miercuri, 2 mai 2012

Pretty Woman de Nuța Istrate Gangan

Citeam ca s-a legalizat prostitutia in Romania.

S-a mai pus o "Cruce De Piatra" pe mormantul...
Care mormant?
Al feminitatii, al relatiilor sexuale sanatoase si monogame, al casatoriei?
Nu stiu.
Prostitutia nu este sportul care sa dispara pentru ca arbitrii religiosi fluiera, pentru ca fetele realizeaza ca meseria e degradanta sau pentru ca nevestele isi desfac mai repede, mai des si mai erotic genunchii.



Nu va disparea atata vreme cat promite. Pentru ca dincolo de definitia din DEX, prostitutia este promisiune continua si nesatisfacuta. Multe tinere sunt atrase din cauza ideii de munca usoara, bani multi, stil de viata monden, barbati sexy, sampanie, catuse de catifea si cearceafuri de satin. Aceasta e promisiunea.
Realitatea, probabil in cele mai multe cazuri, munca grea si repetabila, bani putini, barbati grasi, transpirati si doritori de ce n-au avut parte niciodata, posirca si palme rasunatoare la fund, intr-un hotel cu nume caraghios sau pe bancheta din spate a unii masini.
Cate ajung "escorte" cu carte de munca si cu acces la sindrofiile mondene? Cate ajung Madame, Jenna sau ...Pretty Woman?
Deci legalizata sau nu, in hotel de lux sau intr-un camion, la o margine de sosea si de oras, cea mai veche meserie din lume isi atrage victimele. Cu promisiuni. Cu pasi nesiguri pe tocuri mult prea inalte ,cu fuste scurte-stramte si mulate, cu sutiene neincapatoare si cu portofelul la fel de gol ca si stomacul cateodata



In cele mai "fericite" cazuri cu Christian Dior si Prada, cu hotel cinci stele, sampanie si cu un el bogat ,dragut casatorit din interes cu "acritura" care nu si-ar cobori un pic capul. Care pe langa sex salbatic si indecent mai vrea si mangaiere si alinare.



Spun victima si ma gandesc la femeia care si-a promis ca o sa faca meseria asta pana cand"face ceva cheag"...sau"termina facultatea" sau "pana Richard Gere apare" si care dupa ani si ani de genunchi desfacuti si nu numai se trezeste la 40 de ani si singura si fara bani si cu, vai, acel aer, chip si suflet de prostituata batrana care nu mai e dorita nici de peste nici de client.



Spun victima si ma gandesc si la barbatul care la inceput a ajuns"la femei" din curiozitate, apoi din necesitate, apoi din cauza faptului ca chiar ii place putin "fatuca"(dar cum dracu' sa te incurci cu ea cand mai toti prietenii tai o stiu),apoi din obisnuinta. Barbat-victima care mai tarziu in viata chiar indragostit si insurat tot o sa-si mai doresca un pic din genul de sex la care nevasta clatina desgustata din cap.



"About 80% of women in prostitution have been the victim of a rape. It's hard to talk about this because..the experience of prostitution is just like rape. Prostitutes are raped, on the average, eight to ten times per year. They are the most raped class of women in the history of our planet. " (Susan Kay Hunter and K.C. Reed, July, 1990 "Taking the side of bought and sold rape," speech at National Coalition against Sexual Assault, Washington, D.C. )"



Asta sa fie diferenta dintre prostitutie si o casatorie nefericita, otravita de alcool, bataie si sex impus? S.K. Hunter spune ca o prostituata este violata de 8-10 ori pe an. Dar o sotie, care nu gaseste ca este placut sa faca dragoste cu un sot beat 80% din viata violent si abuziv si totusi accepta pasiva( pentru ca...e maritata cu el, nu?), de cate ori este violata pe saptamana?



Daca as fi cinica...as zice :



Si unde este diferenta intre o prostituata si o nevasta nefericita in casnicie, care are trei-patru copii mici, a carui barbat sta beat trei sferturi din zi, care vine acasa seara, beat si pus pe harta si cu chef de sex.



Care nu tine cont ca cea de langa el este o fiinta umana, o femeie...



