Tată, nu trebuie să pleci
Acum,
Când copacii au intrat în pământ
Ca să-i secătuiască cârtițele
Pe dinăuntru;
Tăcerea ta vine cu ploaia
Peste pragul rămas fără ușă;
Privește, tată,
Cum mamei i-au crescut
Două lacrimi în ochi,
Iar eu,
Strigăt mut
Între voi,
Îti sărut mâinile
Și te rog,
Să nu pleci, tată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu