Când vântu-alungă albicioşii nori Şi-adie primăvara, cu valurite scuze, Mireasma ţi-o adulmec, intrată e în pori Căci gura ta suavă, îmi cat-a mele buze…
Pe buze am brodat, un nou poem al vieţii Acolo-i ferecat, l-oi lua pe alt meleag, De vei fi lângă mine, în faptul dimineţii Te-oi săruta într-una, din pat, până la prag.
Sărută-mă când dorm, atunci numai oftez Îmi tot închin iubirea şi-ncerc s-o ajustez, O-nchid într-un inel, montaj cu filigran Să mă mai ţină fericită, măcar, încă un an…
Şi printre buze, dorinţa vie ţi-o şoptsc Când frământarea zilei, ne-aşează iar în pat, În murmur îţi repet, să ştii… cât te iubesc! Şi cât de fericită sunt, numai, pe înserat…
Ai universul limitat, numai cu mine Găsindu-mă aici, pictez crâmpei de vers, Sunt bucăţica ce-i desprinsă, chiar din tine Lasă-mi te rog sărutul, cules va fi din mers.
Când te sărut, din trup parcă ţâşneşte foc De sunt cu tine, răsăritul trece-n asfinţit, Aş vrea să îţi transfer, cât pot de mult noroc Să ne rămână doar un semn, că-am fi trăit…
Ţi-oi fi şi pâinea caldă, dar şi vinul Fost-am îndemn şi poate chiar blestem, Iubire-adevărată, va stinge tot veninul Plati-voi pentru doi, pe ea, o să m-aştern.
Să-mi pui amprenta buzelor de maci Să pot nota pe ea, numai o temă, Sărutul meu, rămâne-n iarba ce o calci Te va feri de orice… anatemă…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu