joi, 23 august 2012

ce rai ţi-s sânii - de Ovidiu oana-pârâu

borboane plouă
aspru crâmpoţiţi
inspiră muze
pieliţa de fruct
respiră rouă
când se simt priviţi
dezmierd de buze
hulpav mă înfrupt

ce rai ţi-s sânii
ei mă amăgesc
cerşind săruturi
şi priviri vorace
blândeţea mâinii
când îi asupresc
stârneşte simţuri
trupul să-ţi îmbrace

durerea mea - de Nuța Istrate Gangan

nu se măsoară în lacrimi
sau oftaturi
în rătăcirea paşilor
pe poteci pustii
nici măcar
în inima frântă iar și iar
durerea mea cea de toate zilele
se măsoară în volţi
și în grade
durerea mea
se măsoară
în unităţi neinventate
incomensurabile

(ca şi fericirea mea, de altfel)

Cronos - de Elena Valeria Ciura

Deschizător al epocii de aur omenirii
N-ai pregetat să –ţi devorezi chiar fiii
Când caşti odată secerişu-i gata
Şi poate plânge tata, fata
Destinul e pecetluit !

Aşa cum ne-ai obişnuit
Ca să câstig ce îmi doresc
Să pierd ceva îmi ceri în schimb,
Căci tu ai legea pe carâmb
Ş i-acolo -ieri,mâine şi azi ,locu-i neatins
Cât timp în universe se mai aude plâns!

O,timp nebun!cum îţi spunea poetul_
Titanii nu îi mai trimite ca solie,
Mai lasă bietul om
Să ştie ce e ora şi puii ei mai mici
Să nu-l mai urmăreşti cu-a ta misivă
Căci, de aceea legea se tot schimbă
Şi noi, treziti de foamea ta
Prea mult tot auzim : “rabdă “ şi - a răbda”!

De vrei mai multe de la noi
Vom deveni perechi de inutili eroi-
Ieşiţi din gropile săpate-n stei
Să fim cât mai aproape de-ai tăi zei
Doar umbre vei mai număra-
De-acolo unde esti acum
Tu, .timpule, tu şi clepsidra ta!

Fecioară în Râu... - de Nicoară Nicolae-Horia

„Sunt Om şi nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin“
TERENŢIU

În Râul-râu se scaldă o fecioară,
Să nu ascult oftatul ei nu pot-
Iubeşte-mă încet să nu mă doară,
Iubeşte-mă, iubeşte-mă de tot...

Iubeşte-mă cu valurile tale,
Stinge-mi ruşinea trupului meu gol,
Şi amândoi, tot murmurând la vale,
Învăluriţi pe prund, curgeau domol...

Tu dormi ? de Catalin Codru

Stai liniştit în somnul tău,
Fără de vise... cu gust greu,

Să nu îmi spui ce vrei să fii...
Şi poartă-te ca cei nevii.

Tu nu contezi decât la vot,
Te vând, că-mi eşti numai un troc.
Ce îţi doreşti TU... nu contează,
Cum eşti... nu mă interesează!

Ţi-ai pierdut dreptul să ai glas,
Ca o părere mi-ai rămas,
Ai fost cândva plin de eroi,
Acum, bolnav... eşti în nevoi.

Iar cei cu suflete străine,
Îţi vând şi ţară de sub tine,
Îţi leagă mâinile la spate...
De-acum tu dormi, între păcate,

De-ar ştii strămoşii tăi cum eşti,
Şi-ar scoate fiii din poveşti,
S-ar răsuci ca mori de vânt,
Neîmpăcaţi în cel mormânt.

Ce vrajă te-a putut atinge?
Să nu trăieşti pentru a-nvinge...
Şi ai uitat cine ai fost,
Îţi curge timpul fără rost.

Ţi-ar prinde bine apa vie...
O ai din munţi până-n câmpie,
Să te înalţi să spui ce eşti,
Un mândru neam... şi că trăieşti...

Ridică-ţi fruntea din ţărâna,
Da semn de clopot... de furtună,
Pune-ţi pe braţ steag românesc,
Să îi gonim pe cei ce te lovesc!

Noi n-am ştiut să fim robiţi,
Ne-au tot călcat mii de bandiţi,
Dar i-am răpus mereu pe toţi,
Să-I pedepsim! Pe aceşti hoţi.

