Vis sonor - de Iurie Osoianu

Eu am văzut în vis sonor
Cum dalbe stoluri de cocori
Pe lanțuri grele de omăt

În ceruri coborau încet

În palma mea se adânceau
Pre limba lor pierind , rugau
Să smulg troienele de flori
Din ungiuri negre , de fiori

Să las doar florile de tei
Să-și picure din spinii mei
Din crucea colțului de cer
Rugina cuielor de fier

Trecea zâmbind un fluieraș
Prin doina sa și ciobănaș
Mulțimi în robe de ocnași
Băteau orbește, pași cu pași

Capace pline de pustiu
Pe umbre goale de sicriu
Albastre luturi de mormânt
Învolburau și vis și vânt

Și herghelii de cai bronzați
Sorbeau și stepe și nesaț
Iar apa vie din izvor
Turnau la câinii morții lor...

Din cer în cer, din lung în lat
Nici plinătate nici păcat
Și nici trecut nici viitor
În sarea ochiului din dor

Încet urcând șirag de scări
Purtat de-al valurilor mări
Cerșeam destinului stinger
Un ultim strop de adevăr

Prin foc de stele și prin fum
Din drum în drum din scrum în scrum
La efemeric nesfârșit
Cerșeam destin neostoit

Cu albe stoluri de cocori
Pe gardul muchiei de zori
La lumi în care eu-l meu
Veni ca om , pleca ca zeu...

CRUCE DE INIMI de Constantin Cristescu

În cimitirul cu amintiri,
Zac liniştite clipe fără aripi,
Înţepenite între ridurile,

Construite de Cronos,
La margine de gânduri,
Legate-n portativul,
Simfoniilor nopţii,
Ce-şi leagănă barca,
Plină cu vis de păcat..
Ultimul nor nemişcat,
Îşi bântuie umbra,
Peste crucea de vremi,
Zidită din inimi.

Vis de Elena Valeria Ciura

Doi copaci m-or legăna,
Frunzele m-or îmbăia,
Florile îmi vor cânta-
Capu-şi vor pleca uşor,

Vor roşi de bucurie-
Simt ele că la chindie
Locul lor va fi la sân
Încălzite de suspin.
Nu vor spune nimănui
Ce-au citit în sufletu-i
Umbre şi miraj
Pe-al fetei obraz.
Ca un curcubeu în soare
Ochii-mprumutau culoare,
Picura-vor roua lor
Pe tulpină-n nor de dor...
Vom păşi peste fiori,
Ne vom iubi până-n zori...

Fumul... de Nicoara Nicolae-Horia

Ce negru-i fumul de la casa ei!
Și el de supărare se încovoaie,

Nu are lemne, de zgârcită ce-i
Se încălzește numai cu gunoaie.

Eu stau în poezia mea și îndur
Clipa aceasta, cât e de absurdă!
De ciudă geme aerul în jur,
Ea nu-l aude și așa e surdă

Vecina mea ca semnul de întrebare
De gârbovită ce-i, când totu-i praf
Adună banii, pentru cine oare?
Mirosul lor e rânced sub cearceaf.

Zilnic îmi trage sufletul în țeapă,
Nu ți-ai ales vecinii, mai înduri!!
Vederea pe retină mă înțeapă,
Mi-e dor de umbra fostelor păduri...

Duminică, 11 Noiembrie 2012

MI-AŞ ADUNA SUFLETUL… de Ioana Burghel

Mi-aş aduna sufletul
din bucăţi
şi l-aş suspenda

undeva
deasupra de întuneric
până când
adâncul tău
s-ar umple de farmecul
albastrului
meu…

Mi-aş strânge aripile
şi ţi le-aş dărui
ca să poţi
zbura
cât mai sus
acolo
unde toate sunetele
se revarsă
pe strunele
unei singure
viori
ca un strigăt
sfâşietor
al îngerilor
întrupaţi
din humă…

Mi-aş aduna sufletul
dacă nu l-aş fi răstignit
pe toate pietrele
de care
nu mai ştiu…

EPISTOLE TÂRZII-Popa Ines Vanda

Tu îmi răspunzi chemării din iernile sihastre 

Și vii trișând destinul în agonii de fum,
Prin borangic de stele doar inimile noastre
În candelă de vise împart același drum.

Eu lacrimile tale le strâng la mine-n suflet,
Tu dorul tău de mine în simfonii-l cuprinzi,
Toți îngerii iubirii mi-i zămislești în cuget
Și ochii tăi, doi iriși, păcate în oglinzi.

Încătușam iubirea în snop de neputință,
Însângerând albastrul cu spasme otrăvite
Și ne-ndoliem adesea-n potop de necredință
Plătind arvună vinei, dorințelor ispite.

Respir prin necuvinte și îți sărut suspinul,
Cobor în hău cu tine și zbor spre răsărit,
Prin rugăciune sfântă îți îmblânzesc destinul,
De-ntarzii inc-o viață te-aștept în infinit.

Un curcubeu răsare într-un oftat de frângeri,
Noi unul fără altul, doar suflete pustii,
Suntem uniți în taine prin suflul unor îngeri
Și-n raclele iubirii, epistole târzii.

Mirodenii dulci-amare… de Radu Adrian Gelu

De zile nu mai scriu,

am fericirea de-a fi trist,

e pâinea mea cotidiană,

e hrana gândului hoinar,

nu-s singur, deci exist!...

