Sepulcru de timp
Peste umeri.
Sfârșire de zbor
Printre nori.
Uitate comori, descoperite
Dedesubt de noaptea din zori.
Semiramide lăsate
În vântul uscat.
Ziduri, ce-s profanate
Cruci uimite ce cad.
Pierdute gânduri deșarte
Prin carnea adesea umilă.
Studieri de păcate
Când doar lumânarea
Arde galbena vină
Fără vreun foc.
Nedeslușite imagini născute
Din gând sau cărare.
Suntem lumină docilă
Suntem doar, mult prea vii
Și ne zbatem adesea, degeaba
Adânc în mormânt.
15 02 2013
ȘTEFAN OANĂ
duminică, 24 februarie 2013
Vine, din nou, vine primăvara! de Elena Valeria Ciura
Se-adună a priveghi ultima zăpadă-
Ea lasă lacrimă pe streşini argintii,
Cocorul, a neastâmpăr , piciorul îşi aşează
Pe coşul vechii case, pitite printer vii.
Izvorul se iuţeşte, de sub stei coboară
Covorul cel pufos, ca vrajă dezlegată,
Culoare , ce anunţă -o nouă primăvară
Alb aişor, alt anotimp arată!
Pe câmp culeg muguri de zâmbet , aurii
Răsfăţul –l soarbe soarele din floare,
Fără note cucul cântă melodii
Şi dinspre pomi adie arome şi răcoare.
Ce simte cerul când stelele-l răsfaţă?
De armonie sufletul mi-e plin!
Dar când din mare soarele se-nalţă?
De –a fericirii clipă râd şi mă închin!
Ea lasă lacrimă pe streşini argintii,
Cocorul, a neastâmpăr , piciorul îşi aşează
Pe coşul vechii case, pitite printer vii.
Izvorul se iuţeşte, de sub stei coboară
Covorul cel pufos, ca vrajă dezlegată,
Culoare , ce anunţă -o nouă primăvară
Alb aişor, alt anotimp arată!
Pe câmp culeg muguri de zâmbet , aurii
Răsfăţul –l soarbe soarele din floare,
Fără note cucul cântă melodii
Şi dinspre pomi adie arome şi răcoare.
Ce simte cerul când stelele-l răsfaţă?
De armonie sufletul mi-e plin!
Dar când din mare soarele se-nalţă?
De –a fericirii clipă râd şi mă închin!
Tot ce rămâne de Renate Müller
răsunetul paşilor mei
prin casa pustie
ecou ce mă ajunge din urmă
în zile de singurătate
de parcă orfană aş fi
pierdute tremură orele
în clepsidra timpului
doar amintiri uzate
sunt tot ce rămân
prin casa pustie
ecou ce mă ajunge din urmă
în zile de singurătate
de parcă orfană aş fi
pierdute tremură orele
în clepsidra timpului
doar amintiri uzate
sunt tot ce rămân
TATĂLUI MEU de Elena Iuliana Constantinescu
Tată, nu trebuie să pleci
Acum,
Când copacii au intrat în pământ
Ca să-i secătuiască cârtițele
Pe dinăuntru;
Tăcerea ta vine cu ploaia
Peste pragul rămas fără ușă;
Privește, tată,
Cum mamei i-au crescut
Două lacrimi în ochi,
Iar eu,
Strigăt mut
Între voi,
Îti sărut mâinile
Și te rog,
Să nu pleci, tată.
Acum,
Când copacii au intrat în pământ
Ca să-i secătuiască cârtițele
Pe dinăuntru;
Tăcerea ta vine cu ploaia
Peste pragul rămas fără ușă;
Privește, tată,
Cum mamei i-au crescut
Două lacrimi în ochi,
Iar eu,
Strigăt mut
Între voi,
Îti sărut mâinile
Și te rog,
Să nu pleci, tată.
Buzele tale... de Boris Ioachim
Un cântec de iubire vreau să-ţi cînt
Cu glas ca un primăvăratic vânt,
Cânt cristalin, suav, nepământean –
Cântec de tine, cântec de alean:
Buzele tale calde-s un poem
Scris de un poet, nedezminţit boem...
