oglinda lumii de Ovidiu Oana-pârâu

Atât de-aproape te simt azi

încât am oprit timpul.

- Ce mi-ai adus ? l-am întrebat.

- Oglinda lumii ! Priveşte-o

şi spune-mi ce vezi în ea !

- Acolo sus, o răsfirare

de raze dintr-un apus roşu,

presărate peste un arc de frunte

senină ca zarea.

- Doar atât ?

- Nu doar !

Mai jos mă aspiră

două tăuri cu ape

ce-ascund mântuirea.

Şi arcuri sângerii,

mai apoi, ce adie tăceri.

Pe urmă, în vale,

văd urme de mângâieri

peste reliefuri de taină.

Şi multă, foarte multă

lumină şi bucurie ...

- Mă duc ! a zis timpul.

- Mai stai ! am ţipat,

dar plecase ...

... Surâd şăgalnic:

furasem icoana,

dar el ştia !

Şi mi-a şoptit peste umăr :

- Vrei să mai vin ?

otto de Dorina Neculce

otto a pornit spre capătul lumii
cu impermeabilul cenuşiu cu pasul lui
uşor deşănţat
atârna înapoia norilor de fum
balansând ochiul zeului sacru
îşi uita mâinile
în mine
se zbăteau margini de ferestre
cu flamuri de doliu
cu braţe de cioclu
otto îmi topea tălpile
,,un trandafir o să îţi dăruiască
într-o zi
alt trandafir,, zicea el
şi mi se părea o lipsă de sens
dar ochii lui au şi-nceput
în umăr să-mi pulseze şi
umbra trandafirului
se străduia
să mă-nflorească

Mai am un singur dor… de Lacramioara Lacrima

Mai am un singur dor
Privind cerul cu nori
Prin picurii ce cadFaptura ta sa vad…
Sa te indrepti spre mine
Eu sa alerg la tine
Bratele sa-ti intinzi
Cu dor sa ma cuprinzi
Apoi, intr-un sarut
Precum am inceput
Cand noi ne-am intalnit
Visare-n infinit…
Mai am un singur dor
Sa pot iar ca sa zbor
Sa nu mai simt dureri
Cu tine sa ma iei,
Nu stiu…chiar ca nu stiu,
Sa sper sau e tarziu
Chiar daca te-am ranit
Te vreau doar fericit…
Caci te-am iubit mereu
Nu mi-a pasat de-i greu
Imi pun o intrebare
Ma mai iubesti tu, oare?

Mai am un singur dor
Sa mai tresar usor
Sa pot sa-ti mai vorbesc
Soptindu-ti…”te iubesc!”
Nu vei sti niciodata
Cat te doresc si iata
Ca timpul se tot scurge
Iar inimioara-mi plange
Ca e intaia oara
Intr-o iubire mare
Poate acum invata
S-asculte o povata
Rabdare sa-si acorde
Sub minimum de vorbe
In zbatere devreme
Zambind, oftand in vreme,
Esti tot ce mi-am dorit
Fara sa fii-ndraznit
Of, ca sa cer…ce-as cere…
Clipe de mangaiere,
Tu esti in drumul tau
Pustiu este al meu
Sperantele ma dor.
Mai am un singur dor…

Vine-o vreme... de Cătălin Codru

Vine-o vreme când lumina... bate aşa, din întâmplare...
... şi lumina, doar lumina, e o flacără ce moare...
Vine-o vreme când din tine vrei să poţi.. să te trezeşti...
Şi-ţi doreşti să fii lumina... şi-ţi doreşti să vieţuieşti.

Vine vremea când strămoşii... te întreabă cine eşti?
Dacă ştii să spui... răspunde... nu-ncerca să-i amăgeşti...
Vine vremea când din tine... înfloresc lăstari... şi-atunci,
Ce-o să spui...” chiar la culcare”... ce poveşti le spui la prunci?

Vine ea, această vreme... să îţi termini aventura...
Şi-ai să ştii, ce-a fost cu tine?... ce e bârfa... ce-i natura?
Vine vremea peste mine... vine şi mă încolţeşte,
Ca o sfântă rădăcină viaţa mea... mă răscoleşte!

Vine vremea... ca o moarte... vine vremea peste noi...
Şi ne-ntreabă poate-n parte... poate doar pe amândoi...
Ce-am făcut cât ne-am trăit?... în această scurtă clipă?
Ne-am urât... ori ne-am iubit? Ori... din noi am fost risipă?

Vine vremea... ştie timpul, vine... nu ne iartă ea,
N-avem timp să-ntindem trupul... ştie vremea, vremea mea,
Unde mi-am pierdut răspunsul, unde-i demnitatea mea,
Vine vremea... şi mă-ntreabă... ce-am făcut în vremea mea?

