joi, 29 noiembrie 2012

Eva de Nuța Istrate Gangan

obişnuiai să spui
ca în dosul genunchiului meu
se ascund fluturi albaştri

iar pe gleznă
într-o zi
îmi vor înflori iasomii

sângele tău
mi se învolbura în vene
fierbinte și mătăsos
îmi luai sufletul în pumni
și mă sorbeai însetat
până la ultima picătură

mă iubeai primitiv
eram prima şi ultima femeie
gura ta îmi muşca până la durere coapsa
când îmi plămădeai copii în pântec

aveai nevoie de mine
ca să poţi respira
îmi sfâşiai trupul
rugându-mă să nasc
lângă un foc
în mijlocul câmpului
biblic
crud
salbatic
strângând în dinţi umărul tău
până când ţipătul descătușat
va elibera ploaia din cătușele cerului
și va tulbura aripile îngerilor
în raiuri pline de păcate primare

eram tânără
îți eram Eva

păşeam cu grijă
să nu tulbur cumva
somnul fragil al fluturilor
să nu declanşez înfloriri

şi să îţi prind copiii în pântec

Pe aripi de vant… de Lacramioara Lacrima

Pe aripi de vant
Mi-ai trimis iubire
Si-n orice cuvant

Gandurile-ti fine,
M-ai facut sa simt
Ca sunt importanta
In suflet si gand
In inima-ti toata…
Nu m-am resemnat
Cand eu am cazut
Caci tot am sperat
Dragoste am vrut…
Am sa ma ridic
Iubirea m-ajuta
Si n-am sa mai pic
Fericrea-i multa…
Pe aripi de vant
Mi-ai adus senin
Pe cer nu mai sunt
Norii nu mai vin,
Chiar daca vreodata
Iar se va-nnora
Dragostea-ti curata
Ploaia-ar alunga…

Mie-mi place ploaia
Si de-o fi furtuna
Sa cada siroaie
Suntem impreuna,
Pe aripi de vant
Ziua ar fi cu soare
De te stiu razand
Tristetea-mi dispare
Noaptea ar fi cu luna
Stele-ar lumina
De ma ti de mana
Si tu m-ai veghea…
Pe aripi de vant
Vad zambetul tau
Asa ma incanti
Pe tot drumul meu…
Acum c-am gasit-o
Dragostea ravnita
Spune-mi doar: “Iubito!,
Te fac fericita,
Am sa-ti daruiesc
Tot ce ti-a lipsit
Si-am sa te iubesc
Pana la sfarsit!”

Si…de Lacramioara Lacrima

Si vine-un timp o data
Si ce sa faci nu stii…
Gandesti la viata toata
Si clipele-s pustii…
Si taci, te-ncurajezi.
Si cauti suflet bland
Si capu-ti sa-l asezi
Pe pieptul lui sa plangi…
*
Din ochi, lacrima pica,
Se scurge si dispare,
Zambesti si nu ai frica
Nadejdea reapare…
Traiesti si-aduni puterea
Sa speri, sa nu te-ascunzi
Si nu-ti tradezi durerea
Iertand nu poti sa uiti…
*
Destinul nu e joaca
Sta prompt in fata ta,
Si daca n-o sa-ti placa
Incerci sa faci ceva…
Si azi de n-ai invins
Mai e o sansa sigur…
Si-n viata esti cuprins
Si nu renunti…desigur…
*
Si daca eu te stiu
Si nu e in zadar
Drumul nu mi-e pustiu
Si vad atat de clar
Iubirea mi-e partasa
Noi suntem amandoi
Si-i toamna naravasa
Cu norisori si ploi
*
Si uite…te iubesc
Tu ma iubesti pe mine
Frunze nu contenesc
Sa cada in gradina
Din pomii cu crengute
Tristi ca n-au de ales
Lumini ce-s ruginite
Si vise-n taina-mi cresc…

INVITAŢIE... de Patricia Serbanescu


n-aş vrea să urc pe-o scară fermecată
când pot zbura pe-un nor de alabastru,
te-oi invita în noaptea scrisă, minunată,
să-ţi fiu o muză, în poiana unui astru...

să depănăm poveştile trecutelor iubiri
visând la nemurirea trăirii, în abis
şi să găsim cătând, calea cu împliniri
ştiind că universul, este un cer deschis.

blânda lumină din văzduhul înstelat
ne-ndeamnă să rostim cuvintele în şoapte
să ne aprindem inimi, ce bat încrucişat,
suind la braţ cu norii şi dincolo de moarte...

jarul fierbe dorinţe, timpul e pe-nserat
nimeni nu are vină atunci când ne iubim,
ies fluturii din noi, cad pe pământ brăzdat
când suntem stele contopite, în peisaj divin.

vom povesti apoi, minunile văzute
ne vom alege locul, unde-om lega temei,
în clipe parfumate, rămase-acolo mute
vom fi în energia... esenţei dragostei.

mă-nvălui în lumina ce e preexistentă
ştiind că doar în doi, formăm un nou compus
te-aş îmbrăca în nuanţa vie, de magentă
când ne vom aşeza, cu sufletele… Sus.

marți, 27 noiembrie 2012

Amenințat cu moartea... de Nicoara Nicolae-Horia

De viață încă
mă mai tem și-acum,

de
moarte
niciodată
și nicicum!
Amenințat din două părți
mă știu.
Cât între paranteze
mai sunt
viu
mereu în poezie
mă răzbun-
de voi muri vreodată,
la ce bun?...





26 Noiembrie 2012, spre seară...

Acrostih de toamnă de Elena Valeria Ciura

Benchetuieşte toamna de trei ori pe zi
Edenic, poartă ecusonul bogăţiei,
Lauri aduşi în dar, câmpiei

Şi muntelui şi peştilor din râuri,
Uimind grădina cu preaplin de-arome
Găsind fructe, legume, uscând poame

Şi-un ultim ultim semn de toamnă-n dar-
In chip de iconiţă- o frunză de arţar!

Caleidoscopul de culori şi-l pune-n plete
Un vânt hain ce-ncurcă pe planşete
Luciul trecut de tuş din verde-n arămiu,
Oprind şi albul pentru gându-i ivoriu.
Acum ,cu aer proaspăt, rece, se petrece
Renaştem, aşteptând să se coboare
Euforia sărbătorilor pe patinoare!

In două picioare de Costel Suditu

În viaţa mea mai înainte de asta,
Am fos cal;
Dimineaţa, mă ridicam pe din spatele picioare,

Iar cu cele două din faţă încercam să cobor bulgărele de foc
Ce mă orbea mereu din acelaşi loc;
-„ Dacă mai insişti, am să te fac să rămâi aşa în viaţa viitoare”!
Mă ameninţa Dumnezeu;
Şi m-a făcut om;
Un om.
Acum, seara, aş mai vrea să am patru picioare
Să mă ridic şi să privesc bulgărele de jar ce mă fascinează,
Dar nu mai am de cât două;
Cum să mă mai ridic?

IUDĂde Aurel Peteoaca

Nu am de ce sa-ţi iert păcatul Iudă,
Ai stat la masa mea....si te-am simţit mereu.
Că fiorii trădării.reci, cu frică,te asudă

Şi ca veiîmplînta sarutul cald în trupul meu.

Îţi pare rău şi-ai vrea să fii definitiv iertat,
Nu-ţi mai pasă azi. de pumnul de arginţi.
Eu te-am iertat chiar mai înainte de păcat
Şi ţi-am creat un loc de cinste printre sfinţi.

Te vei asemăna în veci c-o cale şi c-o cruce,
Eu trebuia să-mi duc supliciu pănă la sfărşit
Destinul tău de apostol e semnul de răscruce
Şi dintre toţi,pe tine,cu sănge te-am iubit.

ZĂDĂRNICIE de Patricia Serbanescu

Deşertăciune… sunt toate
Căci viaţa nu-i decât un truc
Şi totu-i o lentă moarte

Născute pe rând, se tot duc…

Cât de zadarnic, e totul
Şi lacrimi şi râset şi chin,
Priveşte în tine… inertul
Mâine mai eşti… şi... amin!

Cât de deşarte sunt toate
Năzuinţe, temeri, speranţe,
Merg descompuse spre moarte
Căci toate sunt doar uzanţe…

Nimic nu este stabil
Totu-i vremelnic, schimbare
Chiar totul e… inutil,
Un circuit liber, sub soare…

Cât de zadarnic, e totul…

DIN LUMI ÎNZĂPEZITE -Popa Ines Vanda

Dorind să sting doar jarul rămas în urma ta 
Am reaprins iubirea din stinse felinare, 
Trec vama amintirii pe geana unei stea 
Și iarna-mi sângerează în lacrimă de sare. 

De strajă stă iubirea și-n așternutul orei 
Fiorduri îndoliate îmi dăltuiesc dorința, 
Troiene de tăcere veghează ochii umbrei, 
Printre ninsori fugare îți zămislesc prezența. 

Străină sunt de toate, mi-e albul răzvrătire, 
Mă-ntreb dacă din pulberi de zbucium mă auzi, 
Mor troienite vise pe hărți de amăgire, 
Înfrângeri dintr-o iarnă în clopote cu surzi. 

Ne-mbratisăm în taină din lumi înzăpezite, 
Crezusem că ninsoarea ne-a despărțit de stele, 
Dar am păstrat iubirea în suflete-adormite 
Și-am înflorit în temple zidite din mărgele. 

Ne răscolesc regrete bătrâne de-așteptare, 
Agonizează iarna strigându-ne învinsă, 
Un univers de îngeri suspină de-ntristare 
Și candela iubirii de dor va fi nestinsă.