Dulceaţa lor, iubito, când o sorb
Devin, la toate cele, surd şi orb.
Şi lumea mea – la tine o rezum...
Restul e haos, pulbere şi scrum;
Lipit de tine-o veşnicie-aş sta,
Iubito – cerul meu şi steaua mea.
În nopţi de insomnie mă frământ,
Cu gânduri negre, singur mă-nspăimânt:
Mă tem că dacă tu ai dispărea -
Nimic aş fi - căci tu eşti lumea mea.
Sărută-mă, cu gura ta de foc,
Sărută-mă, căci plin de nenoroc,
Prin lumea rece dorul mi-am purtat
An după an – până ce te-am aflat.
Buzele tale roşii-s un poem...
Sărută-mă, iubito, căci mă tem
Că plec, curând, către un alt meleag –
Sărută-mă cu dor şi cu arţag.
Cât cerul înstelat îl mai zăresc –
Iubeşte-mă adânc, căci te iubesc
Cu disperare, sete şi nesaţ –
Iubeşte-mă, iubire – dulce laţ
În care singur, nesilit, m-am prins
Şi nu mai vreau să scap, căci m-a învins
Sărutul tău – molatec şi-nfocat,
Căruia jertfă, pe deplin, m-am dat.
...Un cântec de iubire vreau să-ţi cânt,
Să ţi-l trimit pe-al primăverii vânt...
Iubito, gura ta e un poem –
Iar trupul tău mi-e doină şi blestem.
Cu glas ca un primăvăratic vânt,
Cânt cristalin, suav, nepământean –
Cântec de tine, cântec de alean:
Buzele tale calde-s un poem
Scris de un poet, nedezminţit boem...
Dulceaţa lor, iubito, când o sorb
Devin, la toate cele, surd şi orb.
Şi lumea mea – la tine o rezum...
Restul e haos, pulbere şi scrum;
Lipit de tine-o veşnicie-aş sta,
Iubito – cerul meu şi steaua mea.
În nopţi de insomnie mă frământ,
Cu gânduri negre, singur mă-nspăimânt:
Mă tem că dacă tu ai dispărea -
Nimic aş fi - căci tu eşti lumea mea.
Sărută-mă, cu gura ta de foc,
Sărută-mă, căci plin de nenoroc,
Prin lumea rece dorul mi-am purtat
An după an – până ce te-am aflat.
Buzele tale roşii-s un poem...
Sărută-mă, iubito, căci mă tem
Că plec, curând, către un alt meleag –
Sărută-mă cu dor şi cu arţag.
Cât cerul înstelat îl mai zăresc –
Iubeşte-mă adânc, căci te iubesc
Cu disperare, sete şi nesaţ –
Iubeşte-mă, iubire – dulce laţ
În care singur, nesilit, m-am prins
Şi nu mai vreau să scap, căci m-a învins
Sărutul tău – molatec şi-nfocat,
Căruia jertfă, pe deplin, m-am dat.
...Un cântec de iubire vreau să-ţi cânt,
Să ţi-l trimit pe-al primăverii vânt...
Iubito, gura ta e un poem –
Iar trupul tău mi-e doină şi blestem.
de dragobete de Dorina Neculce
şi Tu,
dragul meu Nu,
nu-mi cere să apun,
atâtea am să-ţi spun.
şi Nu
nu mă goni,
învaţă-mă-a iubi,
descântă-mă cu foc,
sau fir de busuioc,
şi floare de sulfină,
cu mir la rădăcină.
topeşte-mă în ceară,
să ard lumina-n pară,
ba du-mă-n zori la rău
oglinda ta să fiu,
în unde să te-alint
-adânc de floare-
sub mormânt.
dragul meu Nu,
nu-mi cere să apun,
atâtea am să-ţi spun.