O femeie care din pacate sta langa el doar de dragul copiilor. Femeie care isi desface automatic genunchii si-si inghite lacrimile doar pentru a-l face sa adoarma mai repede, pentru ca maine trebuie sa se trezeasca devreme, sa duca copii la scoala, sa mearga la serviciu, sa vina apoi acasa si sa o ia de la capat?



....Dar nu sunt cinica.Intreb doar:



Unde e prostitutia....????



Credeti ca s-a legalizat doar alaltaieri?

M-am visat cu tine de Corina Nica

M-am visat cu tine, ce mai grozăvie
Tu erai lumină, eu eram mister.
Într-o-mbrățișare ne-nălțam spre cer
Și-a ta mângâiere mi-era hrană vie.

Ne sorbeam cu totul, ne iubeam nebuni,
Mi-amintesc surâsul, floarea de pe masă,
Lenjeria fină, căldura de-acasă
Mai ales culoarea ochilor tăi buni.

Din poemul tandru, rima-mbrățișată
Ca noi doi, iubite, intr-un vis ciudat
Mi-a plăcut culoarea versului notat
Pe o filă-a vieții, dulce și curată.



Sfat pentru părinți în derivă de Corina Nica

Amestecată într-o altă poveste
M-am întristat. Fără veste
Am ascultat, am plâns cu voi, am dat un sfat.
Este ușor să calci peste celălalt
Să te crezi mai grozav, să lovești.
Frumos, împreună, este greu să trăiești!
Dacă ochi de copil v-ar înmuia orgoliile
Dacă ați căuta prin amintiri ceva bun
Poate nu v-ați urî atât de puternic acum.
Dacă ochi de copil v-ar tulbura inimile
Poate v-ați respecta din nou amândoi
Și ați renunța la amarul război.
Lăsați revendicările de-o parte
Și uitați tristețile. Mai departe
Veți avea drumul vieții așa cum alegeți
Dar m-aștept de la voi în iubire să credeți!


marți, 1 mai 2012

Gând către tine, iubire... de Radu Adrian Gelu


Iubire, câte doruri am, toate mă dor...
reîntorcându-mă iar în gând la tine,
la fiece capăt de vis aşezat te visez,
parcă şi timpul mi s-a oprit-n loc...

Tu eşti visul pribeag-n al vieţii joc,
cu fluturi vii însoţindu-ţi cărarea,
renăscând zâmbete şi gingaşe flori,
când destinu-mi pare deşert uneori...

Din a durerii lacrimă amară născută,
hotărât-ai a mă scălda-n lacrimă dulce,
leac împotriva durerii, lacrima fericirii,
şi blestemul dorinţei mereu de a te iubi...

Cuvintele cele dorite a te cânta-n ode,
desigur nu-mi sunt de-ajuns niciodată,
copleşit fiind când te regăsesc în mine,
tainic să pot spune: iubire, mai rămâi !...

Cercuri de foc în juru-mi ard ca inelele
Saturnului pe cărările de ţărm căutat,
în universu-mi stele cad şi lasă în urmă,
cer pustiu şi-atât de-ndepărtat de tine…

În suflet creşte dorinţa de a mă regăsi 
romantic fiind, tot căutându-te pe tine,
veşnic să-mi rămâi oricăt de greu ar fi,
în speranţă luptându-mă cu disperarea…

Să numeri stelele cu mine, doresc să vii,
şi te aştept-n zi şi odată iar cu-nserarea,
să-mi fii iubire şi văzduhul şi întunericul 
şi raza de lumină ce către mine vine, vine…

E greu să-nfrunţi o zi de azi de Andreea Alexandra Coman

E greu să-nfrunţi o zi de azi
Cu răutăţi şi lacrimi, cazi...
Dar te ridici când şti că mâine,
Va fi, poate, un pic mai bine.

Şti că dragostea-i departe,
Dar o aştepţi să-ţi fie aproape...
Să te îmbrăţişeze când ţi-e dor
Să poţi privi spre viitor.

Te doare totul pe lăuntru
Şi viaţa parcă ţi-o poartă vântu`
Pe cărări străine, doar cu vise
Ce niciodată nu au fost atinse.


Floare de mai de Augustin Septimiu Ion


Te-am ținut o clipă-n palmă
Învelindu-te-n alint,
Sărutând fără de teamă
Al tău candid răsărit.

De-ai ști cât esti de frumoasă
Când în taină mă seduci
Cu lumina ta, sfioasă,
Val de liniște-mi aduci.

