M-ai rupt din umbra ta, iubite,
Cu meşteşug tu
m-ai cioplit,
Dintr-o
statuie fără minte
Un curcubeu a
răsărit.
Mi-ai dat
culoare, strălucire,
Şi glas suav
pentru iubit,
De-ai supărat
o păsărime
De darul ce
mi-ai dăruit.
Cum aş putea
să uit de tine,
Când tu cu
drag m-ai dăltuit!
Te-ai
frământat chiar pentru mine
Când în
tristeţe m-am oprit.
Mă ocroteai
şoptind în umbră
Cuvinte dulci
ce mă-ameţeau,
Puneai atunci
tristeţea-n fugă
Şi-acele
gânduri apuneau.
Tu m-ai iubit
cu-nveşunare
Chiar dacă eu
te ofticam,
Mă pedepseai
doar în vioare
De-n hăul
dulce mă pierdeam.
Aşa eu m-am
trezit drogată
De o iubire-n
infinit
Pasul ce-l fac
acum, mă iartă,
Dar eu îţi
spun, mult te-am iubit!
Da, te-am
iubit, dar şi urât
Le luam mereu
la acel rând
Dar eu acum am
obosit
Şi am rămas
doar în iubit.
Acum iubirea
îmi strănută
E ca o boală
de năucă
Te-aşteaptă să
o oblojeşti
Cu un sărut să
o vrăjeşti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu