Tot ce rămâne de Renate Müller

răsunetul paşilor mei
prin casa pustie
ecou ce mă ajunge din urmă
în zile de singurătate

de parcă orfană aş fi

pierdute tremură orele
în clepsidra timpului
doar amintiri uzate
sunt tot ce rămân

TATĂLUI MEU de Elena Iuliana Constantinescu

Tată, nu trebuie să pleci
Acum,
Când copacii au intrat în pământ
Ca să-i secătuiască cârtițele
Pe dinăuntru;
Tăcerea ta vine cu ploaia
Peste pragul rămas fără ușă;
Privește, tată,
Cum mamei i-au crescut
Două lacrimi în ochi,
Iar eu,
Strigăt mut
Între voi,
Îti sărut mâinile
Și te rog,
Să nu pleci, tată.

Buzele tale... de Boris Ioachim

Un cântec de iubire vreau să-ţi cînt
Cu glas ca un primăvăratic vânt,
Cânt cristalin, suav, nepământean –
Cântec de tine, cântec de alean:

Buzele tale calde-s un poem
Scris de un poet, nedezminţit boem...
Dulceaţa lor, iubito, când o sorb
Devin, la toate cele, surd şi orb.

Şi lumea mea – la tine o rezum...
Restul e haos, pulbere şi scrum;
Lipit de tine-o veşnicie-aş sta,
Iubito – cerul meu şi steaua mea.

În nopţi de insomnie mă frământ,
Cu gânduri negre, singur mă-nspăimânt:
Mă tem că dacă tu ai dispărea -
Nimic aş fi - căci tu eşti lumea mea.

Sărută-mă, cu gura ta de foc,
Sărută-mă, căci plin de nenoroc,
Prin lumea rece dorul mi-am purtat
An după an – până ce te-am aflat.

Buzele tale roşii-s un poem...
Sărută-mă, iubito, căci mă tem
Că plec, curând, către un alt meleag –
Sărută-mă cu dor şi cu arţag.

Cât cerul înstelat îl mai zăresc –
Iubeşte-mă adânc, căci te iubesc
Cu disperare, sete şi nesaţ –
Iubeşte-mă, iubire – dulce laţ

În care singur, nesilit, m-am prins
Şi nu mai vreau să scap, căci m-a învins
Sărutul tău – molatec şi-nfocat,
Căruia jertfă, pe deplin, m-am dat.

...Un cântec de iubire vreau să-ţi cânt,
Să ţi-l trimit pe-al primăverii vânt...
Iubito, gura ta e un poem –
Iar trupul tău mi-e doină şi blestem.

de dragobete de Dorina Neculce

şi Tu,
dragul meu Nu,
nu-mi cere să apun,
atâtea am să-ţi spun.
şi Nu
nu mă goni,
învaţă-mă-a iubi,
descântă-mă cu foc,
sau fir de busuioc,
şi floare de sulfină,
cu mir la rădăcină.
topeşte-mă în ceară,
să ard lumina-n pară,
ba du-mă-n zori la rău
oglinda ta să fiu,
în unde să te-alint
-adânc de floare-
sub mormânt. 

Iurie Osoianu

..Atîta forfoteală cu-o maină de bănuți 
Găsiți cam din greșală în tindă la Vlăduț 
Noi așteptam valize și Alpi de compromat 
Cu zeci de miliarde - furați, corupți , spălați... 

Ați aninat portarul pe lângă Prim- Ministru
Și cică e corupție sau furt direct , sinistru
Dar dacă ăsta spune că-s bani împrumutați
Și că voia să-i pună o masă lui Filat?!!
PS
Vedeți ce spune omul, sunt bani din cumătrie
Nici vorbă de corupție sau chestii de hoție
Sunt mai curați ca lacrima vărsată de popor
Pe drum de pribegie , fugit din țara... LOR!!!

Pământ încărunţit de Ovidiu Oana-pârâu

Pământ încărunţit de iarnă,

îmbătrânind, tu înfloreşti

vitralii albe în fereşti,

când fluturi albi încep să cearnă,

darul tăriilor cereşti.

Un foc etern păstrezi în vintre

de seve dătător şi viaţă.

Paloarea ta e doar o ceaţă,

sau voal de chiciuri puse printre

lăstari şi pomi, spre dimineaţă.

Curând, din mantia omătată,

căpşoare albe vor cerşi

lumina, spre a înflori

pe pajiştea împovărată,

de verde-n tonuri viorii.

Poveste (sau realitate) de Lavinia Amalia

Nici nu stiu de cate ori 

am adormit in poala gandurilor tale...

ultima data am avut impresia

ca fericirea isi schimba doar culoarea

si ca timpul e doar un loc

de unde dezerteaza viata.

Repet intr-una si ma intreb

de ce s-a inventat postul iubirii

Esti un vis,imi spun prietenii,

ai sa"mori"inainte de a muri,

dar ei'traiesc' atat de transparent

incat devin invizibili

mai grav este cand ploua cu cenusa.

Iubesc Muntele Golgotei,nu mai mult decat porumbeii,

imi place culoarea violetelor,dar nu ma gandesc obscen,

iubesc shabatul si duminica,dar nu iubesc odihna creierului,

am un respect pentru vulturi,ei vad mai bine,

croncanitul peltic al politicii doar ma amuza.

Credeam ca oamenii mari nu mor niciodata...

Istorii vechi ascund in pesteri copilaria

cand roz,cand gri,

iar eu iubeam albastrul, ca si Marile Sperante.

Verdele sufletului  picteaza un Lord,

il ador ca pe Cel mai Bun Prieten care nu judeca,

aduna pana cu pana si-mi tese visul in privirile lui

N-am stiut ca tacerile  cara pe rand plumbul in aripi

Dar ati vazut filozofia ascunsa intr-un bordel?