Delicată și firavă
Ca un zâmbet de copil
Mângâiat de o octavă
Din al păsărilor tril.

Am gustat din fericire
Inventând un colț de rai,
Dăruindu-ne iubire,
Dulcea mea, floare de mai.

ERA ULTIMA NOAPTE... de Irina Nedelciu


Bătea un vânt agonic în noaptea-ntunecată,
Priveam la faţa ta, era albită toată,
Iar ochii tăi ca sticla, fixaţi, priveau nimica,
Era ultima noapte şi eu... spărgeam oglinda.

Un rece ca de moarte plutea-n odaia-nchisă,
Cerşeam pierdută-n rugă o cale mai deschisă,
Spre veşnicia vieţii unde durerea ta
Se preschimba-n rubin, sau lacrimă de stea.

În chinurile morţii durerea triumfa,
Cearceaful într-o vină în ghem se preschimba,
Iar patul mult prea mic în gemete plângea,
Era ultima noapte şi el parcă ştia.

Secundă cu secundă încet te linişteai
Şi o sclipire vie în ochi tu afişai,
Priveai cu-a ta iubire la mine-nduioşat
Şi-n şoapte murmurate suav mi-ai cuvântat :

Mă duc acum, iubito!... în lumea mea din cer,
Unde durerea-mi cruntă se-aruncă în ungher.
Hai vino!... dă-mi sărutul, atat eu îţi mai cer !
Dulceaţa să ţi-o simt etern, când am să pier.

Cu ochii-nlăcrimaţi şi buze tremurânde
Îţi savuram nectarul din buzele flămânde,
Iar şoapte de iubire se prăvăleau cascadă
Şi-n braţele-mi prea fine ţi-ai stins ultima şoaptă.

Era... ultima noapte...

Si Ană si Evă si tot de Nuța Istrate Gangan

esti Ana zidirilor mele
si cand te ingrop te iubesc
te smulg cu furie din piatra
in sufletu-mi trist te zidesc.

esti Eva dorintelor mele
pacat si blestem pamantesc
esti fructul oprit, muscatura
desi ma omori, te iubesc.

prin sute de sabii ma trec
ma simt ca un ultim invins
fachirii ma cred un circar
si ma-mping pe jaratec incins.

titanicuri iar se scufunda
si ard pe altare iubiri
furtunile lumii intregi
se-aduna la mine-n simtiri.

se frang in mine dezastre
sfarsituri de ere si veacuri
la tine-i otrava si șișul
la tine e punga cu leacuri.

ma-ntorc catre mine supus
si sunt pregatit de potop
daca tu ai putea sa imi fii
si Ană si Evă si tot.

Liberi, caii... de Nuța Istrate Gangan


Am vazut femei frumoase inteligente, increzatoare, care s-au indragostit de un EL plin de toate cele si uns cu toate cele si au devenit umbrele femeilor care au fost.
Sunt absolut convinsa ca barbatii au puterea sa ne anuleze inteligenta, sa ne anihileze, sa ne subjuge, sa ne faca din om, neom. Fiecare am avut in viata un astfel de barbat. L-am lasat sa plece sau a plecat singur. Sau nu am avut puterea sa-l lasam sa plece. Poate n-am putut fi transformate inca, poate ca EL inca mai lucreaza la opera lui.
Cand un barbat puternic se indragosteste, automat incepe procesul de transformare. Ea trebuie sa devina femeia pe care el de fapt o vrea. O modeleaza, o aseaza in forme ii "da chip si asemanare". Si poate termenul de barbat puternic nu e cel mai potrivit...puternic si inca ceva. Nesatisfacut, mereu in cautarea perfectiunii dupa model personal. Ai spune ca asta nu mai e iubire, e atelier de sculptura.
Mda, cam asta e iubirea de fapt. Ne mulam, ne modelam unul dupa altul. Dar ce mai ramane din ce am fost sau din ce am iubit odata? Suntem indragostiti de omul de care am fost indragostiti sau iubim propria creatie?
Am cunoscut un barbat odata cand eram exagerat de tanara. El era mai mare cu cativa ani buni si cu cateva experiente. Spunea ca e indragostit nebuneste, nu facea nici un secret, toata lumea mea si a lui stia.
Tin minte ca-mi zicea ca e indragostit de femeia care o sa devin, pe care el o intrezareste in mine, ca sunt un fel de model-nemodelat si ca am nevoie de un Maestru. (Imi amintesc un lucru amuzant, ar fi amuzant daca vreodata ar citi. Era foarte inalt in comparatie cu mine si in sinea mea ma intrebam cum un tip asa inalt poate sa faca dragoste cu o femeie mult mai mica de inaltime. N-am aflat niciodata.Ani prostuti......aveam vreo 16)
Poate avea dreptate.
Poate chiar eram salbatica si "nemodelata", dar, daca tot modelam si remodelam cu ce mai ramanem?
Il mai putem banui de nebunie pe artistul acela care s-a indragostit de opera lui?

