În grădină de Ene Adrian Daniel

În grădină e război,
Larmă mare, tărăboi,
Un bondar nebun, străin
Cere mâna unui crin.

Iar l-a ameţit nectarul,
Dintr-un mac avea paharul,
Zbura-n salturi, dar cotit.
Era pe la asfinţit.

-Uite, domne, ce tupeu!
Răcneşte gura de leu.
Lângă ea o crizantemă
Se închide, e-n dilemă.

-Fiţi unite! Fără milă!
Se agită o zambilă.
-Du-te! Pleacă, piază rea!
Strigă firul de lalea.

Scuturi mici din ghiocei
Fac redută-n jurul ei,
Pe cărare vin ostaşi,
Trandafiri şi toporaşi.

La răscruce de alee,
Stă prinţesa orhidee,
Ea veghează în grădină,
Dintr-o dată lung suspină.

-Floarea crinului e pură,
Fala noastră din natură.
E plăpândă, e suavă
Pentru mintea ta bolnavă.

Iarăşi ai venit, bondare,
Rătăcind a ta cărare,
Căutând la noi mireasă
Când durerea te apasă?

Iarăşi ai venit grăbit
Dintr-un lan abia cosit,
Să schimbi rostul, rânduiala?
Sabie îmi e petala.

Noi vrem pace, armonie,
Liniştea dintr-o câmpie,
Ura să rămână-n teacă;
Te rugăm, acuma pleacă!

Gâza pleacă, e spăşită,
Parcă-n aripă lovită,
Lecuită e, se pare,
Să zboare din floare-n floare.

Amfiteatrul vis de Radu Adrian Gelu

În luciri de stele, visul e amfiteatru,
spectacol a vieţii-n mister albastru
îmbrăţăşând iubirile dar şi coşmarul,
unde druizii înalţă spre cer, pocalul...

Incantaţia albă a gândurilor vestale
adună stele, trandafiri, dantele abisale,
mătase-n spaţii ce aprind-n torţă Luna
arzând iubirile la sacra-i rece, cununa...

Spectator mut dar şi-n scenă actorul,
ascult lumina scipită admirând decorul
înveşmântat cu nesomnul, joc iar rolul
tristeţii, desnădejdei aducându-i obolul...

De vara cărui verde... de Petre Violetta

Cu braţele deschise alerg spre verde crud
Şi visele din muguri încep să le aud;
Mi se deschid şi ceruri şi inima aşteaptă
Cu flori în miez de vară să îmi descuie poartă.

Mi-s paşii cu măsură şi teama mi-i desprinde
Din îndoieli de iarnă, timid când dor se-aprinde
În mugure sub soare şi-albastre fulgerări;
De ce mă plânge vara, de ce se-nchid mirări?

Şi mă pândeşte ochiul închis spre neuitare
Din vara cea pierdută în cântecul de mare-
Descântec de sirenă când dimineţi se-ascund;
De ce mă doare valul,în tainicul rotund?

Pe glezna-mi neatinsă de fluxul înserării
Aştept sărutul verii-n apusul roşu-al mării-
Petală desenată-n parfum de trandafiri;
De ce-am pierdut şi zborul,de ce-au apus iubiri?

Cu braţele deschise spre verde crud alerg
Şi paşi şi aripi frânte spre alte veri converg;
Răscruci ameţitoare nasc întrebări, dileme
De vara cărui verde, mugurii mei s-or teme?

FREAMĂTUL DORULUI de Irina Nedelciu

Scântei de stele adulmecă pământul

În căutarea visului pierdut cu gândul,

Ce prăpădit şi însetat s-a scurs

În noaptea ciuruită de atâta plâns.

Fărâme de planetă îmi cad pe capul trist

Ca o năframă-n bucle căzută din abis

În adieri de nimfă mi-aduce al meu surâs

Smaraldul îmi străluce privind în boltă, dus.