În vine-ţi curge sângele de dac...
În suflet tu ai floarea ta de leac,
Dă veste printre fraţii tăi cei buni...
Să terminăm ACUM cu-aceşti nebuni!

Minunata copilărie de Gabriel Maioru

Frumoşi sunt ochii copilăriei,
Ce lumea cenuşie, anostă şi diformă,
Cu strălucirea lor şi forţa bucuriei,

În sute de culori şi forme o transformă.

Iar glasul de copil e cristalin,
E clar şi vesel ca apa de izvor,
De dragoste şi bucurie este plin,
E sincer totdeauna, nu e înşelător.

Gândul mereu e simplu şi curat
Şi în acord perfect cu acţiunea,
E glăsuit direct şi nemascat
Şi cu dezinvoltură îmbrăţişează lumea.

La lumea minunată a copilăriei,
Nostalgici viaţa toată ne gândim,
Frumoasele povesti din ţara bucuriei,
Cu zâne şi eroi am vrea să retrăim.

Dar asta nu se poate oricât am fi dorit,
E legea firii noastre în timp să ne schimbăm,
Ne urâţim alert, suntem de neoprit
Şi ne minţim frumos că ne maturizăm.

Să fiu de Gabriel Maioru

Să fiu un fulg ce se topeşte,
Pe geamul casei tale,
Să simt ca timpul se opreşte,

Murind privindu-te agale.

Să fiu doar un gând grăbit,
Trăind două clipe în visare,
Să fiu apoi pe veci izgonit,
Murind acoperit de uitare.

Să fiu doar o lacrimă a ta,
Un rod de aleasa fericire,
Murind când foloseşti batista,
Sperând ca e o crima din iubire.

Să fiu doar un banal sărut
Dat pe obrazul nu ştiu cui,
Care în calea ta a apărut,
Murind fără folos pe faţa lui .

Să fiu toate acestea
Şi tot ar fi mai bine,
Decât fără vestea,
Ce vine de la tine.

cu tine de Leonid Iacob


Iubito, simt durerea ta  
suind în mine  
ca un tăiş  
de margine de stei  
şi tu mă dori  
cum eu te dor pe tine  
şi rănile-s  
luciri din ochii tăi.  
 
Şi prin păduri  
ne-aşternem în cuvinte  
şi-n rădăcini  
de versuri locuim  
şi, chiar de-s rădăcinile albite,  
avem în ele sevă,  
nu murim.  
 
Te las să-mi scrii  
şi să tot plângi cu mine  
pe-altare  
de frunzişuri şi de dor  
şi, aprinzând  
culorile din tine  
să-i dăm lumina  
cerului în zbor.  
 
Iubito,  
prinde-n ochiul tău  
copacul albit de arşiţi  
şi de cânt rănit  
fii ploaia înfrunzind pe frunte  
un mugur de iubire nenuntit.  

Iubirea-i dusă la apus… de Radu Adrian Gelu


La apus de soare este dusă iubirea,
steluţă în carul începutului de final,

pe căpruia lumină e palidă clipirea,
sub norii uitării fiind rece şi astrală...


Apus de soare e foc pe al inimii cer,

un fior dulce şi amar în gând solitar,
ce aleargă spre cel orizont grănicer,
cu speranţa păşirii în al iubirii altar...



Suflet lăstun cerul fierbinte zboară,

dinspre răsărit cu dorul spre apus,
tot ca pasărea Soare cea milenară,
căutând dimineţii iubirii alt răspuns...



(Lăstunul albastru – 22 aug. 2012)


iubire-n ritm de anotimpuri de Ovidiu oana-pârâu


neapărată de umbrelă
şi printre pânzele de apă
privirea te căuta mioapă
când tu dansai sub stropi rebelă

ţi-am admirat dezinvoltura
şi fascinanta dăruire
călcam nebun de fericire
prin apa debordând bordura

mă prinzi de mână şi vârteje
am desenat sub rece ploaie
buze fierbinţi schimbă şuvoaie
de sărutări în strânse mreje

se-nchide uşa-n urma noastră
prin casă zac pe jos veşminte
căldura-ncepe să ne-alinte
doar vântul şuieră-n fereastră

obositorul vals se stinge
numai o clipă apoi iară
ritmuri mai lente ne-nfioară
iubindu-ne la fel cum ninge

(Ciclul ~ ucenic în dragoste ~ 17 novembre 2007)