Cum au trait strabunii fara tine
Ce dulce grai intelegeau, iubeau
Cred ca nici plopii n-aveau nume
Nici lac cu nuferi galbeni nu aveau.
Scrisorile nu se scriau pe-atunci
Luceferii de-abia ce se nasteau
Seara pe deal cu buciumuri adanci
Ode de alte astre incet cantau.
Nici stelele fierbinti nu mai rasar
Caci calea lor e mult prea lunga
Nici soapta vorba nu era macar
Sa ne aline dulce viata simpla.
Doamne ce saracie era-n lume
Cand graiul nu stia de vers
A trebuit sa-I dai un nume
Unic de Eminesc prin univers.
15 01 2013
STEFAN OANA
sâmbătă, 19 ianuarie 2013
Drepturi de autor de Vali Zavoianu
Sunt autorul vieţii mele
O scriu secundă cu secundă
Cuvintele ades cad grele
Şi pana geme furibundă.
Şi scriu cu trudă si migală
Lumină, zâmbet, tulburare
Şi lacrimă, tristeţi, greşeală
Cerneala uneori mă doare.
Şi-aş şterge rătăciri păgâne
Aş inventa o radieră
Dar ce-am greşit, greşit rămâne
Pe coala vieţii austeră.
Nu-i timp să cântăresc ce vine
Nu-i timp de pauze, regrete
Scriu tot la rând şi rău şi bine
Scriu cu iubire, scriu cu sete.
Mai rătăcesc prin manuscrisul
Ce-adună filă dupa filă
Să retrăiesc aievea visul
De a mai fi din nou copilă.
Dar nemiloasă trece clipa
Şi-mi leg cuvintele cu aţă
Să-mpiedic tot mereu risipa
De tot ce reprezintă viată.
Mereu cuvinte mă inundă
Mi-adună sufletul în ele
Şi-aşa, secundă cu secundă
Sunt autorul vieţii mele.
17.01.2013, Zavoianu Vali
O scriu secundă cu secundă
Cuvintele ades cad grele
Şi pana geme furibundă.
Şi scriu cu trudă si migală
Lumină, zâmbet, tulburare
Şi lacrimă, tristeţi, greşeală
Cerneala uneori mă doare.
Şi-aş şterge rătăciri păgâne
Aş inventa o radieră
Dar ce-am greşit, greşit rămâne
Pe coala vieţii austeră.
Nu-i timp să cântăresc ce vine
Nu-i timp de pauze, regrete
Scriu tot la rând şi rău şi bine
Scriu cu iubire, scriu cu sete.
Mai rătăcesc prin manuscrisul
Ce-adună filă dupa filă
Să retrăiesc aievea visul
De a mai fi din nou copilă.
Dar nemiloasă trece clipa
Şi-mi leg cuvintele cu aţă
Să-mpiedic tot mereu risipa
De tot ce reprezintă viată.
Mereu cuvinte mă inundă
Mi-adună sufletul în ele
Şi-aşa, secundă cu secundă
Sunt autorul vieţii mele.
17.01.2013, Zavoianu Vali
Te iubesc... de Cornelia Stamati
Am sa-ti spun acum si aici
In prag de suflet,sfaramat!...
Ne cad ninsori cu fulgii mici
Pe tample,unde te-am uitat?...
Eu te-am iubit asa.fara pacat...
Nu-ntoarce fruntea ostenita,
Mai drag imi esti,ca la-nceput!
In mine,fiinta ti-e zidita
Asa de cald...asa de mult...
Eu te iubesc,cum te-am iubit demult...
Si vreau sa tin in brate,strans,
Duruta-ti viata,fara vina!...
Raman,nu ma opri din plans!
Deschid fereastra la lumina...
Eu te iubesc...cum te-am iubit ascuns...
Ianuarie de Boris Ioachim
În seara îmbrăcată-n ceaţă,
Pe strada albă şi pustie,
De atâta ger şi atâta gheaţă –
Îmi vin fiori de nebunie.
Când, zgribulit mă duc spre casă,
Printre nămeţi cătând făgaşuri –
O grea nelinişte m-apasă,
Când vrăbii văd, cătând locaşuri.
Şi mă întreb, cu spaimă surdă,
De va mai fi, cândva, verdeaţă,
Căci iarna, zâna asta crudă,
E doar pustiu, născând albeaţă.
Din coşuri negre saltă fumul –
Cu ceaţa înfrăţindu-şi norii…
Mai fi-va fără gheaţă drumul –
Vor mai sosi vreodat’ cocorii?!
E-o linişte şi-i o tristeţe
Aşa, ca de sfârşit de lume
Şi chiciuri grele dau bineţe
Cuiva – dar nu ştiu cui anume.
Poate că cerului de humă –
Poate că dorului din mine…
E iarna grea a morţii mumă –
Sau moartea dinspre iarnă vine?