Cu gândul dus departe cu dorul neapus

Frisonul mi se zbate în frigul din apus

Iubirea mă-nconjoară, mă-mbracă într-o doară,

În rochie de seară, dorinţa mă doboară.

Ca două stele-n noapte, lumină, ochii tăi,

Îmi amintesc prin şoapte iubirea pentru ei

Şi vena de la tâmplă se zbate ca o tâmpă

Îngenuncheată-n noapte, durerea mă frământă.

Cu braţele întinse şi ochii-nlăcrimaţi

Strivesc bietele şoapte în buze şi dinţaţi

Şi-n scâncetul din noapte pe frunze mă aşez

Încrucişată-n braţe adorm şi te visez.

inutile cuvinte de Nuta Istrate Gangan

te-nfasor in cuvinte
ma ascunzi in taceri
nici nu te mai tin minte
printre-atatea dureri.

roua buzelor mele
taina ochilor tai
se-ntalnesc pe ascuns
si s-aprind in vapai.

intre scrasnet si zambet.
sanul meu tresaltand.
gura ta cautanda
gura unui flamand.

te mai port sub o geana
doar prin sange ma simti
lacrima tremuranda
din icoana cu sfinti.

fulgerare de zambet
fulguire de gand
toamna asta straina
se razbuna plangand.

ma mai doare o frunza
te mai doare un vis
iti sunt rana deschisa
mi-esti prin vise proscris.

inutile cuvinte
s-au pierdut printre noi
si soldati fara numar
ne-au murit in razboi.

intr-o toamna in care
amandoi am pierit.
eu, o frunza stinghera
tu, copac desfrunzit.

Farame de noi de Vali Zavoianu

Rascolind amintiri prin sertare mai ieri
Intr-un colt am gasit o bucata de cer
Si-am gasit ratacite farame de ploi
Si farame de noi...

Am gasit vocea ta si un ras cristalin
Si-o farama de luna-nvechita putin
Si-n oglinda tacuta din camera mea
Am gasit umbra ta.

Ce bizar sa gasesc anotimpuri de ieri
Sa pastrez in sertare si ploi, primaveri
Si-n oglinzi sa mai vad umbre care iubesc
Si sa imi amintesc

Cum zambeam pariind fericirea pe-un vis
Promitand ca lasam epilogul nescris
Iar acum cer si ploaie si luna ne dor
Si iubirile mor.

Si raman amintiri intr-un colt de sertar
Sau doar umbre-n oglinda tacuta macar
Si raman ratacite farame de ploi
Si farame de noi...

STRĂNUTUL IUBIRII de Irina Nedelciu

M-ai rupt din umbra ta, iubite,

Cu meşteşug tu m-ai cioplit,

Dintr-o statuie fără minte

Un curcubeu a răsărit.

Mi-ai dat culoare, strălucire,

Şi glas suav pentru iubit,

De-ai supărat o păsărime

De darul ce mi-ai dăruit.

Cum aş putea să uit de tine,

Când tu cu drag m-ai dăltuit!

Te-ai frământat chiar pentru mine

Când în tristeţe m-am oprit.

Mă ocroteai şoptind în umbră

Cuvinte dulci ce mă-ameţeau,

Puneai atunci tristeţea-n fugă

Şi-acele gânduri apuneau.

Tu m-ai iubit cu-nveşunare

Chiar dacă eu te ofticam,

Mă pedepseai doar în vioare

De-n hăul dulce mă pierdeam.

Aşa eu m-am trezit drogată

De o iubire-n infinit

Pasul ce-l fac acum, mă iartă,

Dar eu îţi spun, mult te-am iubit!

Da, te-am iubit, dar şi urât

Le luam mereu la acel rând

Dar eu acum am obosit

Şi am rămas doar în iubit.

Acum iubirea îmi strănută

E ca o boală de năucă

Te-aşteaptă să o oblojeşti

Cu un sărut să o vrăjeşti.

