Lacrimi de rouă se-aștern peste gânduri
Și noaptea de dor se scurge-n văzduh,
Ninși ghiocei în buchete săruturi ,
Răsar din izvoare de vis și de duh.
În altarele noptii-ntrebări si răspunsuri
Străjuiesc azi la poarta destinului meu,
Cohorte de îngeri în ludice dansuri,
Își rotesc aripi albe de zbor Prometeu.
Aripile-și scaldă-n genune de pântec
Și-n zbucium sălbatic în horă se prind,
Mă-naltă pe brațul divinului cântec,
Incertul din mine-n alinturi arzând .
Stele se-așează pe margini de suflet
Și-nsetate de dor din privire mă sorb,
Beau nectarul iubirii în cupe de cuget,
Revarsandu-și lumina-n destinul meu orb.
Pretutindeni străjeri în drumul spre tine
Și gărzi nemiloase opreliști îmi pun,
Tăiș de cuțit stă la sfat azi cu mine,
Și piedici viclene de zid se supun.
Răspântii de vreme răzbat amintirea
Diguri imense tot cresc alarmant
Infinitu-și măsoară-n secunde-ntâlnirea
Și corbi de-ntuneric se zbat în neant.
Focul iubirii zvâcnește în flăcări
Mocnesc framântări disperate de dor
Stihia de ieri e zdrobită in țăndări
Si fluturi albaștri danseaza ușor.
Eu știu că vulcanul doar tu îl poți stinge,
Imperii de taine doar tu le descui
Robia iubirii în lanțuri ne strânge
Si nici gațiere-n decret inca nu-i.
Ştiu, sunt un pesimist – deci un ciudat
Şi-n speţă, nu trăiesc cu adevărat...
Dar o să–ţi spun ceva, (cred că firesc!):
Mai mult decât-ţi închipui te iubesc.
Iubesc privirea ta – cu-al ei azur –
Iubesc iubirea în sensul cel mai pur...
În acest veac prozaic, desfrânat –
Nu mi-e deloc ruşine că-s ciudat.
Iubesc un simplu zâmbet ce mi-l dai,
Iubesc şoptirea ta, când spui: „mai stai!”
Şi nu mă simt deloc că sunt ciudat
Când prinţ mă faci doar de m-ai sărutat.
Şi-ţi mai iubesc...nici eu nu mai ştiu ce...
Doar te iubesc – nu mă-ntreba de ce!
Şi, uite aşa, ciudat şi pesimist –
Mi-ajunge că exişti şi că exist.
...Cuvintele-s, parcă, de-un puşti imberb
Rostite, însă, stau şi mă întreb:
În lumea ce-şi ridică poale-n cap –
Să fii, la suflet, puşti – e-un handicap?!
Eu cred că nu, doar ştiu, iubita mea,
Că-mi eşti şi-n zi şi-n noapte-un fel de stea
Şi sufletului meu – mereu căznit –
Singur reper şi singur „bun-venit!”
...Ştiu, sunt un pesimist - deci un ciudat
Şi-n speţă, nu trăiesc cu adevărat...
Dar pesimismul meu – iubirea ta,
Îl înveşmântă-n strai de catifea...
Să îmi zâmbeşti iubite
Cu sufletul, privirea,
Că fiecare zâmbet al tău
E preţios
Şi-n fiecare curge
Ca râul lin iubirea
Şi parcă nimic nu e
Pe lume mai frumos.
Să mă cuprinzi cu braţul
Cum numai tu ştii bine
Că astă-mbrăţişare
E cel mai drag veşmânt
Şi parc-atunci iubite
Mă leg pe veci de tine
O contopire care
Devine jurământ.
Să mă mângâi cu dorul
Când nu eşti lângă mine
Ca să tânjesc de-a pururi
Apropierea ta
Şi să păstrăm comoara
Fără de preţ amorul
Atât cât viaţa asta
Şi zeii ne-or lăsa.
Să rasădeşti în mine
Din dragoste, un nume,
Să prelungim povestea
Şi peste timp, departe,
Ceva din "împreună"
Să fie dar spre lume
Să dăinuie iubirea
Şi dincolo de moarte.
10.01.2013, Zavoianu Vali
În ceruri de marnă plâng luni de marcasit
Şi-n porţi de melasă bat îngeri de-aramă;
Îndepărtate cânturi se-aud în asfinţit
Când măştile nopţii spre mine te cheamă.
Fantasme de ceţuri în lumină mioapă
Îmi sperie friguri ce-aleargă pe-afară.
Pământuri flămânde cu cer se îndoapă
Şi aerul miroase a vin şi scorţişoară.
Sub ieftine pături îmi tremură gândul
Şi flori de gheaţă ferestre decorează.
Probabil va veni şi pentru mine rândul,
Dar până-atunci, poetul încă mai visează.
E fumul prea subţire în coşul bătrân
Şi lemnele-s aşchii ce cad de aiurea.
Eu încă-aş mai vrea puţin să rămân
Când fiare-ngheţate răscoală pădurea.
Cerboaice fragile trec gheţuri, departe,
Iar ceaiu-i fierbinte în mâini vineţii
Şi vise renasc din pagini de carte.
În iarnă geroasă, aproape să-mi ţii!
Suavă făptură, de crivăţ fărâmă
Şi moartea cu tine alături, mi-e dragă!
Castelul de cărţi încet se dărâmă,
Doar tu să îmi fii o noapte întreagă!
Sărut febril de burice de degete,
electrizează reliefuri obraznice
pe trupul tau firav,crescut,parcă,din umbre de aripi.
