De m-ai iubi iubite, o fărâmă,
Atunci în
suflet mângâiere aş găsi,
S-ar ridica
iubirea-mi de prin bernă
Şi-n cântul de
viori ar dănţui.
De m-ai
iubi... chiar şi o picătură,
Ar fi deajuns
să mă ridic în nori,
Să mă scufund
râzând în clar de Lună
Şi să-ţi
trimit bezele-n mii de flori.
De m-ai iubi
iubite, ca o pală,
Aş tremura
înveşmântată printre brazi,
Dorindu-ţi
măngâierea într-o doară,
Eu ţi-aş cânta
în murmur ca să arzi.
De m-ai iubi
iubite, precum valul,
Aş înota în
marea de cristal,
Să te alint şi
să îti spun sumarul,
Unei poveşti
trăite ca-n pictorial.
De m-ai
iubi... aş fi doar fericită,
Tristeţea
şi-ar lua haina în ţignal
Şi ar fugi
năucă, fără muncă,
Călcând doar
marele şomaj într-un final.
De m-ai iubi
iubite, ca o rugăminte,
În tandre
mângâieri te-aş îmbrăca,
Să simţi cum
dragostea încet te prinde,
În mrejele
şoptite de-o mică stea.
Şi ne-am trăi
atunci doar bucuria,
De-a regăsi
iubirea din cântat
Şi-am
povesti apoi doar cu mândria,
Acelora ce-n
timp nu ne-au urmat.
Doar tu să
vrei să mă iubeşti, iubite,
Şi totul se va
transforma-n real,
Pecetluind
adânc, în oseminte,
Iubirea
noastră dăinuită magistral.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu