Dimineţile de Veronica Simona Mereuta

sunt mereu îmblânzite,cu neputinţa

de a gândi numai în dreptul tău.
luptele sunt de prisos pe malul
unde atât este de de cald
pe cât de sărată e boarea
sau marea lacrimă
ce se topeşte încercând să acopere un gol,
prăpăstios de veşnic
Cu spatele la lumină mă pot căuta,dincolo de tristeţea,
că e doar una,
viaţa în care am încercat să mă spăl,
de neştiinţele altor eu-ri,
profund şi absurd golite de sens,
ca acum...

Pot zâmbi,
pentru ultima rază de lumină,
străduind pământul ce uită să răsufle,
la cererea publicului,
rostului acela,titirez nebun înşurubat,
pe mijlocul drumului
dintre o speranţă şi
..rest

12.07.2012
Vero