Scânteia... de Nicoară Nicolae-Horia

Câtă lumină
și cât întuneric fără hotar
locuiește
în ea!
Și totuși mi-e dragă
scânteia.
Și eu am primit-o
în dar
și o dărui
întreagă
cui
vrea...

‎:4 - de Oană Stefan Valentin

în patru împart
sec bobul de grâu
și-mi dă pâine cu rest.
oare unde e încolțirea?

în patru am ochii
când mă trezesc
și-mi dă orbire cu plus.
oare e întuneric?

în patru pun versul
două se văd bine
două să le ghiciți.
oare ce e, ciupercă?

în patru împart buzele
unele pe gând
altele pe înflorire.
oare-mi tremură carnea?

închei la ultimul
nasture viața
măcar despre moarte
să îmi stea drept!

ACOPERE-MĂ - de Burde Victor

Acoperă-mă,
cu părul femeie,
să-mi ţii de cald
ca ierbii încolţite
primăvaratic,
umărul zăpezii
întârziat pe trup.

Mi-e bine aşa,
ca în ochiul amiezii-
ameţitor de verde;
Rămâi cu mine,
până în ceasul
de margine
a nopţii,
Iubeşte-mă
şi nu mai pleca.

TU N-AI SĂ ŞTII - de Irina Nedelciu

Tu n-ai să ştii ce suferinţă
Îmi umblă-n inimă, fiinţă !
Şi cât curaj mi-a trebuit
Să te gonesc cu vorbe-n timp.

Cum am umblat împovărată
Pe drumuri neştiute-n şoaptă
Şi în porniri necugetate
Ţipam cerşind la blânda moarte.

Tu n-ai să ştii, câtă durere
M-a stăbătut cătând unghere
Şi în pârjol de foc iuţit
Mă arunca în asfinţit.

Şi n-ai să ştii, câtă iubire
S-a răsfirat doar pentru tine
Şi-n anotimpuri despletită
Cânta în voaluri ameţită.

Dorea s-o vezi, să auzi chemarea
Dar... evitarea-ţi era calea
Şi parcă-n vis îmi murmurai
Şah mat, iubito!... asta ai.

Tu n-ai să ştii ce suferinţă
Se scurge-n inima-mi, fiinţă !
Cum îmi atacă toată viaţa
Spunându-mi : bună dimineaţa !

Tu n-ai să ştii... nicicând, fiinţă !

Despre toate şi nimic - de Boris Ioachim

Grădini de suflete, în jur, văd zilnic,
Cum cu tristeţe-ncet se pustiiesc…
Căci mersul lumii e grotesc şi silnic
Şi toate către scârbă ne-mbrâncesc.

Blazare sau cinism ne intră-n oase –
Şi despre dragoste arar vorbim…
Ca o cangrenă stă minciuna-n case –
Pân’ şi-n sinceritate o găsim.

S-ar zice că suntem egali cu toţii
Şi Dumnezeu ne-a plămădit la fel…
Dar cum s-aduni lingăii şi despoţii
Cu cei lipsiţi de şansă şi de ţel?

Ni-s sufletele îmburuienite
Şi trupurile, ni-s, în general,
Pentru sclavie gata pregătite –
Dotaţi suntem cu ochelari de cal.

…De gânduri negre creierul îmi fierbe,
Când hoinăresc pe străzi – al silei sol -
Şi văd cum tineri, cu figuri imberbe,
Râd fără rost, cu toţi privind în gol.

N-au nici trecut, prezent – iar viitorul
Le este de pe acuma condamnat,
Căci viaţa lor îşi desfăşoar-mosorul
Pe-un drum necunoscut şi blestemat.

De veacuri, generaţii, generaţii
De sacrificiu se perind, la rând…
Se vede că, menit-i acestei naţii,
Să poarte sacrificiu-n trup şi-n gând.

Mulţimile se chinuiesc să-şi ducă
Cu modestie, traiul – cumpătat –
Dar la un car de oale, o măciucă,
Ajunge, doar – şi totul este spart.

Ne tot minţim, mereu, că ni-i menirea
- Pe acest pământ ciudat, dar, totuşi, viu –
Această târfă-abstractă – fericirea,
Dar o cătăm în viciu şi-n desfrâu.

…Suntem, cu toţii, doar un car de oale –
Din vreme-n vreme, de-un ciomag lovit –
Căci lutul care suntem, e prea moale,
Ca să reziste într-un veac scrântit.

VISUL MEU… de Patricia Şerbănesc

şi cât a plouat, din zi... spre-nserat

mă gândeam la tine şi-am suit în vis
noaptea printre stele, era paradis…
şi când stropii-au stat, pe câmpul uscat
... am văzut cenuşa, ce s-a dizolvat…
cu gându-nsetat, vorbeai sacadat…
cuvinte din vremi, aş vrea, să le-aşterni…
noi am fost în vis… eu, suflet proscris
nu te-am pipăit, în schimb, ţi-am vorbit…

gânguream în somn, neştiind... că dorm
simţeam cum respiri, printre rătăciri…
şi-am ajuns la tine, aşteptai… un mâine
mâine n-a venit! în schimb, am dormit
dusă-n zări albastre, spre noi mângâieri
din mândrele astre, primeam doar tăceri…
cât oi mai zbura?…cred în steaua mea
mă duce şi-aduce, amintind de cruce,
din viaţă…un pic…totul… şi nimic…

nimeni nu ne crede, lipsită-i speranţa
ştim c-avem în noi, totul…rezonanţa
sufletul ne-mpinge să cătăm un rost
niciodată nu mai suntem, ceea ce am fost…
suferim schimbări, ce ne şubrezesc
o luăm de la capăt, părând chiar firesc,
reluăm căderea…pân’se curmă vrerea…
poate ne-om vedea…pănă vom pleca
sus pe mandra stea… a mea, sau a ta…
23.07.2012