În fericirea de-a fi trist,

mă prefac a fi liber,

fără ochelari fumurii,

văd bine-n negru şi gri,

doar lacrimile-s sidefii…

Citit-am eu, undeva,

că şi drumurile vieţii-n

curbe line de fecioară,

mai au pe margini altare,

de mirodenii dulci-amare…

Că zarea-i doar plină,

de albastru şi vedenii,

cu hanuri pe coclauri,

ce-n lutul din ulcioare,

aduc vise-n rubiniile iluzii…

Le-a făurit cândva olarul,

inspirat de cel duh rău,

din taina trupului de fată,

frumos a oferi mirodenii,

la porţile sufletelor pustii…

Păşesc cu gândul în gri,

peste rupturile albastre

de suflet, în cale-mprăştiate,

vreau să zbor cu visul-n

drum, a merge mai departe…

Privirea cată ultimul han,

chiar cu ulcioarele sparte,

în ciob poate aş soarbe,

trei picuri de mirodenii, ce

dau griul-n viziuni colorate…

Ochi 24 de Costel Suditu

Te-aş întreba ceva..
Am fost, te rog să-mi spui,
Şi înaintea mea?

Vreo coadă de cometă
Atunci- de-atunci, a fost,
Grada din sută-n sută
Vreun posibil rost?

Chiar înaintea Ta, să-mi spui,
A existat,
Vreun licăr de lumină,
Vreun soare-nfierbântat?
Şi rogu-mă la Tine, să-mi spui
Pe şleau, aici,
De nu, acolo-n ceruri măcar,
Numai să-mi zici:
Durerea asta surdă
De regulă plăcere,
Să fie o părere
De regulă o trudă?
Doar plutitor copac?
Arată-mi si-am să tac.
Şi gura asta-n veci
Nu o să mai întrebe
Când nucile sunt seci,
De ce nu se şi vede..

¤

Nu ştiu a fi cum Spui..
Nu ştiu să mă cunosc..
E totul o minciună
Fără temei şi rost;
(De parcă ar fi altfel de cât aşa minciuna)..
Dar totuşi.. suntem una!
Că-ntindem cruci pe trup
Cu sârg şi evlavie,
Grăbiţi să terminăm
Momentul de sclavie..
Împărtăşim doar clipa
Şi ne sfinţim doar rangul,
Şi proslăvim risipa
De dincolo de pragul
Închinării..

Arată-mi cum să întregesc
Şira spinării,
Şi dă-mi un semn, oricum Vei Vrea
Să pot să cred..
Să pot să cred
Că e şi crucea mea.

¤

Sub paşii nesimţiţi,
Aruncă o cărare;
Fă-n ochii pironiţi,
Din lacrimi, o vâltoare
Să spumege cuvântul
Peste al Tău ocean,
Ca sincer şi făcându-l
Din apă lină val,
Să îşi găsească ţărmul
Neconturat în larg,
Unde priveşte omul
Înfipt într-un catarg.

Priveşte câte feţe de cruci
Dezgustă crucea,
Şi cât de des apuci
Prin mâna lor pocalul
Cu mierea delăsării..
Doar cuvântând amarul;

Priveşte-i îndreptării
Schimonosirea feţei,
Şi nu Te mai juca
În ciuda concurenţei;
Primeşte-ne cu da,
Şi plânge-ne cu nu,
Ajută-ne cu ia,
Iubeşte-ne cu Tu..
Şi nu întârzia
De parcă omul nu-i:
Am fost, Te rog să-mi spui,
Şi înaintea mea?..

şi voi veni de Dorina Neculce

Motto: ,,închina-m-aş şi n-am cui,,

i-ar fi fost bine
încuibat în pasăre măiastră
sau umbră călătoare
trăind tăcerile deşarte
la uşa morţilor cătând
cu mâinile oarbe
iubirile de baltă
.......................................
m-aş fi închinat doamne
chiar m-aş fi închinat
tărâmurilor de peste ceruri
şi le-am promis că voi veni
ascunsă în piaţa scalvilor
ca o copilă
crescută
în crânguri
adăpată cu lapte de
pasăre mută

Pentru mine, pentru tine... de Lacramioara Lacrima

Pentru mine, pentru tine,

Vor fi doar zile senine
Caci au fost si vor mai fi
Cat timp noi ne vom iubi...
Lacrima mea e-n tacere
Tot te cheama, tot te cere,
Iara tu vii si ai vrea
Pe loc sa-mi dai linistea...
O iubire pentru tine
Parc-o port de-o vesnicie
Desi totul pare nou
Tu-mi raspunzi ca un ecou....
Al iubirii ce ne leaga
Va dura o viata intreaga,
Ca-i frumoasa, atat de pura
Sta in noi, e sigura
Pe un sentiment curat
Ce-a pornit nevinovat
Si-asa-i spunem dragostei
Vina fiind numai a ei
S-a aprins dintr-o privire
Sa presare fericire...
S-alunge singuratate
Sa ne ajutam in toate...

Pentru mine, pentru tine,
Vor fi nopti cu vise pline
De cand noi ne-am cunoscut
Multe vise am avut...
Tu mi-ai aparut in ele
Mangaind genele mele
Eu in somnul tau cel dulce
Ti-am soptit ca nu m-as duce
Nicaieri fara de tine
Cu gandul esti langa mine,
Inimioara mi-am deschis
Taina ei tu mi-ai primit,
Tot asa la randul meu
Te ascult, iubitul meu,
Impreuna-ntotdeauna
Noi ne vom intinde mana,
Sufletele noastre vor
Sa se alinte-ncetisor
S-ar iubi cu pasiune
Far-a cere, far-a spune,
Totul vine din simtire,
Pune simplu stapanire,
Regasind o amintire
Pentru mine, pentru tine...