Imi privesc si analizez sotul si dupa aproape 20 de ani stiu exact ce are de la mine si ce a ramas din original. Acelasi lucru cu mine.
N-am fost niciodata precauta. Mi-am asumat riscuri in viata fara sa ma gandesc prea mult la consecinte. Si, de cele mai multe ori, am pierdut. El m-a invatat sa gandesc de doua ori si sa actionez o data. O fac? Hmmmm, nu stiu...nu intotdeauna, dar suport consecintele, bineinteles.
Am vorbit mai repede decat am gandit de multe ori. Am plans cand am vazut prima frunza galbena, dar n-am "reusit"sa las o lacrima sa curga atunci cand sufletul mi s-a spart in bucatele.
El m-a invatat sa plang atunci cand n-are rost sa zambesc chinuit si sa pretind ca totul e OK. Doar prin simplul fapt ca m-a luat in brate si m-a lasat sa-i ud camasa.
Inca mai am o lacrima pentru toamna inca mai am vise neimplinite. Inca mai plang.

Iar eu l-am invatat sa rada. Cand l-am cunoscut am fost absolut convinsa ca omul n-a ras cu lacrimi in viata lui. M-am indragostit de Mr Serios, Domnul Punctual...No kidding-guy. Avea cel mai serios zambet posibil.
Inca ma mai straduiesc.

O femeie cu o personalitate puternica va incerca acelasi lucru cu omul de care este indragostita. Transformare, modelare, "standardizare" dupa standarde personale.
Si toata viata va fi cu ochii pe el monitorizand "iesirea din tipar".

Eu zic sa ne intalnim la mijloc, te modelez un pic, ma transformi un pic, iti dau un pic din mine, tu da-mi un pic din tine, inca iubesc ce am iubit intai la tine...stiu ca nu ma vrei complet modelata-mulata-stereotipizata-standardizata...

In rest... caii liberi...

in lut si-n piatra de Nuța Istrate Gangan

intr-o zi ti-ai amintit ca stii sa sculptezi
nu mai facusesi lucrul acesta de multa vreme
iti placea sa sculptezi si sa modelezi in lut
cand erai mai tanar
si atunci cand m-ai intalnit
ai simtit lutul meu prielnic palmelor tale
si piatra mea perfecta taisului daltii tale.

m-ai cuprins...
ai vrut sa ma modelezi in palmele tale
si sa ma sculptezi
dupa forma si dorinta ta.
dar lutul meu se incapatana in palmele tale
si dalta ta durea mult prea mult.

si atunci
te-ai hotarat sa ma lasi
arta neterminata
jumatate femeie
jumatate lut cald si piatra cuminte.

inca mai stau pe raftul din parte stanga
in acea incapere
in care ai hotarat sa ma pastrezi
pana cand lutul meu va fi mai cooperant
si piatra mea va fi mai moale pentru daltile tale.

de-atunci
nu am brate sa te cuprind
si buze sa te gust
nu am ochi sa te invalui
si palme sa te simt...
ma cauti si nu ma gasesti
esti ratacit si trist
ai vrea din nou sa ma cuprinzi
si sa-ti sfarsesti opera
ca sa poti merge mai departe
ma vrei din nou in palmele tale
lut cald si piatra supusa.

dar niciodata
niciodata
nu te-ai gandit ca palmele tale
n-au stiut sa ma modeleze
eram prea neteda pentru asprimea ta
prea calda pentru raceala ta
prea eu pentru prea tu
si niciodata
niciodata
nu te-ai gandit sa folosesti o dalta mai blanda.