Dulce-amar - de Constantinescu Elena Iuliana

Viața.
Un drum scurt sau lung,
greu sau uşor,
plin sau nu cu obstacole;
Când o guști din plin e dulce
Dar totuşi efemer;
Destinul...
Luminat de stele cândva,
S-a stins brusc în atâta suferință;
Încerc să renasc din cenușă
Dar vântul a împrăștiat-o;
Să cred în iubire
În dragoste…
Să nu pot
Să iubesc?
Îmi e teamă de suferință.
Pentru sufletul meu ca rană deschisă
Am căutat cel mai bun medicament:
Speranța,
Dar nu am găsit-o;
Ard în focul tău sublim iubire,
În mijlocul furtunii, zâmbesc,
Mă las pradă căderii
Și mă zdrobesc de pământul tău pustiu;
Lupt să alung tristețea
Ce îmi apasă atât de mult sinele
Parcă interzis fericirii;
Așa mi-o fi scris,
Să aștept mereu ,
Să colind cărările aspre ale necunoscutului,
Să îmi doresc un strop de fericire
Dar fără să-l aflu,
Un sărut de rouă,
Mângâierile mătăsii din privirea ta,
Să mă scalde şoaptele tale;
Visez…
Imens e pustiul dintre noi,
Destinul meu
Dintr-al nostru;
Al nostru...
Un dulce-amar.

Moldoveanul şi mafia - de Iurie Osoianu

... mai la o ieri Moldova mea iubită
de un ziar italian, cam cu bănat
a fost aşa din pod învinuită
că absolut e mafiotică ca stat

şi ce văd ochii -astăzi e demis
chiar însăşi -armăsarul de interne
acu e rândul carabasului -plohis
despre zubco să toarne baliverne...

povestea moldoveană de succes
se studiază de la Harvard la Palermo
şi chiar în rai -un seminar dumnezeesc
obligă la prezenţa tot infernul...

şi aice pe la noi, ca să spălam puţin
hidoasă faţă mafioto-comunistă
din Massachusetts legioane masterate vin
cu ingienica hârtie FMI-stă...

şi moldovenii... dă mă rog, sunt blânzi
visează la aşa un preşedinte
că tu când vei întinde braţul stâng
să-ţi strîngâ dreaptă caldă şi cuminte...

vedeţi ce se întîmpla peste Prut
-o mafie pe alta vrea demisă
la noi decând ca stat am aparut
pe toate le-am răbdat cu umilinţă...

deacea azi suntem poveste de succes
iar mâne v-om intra în Europa
avem şi noi un vis din Gulag-uri rusesti
-să construim o Europă interlopă...

Zorii de Gabriela Dangu si Emil Marian

E
Și la crăpat de ziuă soarele apare,
Strecurîndu-se printre broboane de rouă,
Pe scara de mătase la cer face urcare,
Desparte-acuma ziua de noapte în două.

G
Se nalță soarele pe scara de mătase,
Sărută noaptea șoptindu-i bun ramas,
Îi mangaie obrazul si genele-i sfioase
Si doar pe buze ii face popas.

Strîngîndu-si stelele de-argint la piept,
Topită de al lui sărut,
Se-nalță pe vecie-ncet
În fiecare noapte să îl fi durut.

E
Iar noaptea acuma se sfîrșește.
Sărutul razelor catifelate
Îl simte și o răscolește.
Iubită-i în eternitate.

Și-ncet în zi ea se preschimbă,
Sub raze blînde se dospește,
De triluri plină-i a sa limbă,
La viaț-acuma se trezește.

G
În gînd cu el ea vede dimineața,
Albastrul lui o doare nefiresc,
Lumina îi îmbrațișează fața,
Cînd zilele-i tăcute, cresc.

Învăluită în lumina-i lină,
Zîmbește prin inaltul ce-i desparte,
Înalță către ceruri toată vina
Că-n ziua lui, ea îi e noapte.

Beţie - de Zavoianu Vali

Sunt beat de dorul tău iubito
Atât de beat de dorul tău
Sticla durerii am golit-o
Şi sticla cu păreri de rău.

Mă-nvârt năuc prin amintire
Şi nu mai ştiu dacă trăiesc
Sunt în sevraj fără iubire
Sunt beat şi nu mă mai trezesc.

Sunt beat de dragostea pierdută
Şi-atât de beat de lipsa ta
Mi-e suferinţa surdă, mută
Şi nu mai ştiu să ies din ea.

De ţi-aş mai bea sărutul dulce
Aş fi iubito iarăşi treaz
Pe pieptu-mi capul tău să culce
Şi să mă mângâi pe obraz.

Sunt beat de şoapta ta ...adio
Atât de beat de ce-am pierdut
Iubirea ta aş reclădi-o
De m-aş întoarce în trecut.

Îţi scriu cu sute de condeie
Să ierţi, să vii...să mă trezesc.
Întoarce-te-napoi femeie...
Mi-e dor de tine, te iubesc.