Speranţă ori amăgire? de Radu Adrian Gelu

O tu frumoasa mea Afrodită,
cu chip de înger, îmi eşti idol,
ce vesel fals zâmbetul agită,
ca zeiţă a inimii-n nou capitol...

Zâmbetu-ţi blând pare iubire,
la şoapta-mi o melodie tristă,
cu-n cântec de azurie privire,
dai iubirii speranţă optimistă...

Farmecu-ţi cu frenezie tot sorb,
fiinţa icoană pare-n perfecţiune,
nimic altceva nu mai văd, îs orb,
doar a te iubi e singura opţiune...

Simţeam-n sufletul meu odată,
ca o muzică divină suavă şi lină,
când şi inima-ţi începu să bată,
în acord tainic cu a mea violină...

Ca luna plină faţa-ţi străluceşte,
a ucigătoare amoroasă privire,
ce-n invidie amăgirea le păleşte,
chiar idolilor-n Azar, a ademenire....

Înşelat credeam că zâmbetu-mi
şi căpruia privire-n cupă de vise,
te-a adus printre stelele ceru-mi,
dar simpla cochetărie, mă păcălise...

Eşti aproape, dar şi prea departe,
avid de dor a-ţi săruta fiinţa, sper,
şi te caut-n murmur a vise deşarte,
în vers după vers, iubiri-mi ai fi curier...