Emigrant de Nuta Istrate Gangan

Sub geana mea ai viza de flotant
Sub sanul stang esti cetatean cu drepturi.
Dar iti voi revoca un drep fundamental
Pentru ca tu pulsezi in mult prea multe piepturi.

Iti voi inchide poarta dinspre strada
Ferestrele-s-inchise cu sapte mari zavoare,
Ai sa ingheti in ierni de asteptari si doruri
Si tot n-ai sa-ntelegi durerea mea cea mare.

Tu esti un vechi ziar uitat pe-o masa
Intr-un vechi birt cu musterii saraci,
Care intre-o tigare si-o cinzeaca
Joaca la risca ultimii pitaci.

Esti emigrant prin gandurile mele
Si te mai rasfoiesc din cand in cand,
Nu meriti sa imi calci nicicand hotarul
Si nici sa zabovesti la mine-n gand.

Ai pariat iubirea si-ai pierdut amarnic
Si juri ca ma iubesti in felul tau
Dar cartile nu-ti ies si pierzi intr-una
Si sufletul ti-ai vinde sa ma castigi din nou

Tu m-ai pierdut la zaruri, ieftin joc
Si m-ai vandut pe-un kil de matraguna
Tu, fara mine nu valorezi un sfant
Si-ai sa sfarsesti la camatari arvuna.

Biet emigrant, vei fi curand proscris.
Si nici macar de mila n-am sa-ti plang
.............................................
Dar, intre timp iti dau acces la harta
Si te adapostesc sub sanul stang.

DE M-AI IUBI... de Irina Nedelciu

De m-ai iubi iubite, o fărâmă,

Atunci în suflet mângâiere aş găsi,

S-ar ridica iubirea-mi de prin bernă

Şi-n cântul de viori  ar dănţui.

De m-ai iubi... chiar şi o picătură,

Ar fi deajuns să mă ridic în nori,

Să mă scufund râzând în clar de Lună

Şi să-ţi trimit bezele-n mii de flori.

De m-ai iubi iubite, ca o pală,

Aş tremura înveşmântată printre brazi,

Dorindu-ţi măngâierea într-o doară,

Eu ţi-aş cânta în murmur ca să arzi.

De m-ai iubi iubite, precum valul,

Aş înota în marea de cristal,

Să te alint şi să îti spun sumarul,

Unei poveşti trăite ca-n pictorial.

De m-ai iubi... aş fi doar fericită,

Tristeţea şi-ar lua haina în ţignal

Şi ar fugi năucă, fără muncă,

Călcând doar marele şomaj într-un final.

De m-ai iubi iubite, ca o rugăminte,

În tandre mângâieri te-aş îmbrăca,

Să simţi cum dragostea încet te prinde,

În mrejele şoptite de-o mică stea.

Şi ne-am trăi atunci doar bucuria,

De-a regăsi iubirea din cântat

Şi-am  povesti apoi doar cu mândria,

Acelora ce-n timp nu ne-au urmat.

Doar tu să vrei să mă iubeşti, iubite,

Şi totul se va transforma-n real,

Pecetluind adânc, în oseminte,

Iubirea noastră dăinuită magistral.

La mulţi ani!... iubire tăcută... de Radu Adrian Gelu

În prelunga vacanţă a somnu-mi,
Viziuni treze strălucesc ca stelele,
Ce-s vii-n noaptea cea întunecată,
Începând ziua naşterii-ţi aniversare...

Stau-n veneraţie pentru că sunt acolo,
În topaz, albastru şi ceţos alb roşiatic,
Aruncând-n miezul nopţii hipnoptic,
Strigătul inimii rupte de doru-ţi, iubito...

Singur în noapte, în linişte încă-o oră, 
Oră după oră, sorb în şoaptă amarul,
Ducei amintiri din a deznădejdii cupă,
Închinând: La mulţi ani, înger adorat!...

Printre statornicele stele, un meteor,
Pare stea-n cădere, strălucind o clipă,
Ca şi iubirea-ţi ce-mi dansă inima vie,
Duh-n zbor, apare-n parfum şi dispare...