Nu ştiu din care pricină,
copil bălai sta el stingher
undeva într-o grădină,
şi rugător privea la cer...
Lumină, fii a mea surioară
să te am numai eu pe tine,
ca împreună până-n seară,
să ne jucăm, cât ne vine...
Din altă neştiută pricină,
copilă cu lung păr de aur,
într-o altă întinsă grădină,
se ruga la al cerului faur...
Soare, vrei tu a-mi fi frate,
joaca a-mi ţine-n voioşie,
până-n seară să am parte
de companie-n ghiduşie...
Dar ceru-i cer, iarba-i iarbă,
trece clipa, ora, nu se teme,
copii de fraţi se tot întreabă,
şi timpul se scurge pesemne...
Tainic, un moş pe nume Ene,
le împleti-n vise a lor dorinţă,
făcând una grădina sub gene,
frate şi soră-n aceeaşi năzuinţă...
Ce veselie din zori-n chindie,
măzgălindu-se cu tortul dulce,
după ceaiul împărţit-n veselie,
fac căsuţă-n copac să se culce...
Doar zâmbete-n zglobie alergare,
doi îngeraşi bălai străbat grădina,
cu flori adunate să le fie aripioare,
fericiţi că s-au găsit Alin şi Alina...