Mi-e gândul rece şi oftează ostenit,
Tristeţea mă cuprinde-alene.
Te aşteptam şi azi, dar n-ai venit...
Mă mint întruna că n-am de ce mă teme.
Se zbate-n tâmplă un dor neîmplinit:
Doar tu şi eu, plimbându-ne agale,
Sperând că încă eşti îndrăgostit
Ca-n prima zi în care mi-ai ieşit în cale.
Vibrează sufletul în aşteptarea ta
Şi tremură de parc-ar fi udat de ploaie
Sub cerul înnorat şi fără stea,
Cu stropi de lacrimi lunecând şiroaie.
Te-ndemn să vii cu toat-a mea fiinţă,
Te strig cu inima, pustie fără tine,
Te vreau cu cea mai aprigă dorinţă,
Te chem întruna şi nu mă pot abţine.
De clandestin ţi-s locatară-n suflet,
Contractul ăsta să-nceteze îndat’.
Mă mut cu dragostea şi al meu plânset,
Chiar de mi-e greu să ştiu că m-ai uitat.
Nu mă minţi, căci n-are niciun rost,
Nu-s pentru mine toate-aceste şoapte.
Rămân cu amintirea zilelor ce-au fost,
Să-mi ţină de urât la ceas de noapte.
Mi-e sufletul o piatră de mormânt,
Căci a murit dragostea noastră.
Promisiuni deşarte, aruncate-n vânt,
Mă bântuie în noaptea prea albastră...
Dar ştiu că din cenuşa iubirii ofilite
Alt freamăt într-o zi o să răsară,
Trezind din gândurile-i triste, amorţite
A sufletului dulce primăvară.
CAM – 07.03.2012
