul stins... 

Aproape vis trezit de frisonul 
unui gând stingher 
al unui mâine fără plural,
în care noi se destrămă în tu şi eu,
coşmar hrănit de temerile atât de reci 
ale unui sfârşit nemeritat...

Aproape clapă mută de pian, 
răsunând cu acorduri tandre 
în miezul unei tresăriri neprihănite,
ce absoarbe armonia universului
într-un sărut alb, 
ca sideful unei flori de cais...

Aproape suflet rătăcind în zbor 
pe-un crâmpei din cerul nopţii,
sorbind însetat o lacrimă, 
ce mângâia obrazul lunii sfioase, 
din care-a răsărit în noi 
copacul iubirii făra hotar.

Podul amintirii de Ene Adrian Daniel

Stau pe podul amintirii,
Pe alocuri e surpat.
Strâng în braţe trandafirii
Ce-i iubeai tu altădat.

Eram mici, cuprinşi de sete
În al dragostei torent,
Te-alintam pe negre plete,
Mi-era gândul inocent.

Ne-nveleam cu iarba crudă,
De lume ne ascundeam,
Nu vroiam nimeni s-audă
Suspinul când ne iubeam.

Aveai gust de primăvară,
Purtai rochie cu flori,
Făceai trupul să-mi tresară
Ca roua căzută-n zori.

Aveai gust de vară caldă.
Raza soarelui târzie
Îmi făcea, mâna să cadă
Pe-a ta piele aurie.

Aveai gust de toamnă blândă,
Sânii dulci când sărutam,
Luna sus stătea la pândă,
Două stele mângâiam.

Aveai gust de iarnă rece,
Cer senin fără de nori,
Pe sub pod, acuma trece
Un buchet cu alte flori.

Merg, pe lângă balustradă,
Mă îndrept spre infinit,
Bătută de ploi, zăpadă,
Scândura a putrezit.

Curge repede la vale
Timpul ce a fost odat',
Din fire arunc petale,
Într-un râu învolburat.

Gold rush de Nuta Istrate Gangan

Chiar asa, ce iubim de fapt?

Iubim ochi frumosi si trupuri fierbinti sau iubim minti frumoase si gesturi romantice? Iubim cu ochii, cu inima sau cu mintea?

Incepem sa iubim ceva si sfarsim prin a iubi cu totul altceva pe masura ce timpul trece si iubirea evolueaza?

Iubim omul care este sau omul care credem ca este?

Nu ti s-a intamplat sa vezi cupluri in care partenerii sunt total diferiti ca aspect fizic si sa te miri:"Ce-o fi vazut dom'le la ea/el?"

Suntem sclavii frumosului fizic sau a frumosului interior?

Conteaza ce-i frumos in ochii altora sau conteaza ce gasesc eu frumos?

Cred ca la inceput suntem indragostiti de proiectia noastra in ochii celuilalt. Iubesti persoana care ai devenit in preajma persoanei iubite. Devii mai romantic, mai tandru, mai copilaros, incepi sa folosesti nume stupide, expresii pe care numai celelalt le intelege, incepi sa-l privesti intr-un fel anume si poti paria ca stie in orice secunda exact ce-ti trece prin cap.

Iubim mai intai omul care am devenit, iubind. Te iubesti pe tine insuti, iubind pe altcineva.

Chiar daca iubirea ta este fara raspuns.

Te-ai indragostit de o himera. Nimic mai adevarat...

Omul acela pe care il vezi tu, nici macar nu exista de cele mai multe ori...

Numai dupa ce iubirea se "aseaza" si se cimenteaza.numai atunci realizezi de fapt de cine te-ai indragostit.

Si daca esti norocos continui sa iubesti ce vezi cu ochii larg deschisi, la rece, fara fierbinteala inceputului.

Fabricatia mintii noastre se poate transforma in omul de care avem nevoie sau cel de care trebuie sa fugi fara sa privesti inapoi.

Te invinovatesti ca ai iubit iubirea, ca te-a orbit cu ochi frumosi, trup fierbinte, minte frumoasa si gesturi romantice.

Dar cine te-a orbit de fapt?

Cat a fost realitate si cat a fost imaginatie ?Cine este de vina, de fapt?

Nimeni. Nici ea, nici tu.

Pentru ca asa e de cand lumea...

Iubirea ne transforma in zmei si Cosanzene, dar si in orbi cu ochii largi deschisi.

Iubirea e un teren minat.

Dar nu poti pasi in iubire ca pe un teren minat. Devii curajos si nu-ti pasa ca jaratecul iti arde talpile. Ba chiar iti place.Noi, oamenii, in cautarea iubirii, suntem ca si acei cautatori de aur, acei nebuni care au plecat in lumea larga sa-si gaseasca rostul.Toata viata cautam, cernem si la urma ne rugam sa ramanem cu niste stropi de aur.

Si daca ai norocul sa ramai, transforma-ti aurul in giuvaer nu in moneda de schimb.

Si apoi investeste in aur.

Iar daca nu ai avut noroc si ai ramas in sita numai cu pietre, nu dispera.

Nu poti construi nimic pe lumea asta fara piatra.