DE M-AI IUBI... de Irina Nedelciu

De m-ai iubi iubite, o fărâmă,

Atunci în suflet mângâiere aş găsi,

S-ar ridica iubirea-mi de prin bernă

Şi-n cântul de viori  ar dănţui.

De m-ai iubi... chiar şi o picătură,

Ar fi deajuns să mă ridic în nori,

Să mă scufund râzând în clar de Lună

Şi să-ţi trimit bezele-n mii de flori.

De m-ai iubi iubite, ca o pală,

Aş tremura înveşmântată printre brazi,

Dorindu-ţi măngâierea într-o doară,

Eu ţi-aş cânta în murmur ca să arzi.

De m-ai iubi iubite, precum valul,

Aş înota în marea de cristal,

Să te alint şi să îti spun sumarul,

Unei poveşti trăite ca-n pictorial.

De m-ai iubi... aş fi doar fericită,

Tristeţea şi-ar lua haina în ţignal

Şi ar fugi năucă, fără muncă,

Călcând doar marele şomaj într-un final.

De m-ai iubi iubite, ca o rugăminte,

În tandre mângâieri te-aş îmbrăca,

Să simţi cum dragostea încet te prinde,

În mrejele şoptite de-o mică stea.

Şi ne-am trăi atunci doar bucuria,

De-a regăsi iubirea din cântat

Şi-am  povesti apoi doar cu mândria,

Acelora ce-n timp nu ne-au urmat.

Doar tu să vrei să mă iubeşti, iubite,

Şi totul se va transforma-n real,

Pecetluind adânc, în oseminte,

Iubirea noastră dăinuită magistral.

La mulţi ani!... iubire tăcută... de Radu Adrian Gelu

În prelunga vacanţă a somnu-mi,
Viziuni treze strălucesc ca stelele,
Ce-s vii-n noaptea cea întunecată,
Începând ziua naşterii-ţi aniversare...

Stau-n veneraţie pentru că sunt acolo,
În topaz, albastru şi ceţos alb roşiatic,
Aruncând-n miezul nopţii hipnoptic,
Strigătul inimii rupte de doru-ţi, iubito...

Singur în noapte, în linişte încă-o oră, 
Oră după oră, sorb în şoaptă amarul,
Ducei amintiri din a deznădejdii cupă,
Închinând: La mulţi ani, înger adorat!...

Printre statornicele stele, un meteor,
Pare stea-n cădere, strălucind o clipă,
Ca şi iubirea-ţi ce-mi dansă inima vie,
Duh-n zbor, apare-n parfum şi dispare...

Dacă aş fi... de Alexandra Manea

Dacă aş fi umbră, 
aş săruta roşeaţa
unei petale de mac,
ca să-i fur 
atingerea mătăsoasă,
iar apoi m-aş întinde alene
sub geana gândului tău,
ca să respir parfumul
frământărilor tale.

Dacă aş fi rouă,
aş presăra cărări perlate
în drumul tău,
iar apoi, cu urma paşilor tăi
întipărită în suflet, 
m-aş arunca 
în valul înspumat, 
ca să alin
neliniştea mării.

Dacă aş fi iubire,
aş cutreiera 
ca o nebună
pe-aleile inimii tale,
şi-aş bea cu nesaţ
din izvorul 
sufletului tău curat,
ca să visez că zbor
printre îngeri.

Prea tarziu... de Nuta Istrate Gangan

PEDEAPSA ÎNTÂLNIRII de Irina Nedelciu

Era grozav când ne-ntâlneam

Eram în largul meu, pluteam,

Mă oglindeam în ochii tăi

Culoarea lor, îmi da bătăi.

Iar un curent electrizant

Îmi alerga în trup, pedant,

Înfometând acele simţuri

Trezite ireal în bliţuri.

Râdeai în felul tău frumos

De inima-mi era pe jos,

Îmi sughiţa amorul meu

După sărutul tău, mereu.

Cu foame îţi rupeam din buze

De-ţi răsculam durerea-n sânge

Iar geamătu-ţi ca o ofrandă

Mă alinta, eram mai caldă.

Cu gesturi tandre dăltuiam

Plăcere-n trupul tău plantam,

Fără rigori mă-nfăşuram

În juru-ţi languros, dansam.

În armonii de triluri calde

Te plămădem uşor, bărbate

Frisonele-ţi erau şocate

De la curentul dintre şoapte.

Interesanta fantezie

Venea precum o vijelie,

Să-mprospăteze atmosfera

Să-ţi dea doar ţie-n dar, puterea.

În inocenţă prefăcută

Mă preschimbai într-o tăcută

Şi într-un chin destrăbălat

Mă alintai zâmbind ciudat.

Amarnică dezlănţuire

Fierbea tot sângele în mine,

Agonizam ţipănd uşor

Plăcerea domina cu spor.

Ca într-un film desfăşurat

Trăiam amoru-nfierbântat

Încătuşaţi de năbădăi

Realul îl pierdeam din noi.

Doar ochii scânteiau vioi

Râzând de foamea dintre noi

Ne aruncau ghiduşi lipiciul

Să stăm lipiţi precum afişul.

În chin, în foame, în nevoi,

Aşa ne războiam în doi

Era pedeapsă întâlnirea

Ne ciuruia toată simţirea.