Nici Iubirea.

Desi nu-s fan al lui Socrate,eu il admir,

el  are   si dreptate.

Imi voi da umbrele la incinerat,inima la spalat

asa nu voi mai sti ca pot zbura...

Dar tot simt focul oxigenat  

inundand sangele meu cu dragostea ta

(intinsa pe cruce)

si te iubesc neinteles...

cat nici eu nu pot duce

Îndoială de Boris Ioachim

Că ne-am iubit – nu-i nici o îndoială
Că ne iubim – ne îndoim puţin…
Căci poate că stupida plictiseală
Ne-a strecurat în suflete venin.

În veacul strâmb şi plin de umilinţe
Şi ros de piedici şi-ncercări groteşti,
Lipsit de sensuri, taine şi credinţe –
E tot mai greu şi tragic să iubeşti.

Şi totuşi, plin mi-e sufletul de tine
Iar inima mea bate-n pieptul tău…
Dar nu mai ştiu de asta-i rău sau bine –
Şi tot mai des mă simt meschin şi rău.

Mă arde-n noapte aspra întrebare
De-i dragoste-ntre noi sau doar un joc…
De nu cumva ne minţim cu ardoare –
Şi-i aşteptăm sfârşitului soroc.

Ce trist ar fi să fie doar minciună
Să fim doar jalnici şi banali bufoni!
În lumea asta – plină de ranchiună –
Pe tabla ei de şah să fim pioni.

…Că ne-am iubit – nu-i nici o îndoială
Că ne iubim – ne îndoim puţin…
Dar poate-i doar o simplă bănuială –
Căci dragostea-i şi miere şi pelin…

Lăstarul de Costel Suditu

Într-o seară, verde-crud
Un lăstar, sub lună,
Se desprinse şi-mi striga:
-„Bună, bună, bună”!

Fiindcă sunt un om normal,
M-am întors, şi „bună”!...
I-am răspuns ambiental;
I-am cântat în strună.

Am vrut pasul să-mi grăbesc…
Verde-crud lăstarul
Mă-ndemna să îi zâmbesc
Aruncând cu zarul;

-„O, lăstare, ce doreşti?
Sunt grăbit, am treabă!
Mă aşteaptă, cum ghiceşti,
Loc şi om, nu iarbă”!

-„Vreau în pieptu-ţi să mă-nfig,
Drept în inimioară,
Să cresc ram, şi înflorind,
Să rodesc afară”!

-„Dar tu, oare nu auzi
Pieptul meu cum sună?...
Gol e, şi dacă-l pătrunzi
Vei simţi doar brumă”!...

-„Tocmai, pentru asta eşti
Cum să spun… alesul;
Dintre-atâtea reci caleşti
Doar tu miri culesul”.

-„Nu, lăstare verde-crud,
Nu te vreau în mine,
Fiindcă-n inimă-mi ascund
Prefăcutul sine,

Iar de te-oi lăsa, cum vrei
Să prinzi rădăcină
Şi din inimă să-mi iei
Sevă, numai vină

Vei simţi în viitor,
Flori, ţi-ar fi regrete,
Iar ca sine roditor,
Clipe reci şi bete”.

Luna încă mai ţinea
Cerul dintre stele,
Când lăstarul verde-crud
Se ruga de ele:

-„O, voi ochii cerului
Şi tu, nopţii mamă,
Luaţi-i gândurile lui,
Faceţi să adoarmă!

Daţi-i visul când în piept
Inima să-i fie,
Mai dulceagă, şi încet
Să se-ncreadă mie!

Vreau din pieptul său să am
Floarea ce mi-ar face,
Rodul mult visat pe ram
Pentru a se coace”!

Şi deodată, chiar ea, luna,
Stelele şi ele,
Au întins a bolţii mâna
Ofurilor mele,

Iar aşa, cu vrerea lor,
Tot pe înserate,
Mă trezi-i într-un amor
Cu-n lăstar, din toate;

Şi crescu lăstarul crud,
Chiar rodi pe ramuri,
N-aveam ce să mai ascund,
Sub acele valuri;

Dar, o noapte fără cer
Osteni cuprinsul,
Şi cu dinţii ei de fier
Făptui desprinsul;

De atunci tot trec golit
Printre toţi lăstarii,
Poate iar voi fi dorit!
Dar prea mulţi sunt carii…

Cum apare un lăstar
Sar pe el cu dinţii,
Ce să-i faci?... e lucru rar!...
Totuşi, roagă sfinţii!

Elan primăvăratic de Boris Ioachim

Zburătăcesc năuce orătănii
Prin curţi zbicite de solar surâs...
Albi, ghioceii, parcă bat mătănii -
Iar vrăbiile nu mai pot de râs.

Căci şesul hotărât e să-nverzească,
C-o cerbicie demnă de-un catâr...
Şi ploaia caldă vrea să-i împlinească
Ca-ntotdeauna – veşnicu-i hatâr.

...Când primăvara m-a lovit în ţeastă
C-o rază şi cu-n vesel ciripit,
Simţind vânt cald, venind din zarea vastă –
M-a-nfiorat un dor nemărginit

De planuri noi, de alte idealuri –
Mai proaspete şi vii, căci cele vechi,
S-au risipit - ca ceaţa printre dealuri –
Vreau s-apuc, straşnic, viaţa de urechi.

Vreau să iubesc, precum iubeam odată,
Când sărbătoare clipa îmi era...
Să-mi şterg din suflet orice neagră pată –
Să-nvăţ, din nou, ce-nseamnă „ a spera”.

Căci primăvara m-a lovit în ţeastă
C-o rază şi cu-n tril înveselit;
Şi de pe zăpăcita vieţii creastă –
În braţele speranţei m-a zvârlit...