Noapte de Toamna... de Lacrimioara Lacrima

Prin panza noptii cea albastra
Printr-o privire ating stele
Gandind doar la iubirea noastra
Un murmur e-n soaptele mele,
Iar luna-n zambet straluceste
In taina linistii profunde
Doar vantul parca-mpartaseste
Un farmec care il ingana
Cu-o adiere blanda bate
Rostogolind frunze pe jos,
Covorul miscator se-abate
Pe sub copaci, in galben luminos,
O poezie-n noapte se va naste
In ritm tarziu prin vers rimat
O dragoste ne e partasa
Iar strofele s-au inramat
Intr-un aspect ce-a limpezit
Un vis de noi ce-a fost visat
De a iubi si a fi iubiti
Cat e acum de adevarat…
Tristetea sta in ceas tarziu
Clipa se duce, e trecatoare,
Dar sufletul nu mi-e pustiu
Iubirea noastra nu e muritoare!

Deschid fereastra cat mai larg
Un aer rece sa ma-mbete
Se misca umbre-acolo-n parc
Sub crengi de pom, ca niste plete,
Se aude sunetul de apa
Atat de vag, e-o mangaiere,
De-ar fi sa-mi fii mereu aproape
Te-as strange-n brate cu putere,
Desi, prefer tandrete aleasa
Atingeri moi, calde si pure,
Iubirea mea, ce-i patimasa
Saruturi multe vrea sa-ti fure,
Apoi, vom legana in somn
Vise, ce-n toamna ostenita
Canturi de pasari care dorm
Emotie de dor…nerisipita…
Noaptea cand se va-mprastia
In zarea cea nemarginita
Ziua nu va intarzia
In val de bruma garnisita
Nici ceata nu va reusi
Sa rataceasca dragostea
Nici ploi ce iute vor sosi
In noaptea toamnei reflecta inima…

Noaptea intra prin fereastra, printr-o toamna de arama, nu si in dragostea noastra…ne iubim chiar fara teama…ceasul se intoarce-n noapte, noi simtim miros de frunze, elegie-n frunze moarte…zambet vom avea pe buze…

Dorul – Roib - de Ovidiu oana-pârâu

Mă cheamă
Dorul – Roib
să îl încalec
şi să pornim
spre tărâmul
elizeelor tale
chemări.

Truda,
i-o vom hrăni
cu pajişti
de trupuri,
îl vom adăpa
în zori
cu sudoarea
regăsirii
şi-l vom veghea
priponit
în iatacul iubirii.

OCTOMBRIE GATA - de Oană Stefan Valentin

Crengile
Plâng troznit
A alb rece.

Unele frunze
Mor devreme,
Drept, verde.

Caii au acum
Culoarea toamnei
În galop.

Ceața rupe
Petală cu petală
Căldura culorii.

Până la piele
Ne tremură ploaia
Din gânduri

Și gheața
Are nerăbdarea vie
De moarte

Renăscută.

URÂȚI-MĂ! - de Camelia Armati

Urâți-mă de vreți să fiți mai drepți,
Pe scena vieții aclamați, urâți-mă-nțelepți!
În mijloc este stâlpul pe unde vine-o rană,
De el legat e ciobul ce-a fost cândva o cană.

Urâți-mă, vă spun! De-o creangă de alun
Atârn- e frânghia cruzimii dată cu săpun...
O iarbă ascuțită crește și îmi sfărâmă talpa,
Urâți-mă, jucându-vă de-a Baba-Oarba!

Îmi cresc din palme șerpi care le leagă,
De stâlpul infamiei, de stâlpul ce mă pradă
Și i-aș strivi...Urâți-mă, căci nu pot,
Să beau sângele-otravă ca pe un compot!

Spinarea-mi este dreaptă și măduva așteaptă,
Să cadă peste mine betonul dintr-o treaptă,
Să mă strivească ura care-i în dumneavoastră.
Urâți-mă! Sunt buruiana dintr-o glastră!

Sunt cel mai aspru glas care vă-njură,
Sunt floarea albă cu chip de stârpitură,
Urâți-mă și dați-mi peste gură,
Cu iarna ce mă ninge-n armătură!

Urâți-mă, de vreți să fiți mai drepți
Și rupeți pomii ce-s albiți la piepți,
Apoi le faceți groapa mai adâncă,
Să nu se scoale, ori să se mai plângă!

Urâți-mă! Urâți-mă, vă spun! Acum!
Tăiați aripa și-azvârliți-mă în drum,
Să nu mai știe apa cui îi este sete,
Să curgă peste tot și să înmoaie pietre!

Sunt lucrul veșnic inutil, sunt Nicăieri
Și ieri am fost Niciunde, voi mâine veți fi meri
Ce înfloresc la geam și florile-s cu ochi,
Ce-admiră-o buruiană. Scuipați-o! De deochi...