Lava,iţi incendiază ochii
si-o purpură de cicatrici te înveşmântează mireasă.
Imnul strident din parcul pustiu,
somează porţile cetăţii să mă recunoască.
Am aceiaşi îndrăzneală de a visa,
aceiaşi timiditate frustantă mă împinge în faţă,
dar niciodată nu îngenunchez teatral.
Mă ridic în capul oaselor,
statuie fidelă iubirii ce-ţi port,
iar tu îmi citeşti cuvintele pe buze,
le ştii pe de rost,e o rostire de lavă fierbinte.
Ultima dată te-am pătruns ca un junghi,
era în primăvară,intr-o viaţă trăită mai demult,
Adu-ţi aminte plăcuta durere,
ce febră musculară ţi-am presărat în trupul firav,
Cea mai frumoasă iarnă era în mine.
Îmi prinseseşi
fluturii cu palmele…
(Din aripile lor zăpada
o alungasem)
Eram prea bolnavă
prea bolnavă să văd
cum primeam lumina
(bolnavă eram de lumina
de iubire bolnavă eram)
şi ochii-ncepeau să mă doară
Sângeram
De prea mult alb
nu te mai zăream…
În toate ferestrele mureau fluturi
Ce iarnă în mine!
Ce gheaţă în tine
umblam în pantofi de sticlă
când ne-am întâlnit
neobişnuit pentru mine
cea care iubea
să umble desculţă
voiam să-ţi fiu
cea mai apropiată
fiinţă în lumea ta de vis
dansam menuete tăcută
citeam poezii
m-ascunde-am în
noptierele sufletului
lăsând pantofii la uşă
să le încalţe o altă muză
HD 09.01.2013 RM
Oh, tu fiorule care o iei înainte..
Fulger ce mă străbaţi
Mereu spărgându-mi un dinte..
Oh, câte-mi împarţi!..
Cum se strânge ea o capcană
Şi-mi striveşte oasele!..
Sângele din vasele
Ce pictează o icoană,
Cum se toarnă!...
Cum mai cere,
Ca o lacomă muiere,
Totu-ntors!...
Zborul ca un mers pe jos,
Oh, şi amaru-n loc de miere!
Lacrimă, oh, lacrimă..
Ochiul treci şi scarpină,
Iar obrazul, oh, obrazul,
Pipăie-l, omoară-i hazul;
Ca să gust din patimă.
Fericirea mea esti tu
Chiar de spui un "da" sau "nu"
Dar eu stiu ca ma iubesti
Pentru ce sunt si doresti
Ca mereu vrei sa zambesc
Linistea sa imi gasesc
Nici o clipa sa fiu trista,
Sa devin mai optimista.
Tu esti fericirea mea
Mi-ai redat bucuria...
Va sosi iar primavara
Cu speranta si cu soare
Caldura ne va-ncalzi
Melancolica voi fi,
Pomii vor fi infloriti
Si cu flori impodobiti.
Pasarile vor zbura,
Dorul meu iti va canta
Viata va prinde culoare
Fluturasi din floare-n floare,
Veverite vor iesi
Din copaci, din vizuini,
Cautand sa se hraneasca
In vremea prieteneasca....
Fericirea mea esti tu,
Ca-i frumos afar' sau nu
Cand va fi iar primavara
Vom visa ca-ntaia oara,
Eu la tine, tu la mine,
Peste munti si ape line
Peste dealuri si campii
Primavara ne-o vesti...
Ca timpul e de-nfrunzit
De adorat si iubit,
Vantul ne va mangaia,
Norii-ncet vor disparea
Dac-o fi sa ploua, ploua,
Lacrimi blande ca de roua,
Curcubeul va apare
Dupa ploaie si prin soare
Tot asa din departare
Iubirea prinde culoare...
Ca o punte intre noi
Desfatandu-ne-n culori
Tu esti primavara mea
Ca e vara, iarna grea,
Sau o toamna aurita
De tine de sunt iubita
Anotimpul nu conteaza
Dragostea mie-mi dicteaza,
Primavara e ca tine
Prospetime si iubire...
Salvează-mă, în sumbra seară
De ger, iluzii şi urât…
Căci prea le port ca pe-o povară –
Ca pe-o ghiulea-atârnând de gât.
Şi vântul aspru mă înhamă
La carul iernii, prea-ngheţat;
Copacii-n juru-mi prind să geamă
Cu glas adânc îndurerat.
Iubita mea îndepărtată,
Tu, cea plecată-n aspre zări,
La tine aş zbura pe dată –
Căci mi-aminteşti de primăveri.
Privirea ta de căprioară
Să mă alinte-n ceas târziu…
Tu însăţi eşti o primăvară –
Şi-un ghiocel aş vrea să-ţi fiu.
Sau ghioceii de la tâmple,
Încet, cu grijă, să-mi mângâi…
Fiinţa ta pe-a mea s-o umple,
Iubita mea, tu, cea dintâi
Între femei şi-ntre iubite,
Tu, gând senin în sumbra seară…
Tu, ce în ceasuri mohorâte –
Îmi eşti sublimă primăvară.
Trimite-mi gânduri înflorite –
Eu îţi trimit fierbinţi şoptiri…
În lumea plină de ispite –
Unici să fim între iubiri.
Zbătându-se în sumbra seară
Îmi cântă vântu-n viers sonor…
Nu ştiu, mi-e dor de primăvară –
Sau doar de tine-mi este dor…
…Salvează-mă, în sumbra seară
Cu un gând cald, de soare plin,
Iubito, dulce primăvară -
Şi scapă-mă de-al iernii chin…
