DE-O VIAŢĂ TE CAUT… de Patricia Serbanescu

De-o viaţă te caut, omul meu cel bun
Unde te-oi ascunde, de nu te găsesc,
Gura mi te strigă, prin carul cu fan
Unde-oi fi iubite? numai prididesc…

Încă răscolesc, prin văzduh şi plai
Doru-mi este tern, şi-ncă mă codesc,
Cântul meu e bocet, aştept luna mai
Va trece un tren, şi-aş vrea, să-l opresc.

Când dorul m-atinge, tu nici nu vei şti
Bat la poarta caselor, clipa mă trezeşte,
Viaţa-ncet se scurge, te vreau, pentr-o zi
Prin măduva oaselor, doru-mi clocoteşte.

Visul tot îmi zboară, sufletul doar ştie
Trece-un ultim tren, voi pune macazul,
Caut insistent, tot plătind chirie
Căci speranţa mea, îmi tot arde gazul…

Cât e omul de voinic, e un fulg uşor şi mic
Toată lumea scotoceşte şi pe plac, tot nu găseşte
Pecetea, e pe destin, viaţa-ntreagă, este chin…
Iţi oferă doar venin, ameţit… cu-n pic de vin.

17.02.2013

Cerbul cu soare în frunte de Ovidiu Oana-pârâu

Străbate arcaşul în goană zăvoiul,

Gonind după cerb într-o aprigă luptă,

Mai iute ca el îl zoreşte copoiul

Şi-l mână la vale pe calea abruptă.

Făcuse pe seară prinsoare că-n munte,

El singur şi câinele său cel temut,

Ucide-va Cerbul cu soarele-n frunte.

Apoi a plecat să se roage tăcut.

În zori, cu tovarăşi, spre câmpuri porneşte,

Bat pinteni prin iarba ce roua ridică,

Cu cornuri şi goarne prigoana-şi vesteşte,

Spre cerbul ce-n codru se-ascunde de frică.

Pe şapte hotare se-aşează hăitaşii

Să mâne jivina spre falice steiuri,

Pornirea sa crudă le-ndrumă azi paşii

Căci vor să-l dea mort pentru crude temeiuri.

În fiece an au avut rânduiala

Să deie pe cea mai frumoasă copilă,

Zălog pentru cerb, să îşi vindece boala

Şi-apoi s-o ucidă de-i fără prăsilă.

Iar anul acesta pe cea mai gingaşă

Frumoasă din ţară cerut-a ca preţ,

Pe fata pe care arcaşul acasă

O vruse mireasă-n palatu-i măreţ.

Aşa că porneşte cu arcul şi calul

Şi câinele doar pe cărări nepătrunse,

Cu două săgeţi a răpus animalul,

Salvând pe miresele-n peşteri ascunse.

Îşi vede şi draga întinsă pe patul

Ca bestiei în seară jertfită să-i fie,

O saltă în braţe şi-o duce-n palatul

Gătit pentru nuntă, onor, veselie.

Urmarea-i ştiută, oraţii şi prunci

Şi-i spusă de barzii cu tâmple cărunte.

Rămasă-i în lume prin veacuri de-atunci,

Legenda cu Cerbul cu soare în frunte.

stări și bune maniere de Bogdan Dumbraveanu

dacă mă gândesc câte stări sucite
am străbătut, 
eram să zic, veșnic 
tânăr visător de normalitate

mi se părea că merg pe aer
deasupra având tavan de vegetație
și pietre

era frumoasă, desprinsă parcă dintr-o friză
egipteană, știind discret să mă atingă,
să-mi șoptească vorbele de parcă
tot timpul mi s-ar fi spovedit, mă investea
de la început cu o încredere de sine
pe care n-o speram

voiam s-o sărut dar ceva de dincolo de ea
mă respingea ca pe o bilă
cantul mesei de biliard
reușeam să transform
în ultimul moment impulsul într-o glumă
de care ea râdea mai fericită
decât ar fi trebuit lăsându-mi impresia că
numai asta își dorește : s-o îmbrățișez

câte stări sucite am străbătut

totul a mers rău cu femeia aceea,
am reușit să mă ating de ea
cand nu mai era nevoie,
de unde aveam s-o știu,
am visat-o
apoi ani de zile mâhnit că am pierdut-o
plângea în mine un ochi adânc
ca o fântână

și stările au continuat
să se răsucească prin trăirile mele
ca niște spirale de mai multe culori
una în interiorul celeilalte

într-o cu totul altă zi apăru
o femeie cu șoldurile late și ochi umezi
de căpriță căreia i-a furat lupul iedul
pe care dacă aș
fi vazut-o cu câteva ore înainte de a o vedea nu
mi-aș fi închipuit că îmi voi dori să o ating măcar
și iată-mă luând-o în brațe și sărutând-o
și iubind-o cu zilele tot timpul
până mi se facea teamă
că mă voi scurge cu toate metafizicile lecturate
în ea

cât de mult trebuie să îmbătrânesc Doamne
până voi ajunge să trăiesc o stare normală
așa cum trăiesc oamenii normali
despre care am citit în cartea de bune maniere

Şi seara şi dimineaţa de Costel Suditu

Cu atâtea valuri sumbre
Te-au muncit croindu-ţi viaţa,
Multe bărci plutind pe unde
Şi seara şi dimineaţa!

