Divinitatea mea - de Getuţa Fata Dragă

Divinitatea n-am atins-o încă,

Şi nu-s divină-n tot ce scriu,

De vină-i sufletu' ce-mi cântă,

Iubirea aşa cum simte şi cum ştiu,

Cu trupul şi-ntreaga mea făptură,

Iubesc tot ce-i frumos şi-mi place,

Şi nu cârctesc, în artă şi cultură,

Am să iubesc, iubirea bine-mi face.

De piele, ca şarpele, nu mă despoi,

Să i-au altă culoare, iubirea s-o arăt,

Simţind curat, iubirea o împart la doi,

Sunt viaţă şi-o trăiesc iubind curat.

Iar când iubirea-n suflet, mă inundă,

Textila de pe mine  doar o schimb,

Şi-mi cânt învăpăiată şi fecundă,

Iubirea-nflăcărată ce-n trup o simt.

Divinitatea nu m-a atins încă,

Sunt vie şi prin viaţă rătăcesc,

În suflet port iubiri ce-mi cântă,

Atât cât pot şi cât e omenesc.

Divină oi fi la ceruri, de-oi ajunge,

Acum împart iubirea pe pământ,

Până când viaţa o să mă alunge,

Vă cânt iubirea, un dar atât de sfânt.

Acelora ce simt la fel ca mine,

Cred în iubire şi din iubire sunt,

Căci din iubire îmi vine mântuire.

Când toate-s rostuite, pe pământ.

24-06-2012