Ce eşti tu? de Cătălin Codru

Ce eşti tu? Sărman lunatec...
În acest pierdut tărâm?
Vreo inchipuire-n farmec?
... Sau un vechi sfârşit de drum?

Ai deschis în lume ochii...
Să trăieşti ca un zevzec?
Nu ţi-au plâns în taina ochii.
... sau părerile... ce-ţi trec?

N-ai simţit... măcar în taină,
Că însemni... şi tu ceva?
Că eşti viu... că n-ai vreo faimă?
... fără strălucirea ta?

Dormi... în lumea asta mică,
Somnul tău... e vreun consemn?
Care-n viaţa te ridică?
... sau te crezi vreun sol solemn?

Câtă vreme dormi în pace...
Pacea ta... e negrul vid.
Ca un mort ce-n tină zace,
... nu te vezi... că eşti livid?

Altii-ţi hotărăsc poteca,
Tu păşeşti, dar nu trăieşti!
Ridicaţi-ai tu lumina!
... şi când taci!... şi când vorbeşti!

ULTIMA SCRISOARE de Ion Ene Meteleu

ti scriu iubito,in ceas tarziu,
Caci pana maine,poate nu mai sunt viu;
Rana din piept,nu pot s-o mai suport,
Si-ti scriu acum,ca maine poate-s mort;
Vreau doar sa stii,cat de mult te-am iubit,
Doar pentru tine ,pan-acum am trait.

Aici spitalul,e doar un cort,
Si stiu prea bine,n-as fi ultimul mort;
Am vrut s-avem si noi un trai mai bun,
Dar am ajuns sa fim carne de tun,
Si in furtuna de groaza din desert,
Mi-am jertfit viata,si asta,nu mi-o iert.

As vrea mai multe sa-ti povestesc,
Dar spectrul mortii,a luat chip ingeresc
Si vad prin ceata ,parca-i faptura ta
Ce-ntinde mana,scrisoarea sa mi-o ia...
Dar capu-mi cade,inert, pe pat, usor...
N-am scris adio, c-a trebuit sa mor...

Culoare, culoare... de Iurie Osoianu

republică verde , capitală albastră 
elită politică de culoarea năpastei 
și stat și guvern de culoarea hoției 
prostimea flămîndă- de culoarea prostiei
cu predominanța- pământiu -cenușie
palpită în roșu mereu sărăcia
și inc-o culoare din cele primare
-e galbenul lutului gilav sub care
va zace speranța ce ultima moare
și albul veciei de neagră culoare...

APARENTA de Ion Ene Meteleu

In ochi ai cicoare,
In zambet ai soare,
Pe fata candoare,
In par ai fuioare,
Plutesti ca o boare,
Mirosi ca o floare;
Iubesti si tu oare?
Si pe cine-l doare,
Sufletul de moare,
Iubind cu fevoare?
In ochii-ti ca cerul,
Tu ascunzi misterul;
Esti ca o Gioconda,
Cu suras de blonda
Si-n zambetul mistic
E ceva sofistic.
Stii ca esti ravnita,
Dar esti ipocrita,
Pentru tine,parca,
Dragostea-i o joaca,
Toti vrei sa te placa,
Toti sa ti se-ncline,
Tu, fara rusine,
Sa transformi iubire
In dezamagire.
Acum stiu domnita,
Esti mironosita !

 — cu mironosita.

Fulgi de nea de Renate Müller

Se aştern fulgi albi de nea
Pe pământul îngheţat
Uşoare flori de catifea
Din cer imaculate s-au lansat

Din altă lume aici sosesc
Ca diamante-nflăcărate
Steluţe moi ce strălucesc
Deslănţuite şi împrăştiate

Fulgi uşori şi pene răsfirate
Toate se rotesc în vânt
Creaţii unei ape îngheţate
Unice şi preacurate sunt

Dragobete (partea a VII-a) - Epilog de Ovidiu Oana-pârâu

Am auzit o şoaptă...

Am auzit o şoaptă, te ador !

Era aievea, sau mi s-a părut ?

Eram în vis şi pasul pe covor

Adus-a înspre mine un sărut.

Te-ai aşternut ca boarea de lumină

Şi m-ai cuprins cu dulcele-ţi fior.

Eu mă rugam în taină ca să ţină,

La nesfârşit secunda de amor.

Sub calda mângâiere se ridică

Dorinţe şi poftiri ademenite

De vălul aşternut. Şi îl despică,

Pornind spre adâncimi demult dorite.

Când roua-i aşternută şi-mplinirea

Mă-ntoarce din periplul prin abis,

Aud un „te ador !”. E-nchipuirea

Ce m-a purtat spre tine doar în vis.

***

A fost să fiu
Tu mi-ai fost stea,
La ceas târziu,
La moartea mea,
Drumul pustiu
Vei lumina
Cu dragostea.

***