Hei, vino-odată, primăvară,
Cu tot alaiul tău de doruri,
Cu vânt călduţ, suflând spre seară –
Din suflet să-mi topească sloiuri.
Să pot începe-o viaţă nouă –
Iubirii să-i plătesc restanţe…
Din fir de iarbă să sorb rouă –
Din suflet să urzesc speranţe…
Pe strada albă şi pustie,
De atâta ger şi atâta gheaţă –
Îmi vin fiori de nebunie.
Când, zgribulit mă duc spre casă,
Printre nămeţi cătând făgaşuri –
O grea nelinişte m-apasă,
Când vrăbii văd, cătând locaşuri.
Şi mă întreb, cu spaimă surdă,
De va mai fi, cândva, verdeaţă,
Căci iarna, zâna asta crudă,
E doar pustiu, născând albeaţă.
Din coşuri negre saltă fumul –
Cu ceaţa înfrăţindu-şi norii…
Mai fi-va fără gheaţă drumul –
Vor mai sosi vreodat’ cocorii?!
E-o linişte şi-i o tristeţe
Aşa, ca de sfârşit de lume
Şi chiciuri grele dau bineţe
Cuiva – dar nu ştiu cui anume.
Poate că cerului de humă –
Poate că dorului din mine…
E iarna grea a morţii mumă –
Sau moartea dinspre iarnă vine?
Hei, vino-odată, primăvară,
Cu tot alaiul tău de doruri,
Cu vânt călduţ, suflând spre seară –
Din suflet să-mi topească sloiuri.
Să pot începe-o viaţă nouă –
Iubirii să-i plătesc restanţe…
Din fir de iarbă să sorb rouă –
Din suflet să urzesc speranţe…
vineri, 18 ianuarie 2013
Realitate de Lavinia Amalia
Am privit Omul prabusindu-se,
Multi oameni s-au adunat in jurul lui sufocandu-l ,
Panica,lacrimi ,metafore presarate in van,
Mainile arunca pietre,
Zidurile sunt mute,
Casele bantuite de gri,
Vointa e inseminata in uterul de gheata
al cadanei anorexice.
Vreau un strop de viata sau un bilet spre Normalitate
(dar si aceasta este un ideal).
Asternutul altarlui e pervertit cu ritualuri pagane,
in camera goala,un copil fara gura tipa,
o umbra de soare incearca sa mangaie sufletul imprastiat,
injectat cu morfina,
multimea e surda,porumbeilor le sunt smulse aripile,
toti cred ca afara ninge,
cineva coboara zgomotos scarile ,
apoi totul tace...
ziua urmatoare,mari titluri cutremuratoare in ziare,
eu sarut zapada rece,macar e naturala,
Strategic,diavolul isi muta pionii,
Din haosul diplomatic calculat se va apinde iadul,
Mercenarii lui isi flutura sabiile de foc pe cerul lumii,
Cerul Apocalipsei.
Am stat cu moartea la taifas de Emil Marian
Am stat cu moartea la taifas,
Chiar astăzi, la plimbare,
Și am vorbit peste un ceas,
Privind valuri pe mare.
Era-mbrăcată –n alburiu,
Parcă era mireasă
Iar părul roșu, un foc viu,
O făcea mai frumoasă.
-Te credeam babă in lințoliu
Cam știrbă și hidoasă,
Cu haine negre ca de doliu
Și-avînd în mîn-o coasă!
-O, lumea-i rea, invidioasă
Și-i place să bîrfească,
Să nu se afle că-s frumoasă,
Plăcerea-mi să dorească!
Nu este bine toți a ști
Cît de frumoasă sunt,
De-ndată lumea și-ar dori
S-ajungă în mormînt.
Nu mă arăt la orișicine
Să-mi știe-nfățișarea,
Căci dacă află nu e bine,
Îl poate fura marea.
-Și-atunci cu mine cum va fi,
Că fața-ți am văzut,
Cumva pe mine m-oi dori,
Să-mi dai al tău sărut?
-Nu încă, tu mai ai de mers,
Sfîrșitu-ți e departe,
Mai bine pune asta-n vers,
Să știe toți de moarte.
Și-am mai vorbit de toate cele,
Așa ca prieteni vechi,
Și-i mîngîiam părul inele,
Trecut după urechi.
Îmi povesti-ntîmplări trecute,
Fiorii m-au trecut,
I-am spus și eu destul de multe,
Ce-n viață am avut.
Cînd soarele s-a stins în mare,
Ea și-a luat un bun rămas.