Mă întorc-n iluzii...de Radu Adrian Gelu

Experienţe visate, frustrante atracţii,
Aducând dezolare, rănind amintirile,
În debordant sens unic al înşelăciunilor,
Îmi orbesc gândurile-n uitarea de sine...

Realitatea-i nicovala ce-n cap loveşte,
Sufletul îngheaţă în clipita singurătate,
Depresia cere chirie, ca stare mentală,
Dar cine oare, are nevoie de depresie…

Peste insomnii trec furând ceva cuvinte,
Durerea năvălită încerc-n vers s-o tratez,
Mă-ntorc la a cânta iubirea, chiar plecată,
De fiece dată, înainte chiar de a fi sosită…

Două picături de ploaie - de Alexandra Manea

Stăteau pe-o frunză două picături de ploaie,
El o privea atât de tandru şi duios,
Nu le păsa că ploaia rece şi vioaie
Tot lunecă din ceruri cu pasul graţios.

Şedeau pe-o frunză două picături sfioase
Cu palme tremurânde strângându-se uşor,
Schimbând priviri atâta de frumoase,
Simţind întâia dată al dragostei fior. 

El a plonjat de sus, din puful unui nor,
Ea, din tărâmul verde al unui curcubeu
Şi s-au privit numai o clipă-n zbor,
Înţelegând că-s el a ei şi ea a lui mereu.

S-au prins de mână, vrăjiţi unul de altul, 
Executând un dans nebun, periculos
Şi-atât de simplu şi firesc le era saltul
Către pământul aspru, ud şi nemilos.

O creangă de cireş ce-n zori a înflorit
Şi i-a zărit înlănţuiţi în dansul lor,
Pe frunza sa plăpândă popas le-a oferit,
Cercând noii iubiri să-i sară-n ajutor.

Visau pe-o frunză două picături timide,
Învăluite de parfumul suavului cireş,
El palma pe obrazu-i fin deschide,
Privirea rătăcindu-i pe chipu-i fără greş.

Zâmbeau pe-o frunză două picături nebune
De-atâta dragoste, pierdute-n lumea lor,
Şi numai din priviri păreau a-şi spune
Că una fără alta vor pieri de dor.

Dar vântul şugubăţ de primăvară
A clătinat în joacă frunza preţioasă
Şi are-acum în suflet grea povară,
Căci a sfârşit iubirea cea frumoasă.

Alunecau pe-o frunză două picături mirate,
Şi-n zborul lor în lacrimi s-au topit,
Cireşul plânge cu petale răsfirate,
Căci dragostea-n văzduh s-a risipit.

Reflecții de Corina Nica

Am ascultat cântând copii
Și mi-a fost drag de ei, să știi
Și recunosc, în zi de-april
Că eu mă simt mereu copil.

Și dacă unii nu mă cred
De crezul meu nu mă dezleg
Nu mă-nfioară ura lor
Și nu mă sperii de-orice nor.

Voi face binele cât pot
Voi crede-n el , voi face tot
Ce-i în putința mea s-ajut
Și voi uita de ce-i urât.

Și prieteni falși aș vrea să iert
Să am puterea să nu-i cert,
Să fie lumea ca-nainte
Când stam în banca mea, cuminte,

Când nu știam că pot s-ajut
Că pot să fac un pic mai mult.
Că truda mea nu-i în zadar
Și pot să bucur oameni iar.

Și toți lovesc în cel ce vrea
Să schimbe lumea cu ceva
Dar uite-așa, eu nu mă las
Spre ciuda lor, le râd în nas!

SIMPLU PARAGRAF de Irina Nedelciu

Când spun adio, totul parcă-mi moare

Tot ce e verde se pierde în vâltoare

Şi florile în plânset  se ofilesc

Iar ceru-mi joacă dansul haiducesc.

S-a dărâmat  trăznit şi turnul înălţat

Iar zilele trecute pe loc au îngheţat

Doar cărămizi ciobite de foame de iubit

Au mai rămas prin curte oftând în ostoit.

Iar viaţa-mi ce de plânset atat a obosit

În praful ca o pleavă încet s-a rostuit.

Amarul de prin vene s-a solidificat

Cântând în ghilimele rapsodul, ca turbat.

Când tristele amintiri în timp se vor trezi

S-or scutura de pleavă şi-n zi îmi vor zâmbi

Atunci durerea-mi vie demult va fi apusă,

Doar lacrima din cuget îmi va servi o scuză.

Iar eu doar voi surâde la ce voi auzi

Cu gândul hăt departe încet voi şuşoti

Şi deschizând cea carte luată de prin praf

Te voi citi în noapte, ca simplu paragraf.

Prietenilor mei de Stelian Maria

Nu mai am stare deloc,
Parca-mi vine sa fac tumbe,
Sa m-arunc in sus si-n foc
Si s-arunc in voi cu umbre.

Cred c-am mancarici in... eeii !?!
Voi chiar va ganditi la toate
Si sunteti doar derbedei,
Eu mi-s domn lungit pe spate...

Stau asa si-o sa mai stau,
Obosit de-atatea tumbe,
Sunt un domn atunci cand beau
Cu nesat a voastre umbre !