şi Nu
nu mă goni,
învaţă-mă-a iubi,
descântă-mă cu foc,
sau fir de busuioc,
şi floare de sulfină,
cu mir la rădăcină.
topeşte-mă în ceară,
să ard lumina-n pară,
ba du-mă-n zori la rău
oglinda ta să fiu,
în unde să te-alint
-adânc de floare-
sub mormânt.
Iurie Osoianu
..Atîta forfoteală cu-o maină de bănuți
Găsiți cam din greșală în tindă la Vlăduț
Noi așteptam valize și Alpi de compromat
Cu zeci de miliarde - furați, corupți , spălați...
Ați aninat portarul pe lângă Prim- Ministru
Și cică e corupție sau furt direct , sinistru
Dar dacă ăsta spune că-s bani împrumutați
Și că voia să-i pună o masă lui Filat?!!
PS
Vedeți ce spune omul, sunt bani din cumătrie
Nici vorbă de corupție sau chestii de hoție
Sunt mai curați ca lacrima vărsată de popor
Pe drum de pribegie , fugit din țara... LOR!!!
Găsiți cam din greșală în tindă la Vlăduț
Noi așteptam valize și Alpi de compromat
Cu zeci de miliarde - furați, corupți , spălați...
Ați aninat portarul pe lângă Prim- Ministru
Și cică e corupție sau furt direct , sinistru
Dar dacă ăsta spune că-s bani împrumutați
Și că voia să-i pună o masă lui Filat?!!
PS
Vedeți ce spune omul, sunt bani din cumătrie
Nici vorbă de corupție sau chestii de hoție
Sunt mai curați ca lacrima vărsată de popor
Pe drum de pribegie , fugit din țara... LOR!!!
Pământ încărunţit de Ovidiu Oana-pârâu
Pământ încărunţit de iarnă,
îmbătrânind, tu înfloreşti
vitralii albe în fereşti,
când fluturi albi încep să cearnă,
darul tăriilor cereşti.
Un foc etern păstrezi în vintre
de seve dătător şi viaţă.
Paloarea ta e doar o ceaţă,
sau voal de chiciuri puse printre
lăstari şi pomi, spre dimineaţă.
Curând, din mantia omătată,
căpşoare albe vor cerşi
lumina, spre a înflori
pe pajiştea împovărată,
de verde-n tonuri viorii.
Poveste (sau realitate) de Lavinia Amalia
Nici nu stiu de cate ori
am adormit in poala gandurilor tale...
ultima data am avut impresia
ca fericirea isi schimba doar culoarea
si ca timpul e doar un loc
de unde dezerteaza viata.
Repet intr-una si ma intreb
de ce s-a inventat postul iubirii
Esti un vis,imi spun prietenii,
ai sa"mori"inainte de a muri,
dar ei'traiesc' atat de transparent
incat devin invizibili
mai grav este cand ploua cu cenusa.
Iubesc Muntele Golgotei,nu mai mult decat porumbeii,
imi place culoarea violetelor,dar nu ma gandesc obscen,
iubesc shabatul si duminica,dar nu iubesc odihna creierului,
am un respect pentru vulturi,ei vad mai bine,
croncanitul peltic al politicii doar ma amuza.
Credeam ca oamenii mari nu mor niciodata...
Istorii vechi ascund in pesteri copilaria
cand roz,cand gri,
iar eu iubeam albastrul, ca si Marile Sperante.
Verdele sufletului picteaza un Lord,
il ador ca pe Cel mai Bun Prieten care nu judeca,
aduna pana cu pana si-mi tese visul in privirile lui
N-am stiut ca tacerile cara pe rand plumbul in aripi
Dar ati vazut filozofia ascunsa intr-un bordel?
Nici Iubirea.
Desi nu-s fan al lui Socrate,eu il admir,
el are si dreptate.
Imi voi da umbrele la incinerat,inima la spalat
asa nu voi mai sti ca pot zbura...
Dar tot simt focul oxigenat
inundand sangele meu cu dragostea ta
(intinsa pe cruce)
si te iubesc neinteles...
cat nici eu nu pot duce
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)