Stăteam năuc privind în zare,
C-am stat cu moartea la taifas.
joi, 17 ianuarie 2013
Picaturi de soare de Veronica Simona Mereuta
ca si cum pasii ar trebui sa fie pe indelete
asternuti unul inaintea celui ramas fara trecut
leaganul dintre meri te asteapta
sa-ti amintesti gustul de rosu incins la foc mic
fragii culesi cu mana ta din gradina bunicii
stiu sa te cheme la fel catre adevarul fara umbra
azi am privit un apus printre lacrimi
sau dincolo de ele
eu si soarele caldut de iarna, prieteni intru culoare
maini intinse a mangaiere, deopotriva ruga,vis si implinire
lumina in golul pe care noaptea nu-l poate inchide
catre maine
15.01.2013
VeSMe
asternuti unul inaintea celui ramas fara trecut
leaganul dintre meri te asteapta
sa-ti amintesti gustul de rosu incins la foc mic
fragii culesi cu mana ta din gradina bunicii
stiu sa te cheme la fel catre adevarul fara umbra
azi am privit un apus printre lacrimi
sau dincolo de ele
eu si soarele caldut de iarna, prieteni intru culoare
maini intinse a mangaiere, deopotriva ruga,vis si implinire
lumina in golul pe care noaptea nu-l poate inchide
catre maine
15.01.2013
VeSMe
Stare de Costel Suditu
Un şarpe ce s-a strâns în mine din
A neştiinţei stare de absenţă,
Cu ploi aducătoare de carenţă
Şi ger cu tremurare şi venin,
S-a-ncolăcit ca dragostea pe ură,
Sugrumător pe felul meu dibaci,
Să-mi râdă buza fără uitătură,
Când mă-ntâlnesc pe drumul meu cu draci.
Şi strânge tot mai tare… o reptilă
Să fiu şi eu, precum fierbinţi, sunt reci
Aceste lucruri printre care treci,
Acoperite cu dezgust şi milă.
A neştiinţei stare de absenţă,
Cu ploi aducătoare de carenţă
Şi ger cu tremurare şi venin,
S-a-ncolăcit ca dragostea pe ură,
Sugrumător pe felul meu dibaci,
Să-mi râdă buza fără uitătură,
Când mă-ntâlnesc pe drumul meu cu draci.
Şi strânge tot mai tare… o reptilă
Să fiu şi eu, precum fierbinţi, sunt reci
Aceste lucruri printre care treci,
Acoperite cu dezgust şi milă.
Noapte pe mare de Elena Valeria Ciura
Pictează luna cercuri străvezii-
Îi fură marea lacrimi nencetat
Şi dinspre mal , înspre pustii ,
Covor în scoici bătut şi nestemat.
O furie îşi dezgoleşte trupul
Eburnean, dar rece şi parşiv
Pe mateloţi îi vrea ca soţi în valuri-
Ofrandă în alginu-i coş, marin.
Privea Luceafărul spre vechiul far
Dar nicio umbră-n depărtare nu-i!
E tristă marea-n astă seară-
Un mic delfin apare cu un pui,
Se-nviorează, chiar sclipeşte valul
Şi stele se adună-n salbe albăstrii
Să ducă, la culcare, luna cu alaiul
Ce-ntrezăreşte-n spumă o nouă zi!
Şi fredonau pescarii cântec neştiut
Cu voci de bas, neînfricaţi cântau
Pe mal- neveste şi copii, copile
Cu strigăte de dor îi petreceau...
Îi fură marea lacrimi nencetat
Şi dinspre mal , înspre pustii ,
Covor în scoici bătut şi nestemat.
O furie îşi dezgoleşte trupul
Eburnean, dar rece şi parşiv
Pe mateloţi îi vrea ca soţi în valuri-
Ofrandă în alginu-i coş, marin.
Privea Luceafărul spre vechiul far
Dar nicio umbră-n depărtare nu-i!
E tristă marea-n astă seară-
Un mic delfin apare cu un pui,
Se-nviorează, chiar sclipeşte valul
Şi stele se adună-n salbe albăstrii
Să ducă, la culcare, luna cu alaiul
Ce-ntrezăreşte-n spumă o nouă zi!
Şi fredonau pescarii cântec neştiut
Cu voci de bas, neînfricaţi cântau
Pe mal- neveste şi copii, copile
Cu strigăte de dor îi petreceau...
Zaniciuc Carmen
a fost ultima dată când frunza a căzut în felul acela
pământul s-a întors cu-n ceas în urmă
și pașii ei au mai putut dansa
cu florile ce-și scuturau petalele
va călca pe ultima frunză
și se va face liniște
într-o adiere din toiul nopții
când mașinile nu mai trec decât rareori
și vocile șoptesc
ce nu poate fi rostit
ziua
pământul s-a întors cu-n ceas în urmă
și pașii ei au mai putut dansa
cu florile ce-și scuturau petalele
va călca pe ultima frunză
și se va face liniște
într-o adiere din toiul nopții
când mașinile nu mai trec decât rareori
și vocile șoptesc
ce nu poate fi rostit
ziua
Abonați-vă la:
Postări (Atom)