Se schimbă ora... - de Nicoară Nicolae-Horia

E-atâta veșnicie între noi,
Nici nu mai știu în care viață sunt,
Nu te uita ca Sara înapoi-
Se schimbă Ora, cea de pe pământ!

Atunci a fost Sodoma și Gomora,
Clipa aceea încă o ascult,
În noaptea asta ți se schimbă Ora
Și-o să dormim puțin, puțin mai mult...

Sonet LXXV - de Ovidiu Oana-pârâu

(... îngemănat în frescă)

Când m-am născut -o pată oarecare
pe şevaletul verii-abia pornite-
zălude moaşe, false ursitoare
mi-au proorocit doar zile fericite.
Primul Răpciune, tors de prima toamnă,m-a'nfăţişat minuscul fir de iarbă;

cei de apoi, zeloşi, pe rând condamnă
neverde crud, sub ruginiu să-l piardă.
Şi l-au răpus. Pe tâmple azi se'alintă
dalbi ghiocei pudraţi de sfântul soare
chiar de-ar dori ei nu mai pot să mintăclepsidra văduvită de culoare.

Urmându-şi mut pornirea lui burlescă,
Zugravul orb ma'ngemănat în frescă.

17.10.2012

Eşti frumuseţea clipelor mele - de Dan Lucian Corb

Eşti frumuseţea clipelor mele
Simt fericirea cu l
acrimi de-argint,
Lângă tine pot atinge stele
Lângă tine e dor şi alint.

Eşti murmurul dragostei pure
Mi-eşti cantecul dalb al zorilor,
Lângă tine simt dragostea care
E ca dulcea mireasm-a florilor.

Eşti tot ce-am visat cândva
Mi-eşti şoapta lină a serilor,
Lânga tine, buze de catifea
Lânga tine văd sensul culorilor.

Eşti dorinţa mea nesfârşită
Pasiunea, cuvântul cald, dorul,
Lânga tine mi-e inima liniştită
Desluşind fineţea şi-amorul.

7 iulie 2012 Aleşd

Toarnă-mi - de Cătălin Codru

Toarnă-mi vin în călimară,
Să te-mbeţi cu-a mea trufie,
Slovele să nu-mi mai moară,
Rătăcite-n veşnicie!

Toarnă-mi visele în noapte,
Dacă poţi, fă-le femei,
Şi din ochii-nchişi să-mi sară,
Ca-ntr-o vrajă ochii ei!

Toarnă-mi repede parfumuri,
Viaţa asta mă îmbată,
Îmi aşterne dor de drumuri,
Şi mă naşte încă-o dată.

Toarnă-mi lacrimă pe brazdă,
De sudoare şi de dor,
Să mă are-ntreg pământul,
Să rodesc şi-apoi să mor.

Toarnă-mi, Doamne, picătura,
Care-mi umple călimara,
Dar mă iartă... nu-mi da ura,
Sunt destui în astă ţară!

Toarnă-mi în călcâi putere,
Şi-ţi trimit ţie tâlharii,
Iartă-mi fraţii de durere,
Şi de patima uitării.

Toarnă-mi în dureri lumină,
Dă-mi doar inimi iubitoare,
Aşezate în columnă,
Ştii tu cum, sfinţită-n soare.

Fii iedera... - de Aurel Peteoaca

Fii iedera si accepta-ma sa -ti fiu copac,
Coboara in trunchiul meu o imbratisare,
Adapa-te cu seva mea,daca iti e pe plac
Si inalta peste mine frunzisul catre soare.

Iti daruiesc un cer cu toate ale sale,
Cu pasari vii,cu stele si zeitati divine,
Dar mai intii de toate eu iti sunt o cale
Si taina in care azi impreunam destine.

Fii iedera si urca in copacul solitar,
O lume iti asez sub gingase picioare,
Din viata mea iubirea ti-o ofer ca dar,
S-o invalui in tandrete ,fiindca moare.

Si cand o fi sa plec un timp spre vesnicie,
Am sa-ti cer si tie ,simbolic, definitiv acord,
Fiindca suntem legati in radacini de poezie,
Iar emotiile le percem printr-un singur cord.

oxigen de Nuța Istrate Gangan

inima mea
instrument de măsură pentru durere
trupul balsam pentru rană

îți dereglez toate aparatele sensibile la vibraţii
apăs toate butoanele interzise
într-o mecanică fină şi iscusită
învăţată din mers

îţi filtrez tristețile
prin mine
rămân cu lacrima ta în ochii mei
pe trup am doar rănile tale

într-o zi îmi vor trece sângele tău prin vene
doar ca să realizez
că fără tine nu pot trăi
te respir
te absorb
te inhalez
durere elixir sau drog
îmi fac transfuzie de tine
în fiecare dimineaţă
când tragi uşor cearceaful
de pe trupul meu gol
în fiecare noapte în care
împărţim la doi
aparatul de oxigen

tu nu înţelegi că fără tine nu pot respira?