Nu vedeai ce-aduce valul,
Nu simţeai înfrigurarea
Că-ţi îndestula pocalul
Şi dimineaţa şi seara!

Rugineşte-n tine timpul,
Tu întinzi cu dinţii aţa
Ce-ţi apropie sfârşitul
Şi sera şi dimineaţa.

ÎNTREBARE… de Elena Iuliana Constantinescu

Două gene mi-au căzut în lacrimi
Și mi se pare că sunt doi ochi
Scăldându-se-ntr-o mareAtât de limpide!
Dar mă întreb:
Unde s-o fi înecat soarele?!

Ca fraţii! de Cătălin Codru

Şi tu... Ioane, unde-ai fost?
Ori n-ai ştiut că nu ţi-e bine?
Îţi şade-n stare... s-o duci prost?
Să râdă cei mişei... de tine?

Marine, Gheorghe... unde sunteţi?
V-aţi lenevit cumva şi voi?
Aţi încetat să vă mai plângeţi?
Ne socotim cu-aceşti ciocoi?

Dar voi... cei care staţi în case?
Voi mai răbdaţi... voi mai puteţi?
Ne e trădarea până-n oase,
Nu o simţiţi... nu o vedeţi?

Hai să ne fim din nou ca fraţii!
... Şi pâinea să ne fie... pâine!,
Să-ne-adunăm de-acum cu toţii!
Să facem noi din azi un mâine!

Suavă melodie de Elena valeria Ciura

Ce melancolie,
Cu tristeţi pe strune,
Spune, cheia sol,
Ce mi-e drag
Pe lume?

Vis de-adolescent!
Aşteptam pe stâncă-
Un şcolar decent,
Dintre alge-albastre
Ce puteam s-aştept?

Ochi albaştri-n zări
Priviri împletite
Din veri şi primăveri,
Despletite-n toamne
Şi în grele ierni

Părul ca şi luna,
Obrajii de sidef
Gura-inimioară,
Ce aveam în suflet,
Biet adolescent!

Se cumeneca marea
Cu azurul blând
Pierit-a melodia…
Ce aveam atuncea
În bietul meu gând?

Giulgiul iernii de Lavinia Amalia

Ninge banal in regres

Si fumuri se-nalta departe

Azi ninge cum nu a mai nins

Pe fruntea ridata-n pacate

Port voalul atingerii fine

Aroma caldurii inspir

Lucesc printre lacrimi rubine

Ma-nec...aer slut cand respir

Vioara suspina in mine

Trosneste si focul timid

Sub lacat de doruri sublime...

Si-n noaptea cea rece te strig

Sa-mprastii zapada din tine

Dar ninge cumplit...si e frig

Dorm aripi ascunse-n troiene

O teama de Tot m-a cuprins

Pasesc in Siberii eterne

Caci vara de Noi s-a dezis.

GĂLĂGIE NEAGRĂ de Stefan Oana Valentin

Pământul
Are toate gurile deschise
Spre cer,
Negru,
Uscat,
Flămând.
Niciodată nu a tăcut
Veșnicie,
Doar gălăgie
De veacuri
Gri,
Pastel.
Câteodată
Doar pădurea
Îl mai astupă,
Mestecat,
Să crească din nou
Verde închis,
Cu gurile toate
Deschise.

17 02 2013
ȘTEFAN OANĂ

Iurie Osoianu

magistratii
ce lugubru ordin de calugari 
-la cheremul unui fariseu
arde basarabia pe ruguri
si cu ea in mine dumnezeu
criminali invesmintati in robe negre
strangulati prin lege tara mea
si prin sali cu faima de tenebre
-numai voi, cu dreptul de a fura
preschimbati omoruri bestiale
in -prin imprudenta- pentru bani
condamnati pentru un sac de paie
pe saraci -la multisprezece de ani
prin sentintele irefutabil de sinistre
ati ajuns sa recunoasteti chiar si state
-bunoara o fantoma de la nistru
si de iure si de facto- si de toate....
ce lugubru ordin de calugari
-la cheremul unui fariseu
arde basarabia pe ruguri
si cu ea in mine dumnezeu
02 februarie 2012
Basarabia