Era să cad, împiedicat de-un leş.
Zăcea cu faţa-n jos pe preş,
Văzut aşa de sus nu prea avea un nume.
M-am aplecat spre el
Ca şi spre alte lucruri în astă viaţă
Cu toat-a mea atenţie
Să văd dacă are vreo pretenţie,
Dacă-i vreo rudă, una zăludă,
Vreun prieten, cunoscut, sau vreunul făcut.
Şi corpul răsucind să-l vad la faţă,
Să ştiu de îl cunosc au ba,
Deodată am răcnit pe sub mustaţă:
“Asta e iubirea mea! “
Zăcea acolo fără răsuflare,
În prag de uşă şi de zi,
Era iubirea mea cea mare,
Secretul ce se-ntrezări.
Am incercat resuscitare, cu două telefoane,
trei,
Dar nu avut-am ascultare, părea a fi fără
temei.
Am scris răvaş şi pe feisbuc, iubita-mi să
anunţ,
Că am găsit cadavru drag şi-aş face un
denunţ.
Că ai lăsat iubirea ca să moară, tu ce mi-ai
fost iubită,
Şi ai promis cînd am plecat
Că n-o laşi părăsită.
Dar ai uitat de ea şi chiar de mine,
Nu ţi-a păsat de noi,plecaţi în ţări străine.
La multele scrisori, cu sufletul în plic,
Tu n-ai răspuns nimic.
Şi astăzi, ca să scapi de mine,
Ai omorît iubirea şi mi-ai lăsat-o-n prag.
Nu ţi-a păsat c-odată ziceai că ţi-aş fi
drag.
Uitat-ai de suspine
Şi calde-mbrăţişări,
De zilele cu mine venit din depărtări,
Doar sa te văd şi-atît, fără să cer nimic.
Să-ţi spun că te iubesc…
Şi uite-aşa scuturai preşul.
Şi dus de vînt a fost si leşul.
S-a-mprăştiat iubirea noastră
În cele patru zări deşarte.
Şi car acuma grea năpastă,
Făcînd încă un pas spre moarte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu