PLEC FRUNTEA - de Oană Stefan Valentin

Sărat
Îți gust dulci
Mâinile.

Sunt superbe
Fântâni de rouă.
De stup.

Plouă
Și mierea
Se-ascunde în toamnă.

CREPUSCULI - de Oană Stefan Valentin

Dacă lumina
Ar orbecăi pe întuneric
Oare ne-am înfinge degetele
În mers?

Ori am simți luna
Pe șira spinării
Strâmb îndreptată
Înainte?

Cred că am dibui
Destinul
Pe buricele degetelor
Fierbinți
De prea mulți
Zori.

NU ȘTIU - de Oană Stefan Valentin

Nu știu
Ori mă mint
Mult prea bine
Încât
Nu mai simt
De nu vreau,
Atât de înfiptă
Se zbate
Durerea în mine.
Sunt panaceu
De surde silabe
Zvâcnite aiurea
Cu rime.

TE ROG SĂ NU - de Oană Stefan Valentin

Nu îmi mai rupe norii
În reci fâșii de gheață
Nu-mi da otrava-ți caldă
Drept ceai, de dimineață

Nu-mi bate fânul verde
Otavă fără grâu
Și nu mai plânge drastic
Lacrima nu-i un râu

Și nu-mi mai rupe glezna
Când Dumnezeu nu vede
Dă-mi dulce acuma bezna
De-n tine a mă-ncrede.

PENAL: CULPĂ COMUNĂ - de Oană Stefan Valentin

Frauda sentimentală e
Când îți fur tălpile
Să nu mai alergi
Pe spinarea-mi
Frântă.

Furt calificat de cord e
Când iau prizonier pulsul
Și ți-l suflec ud
Mâneci fierbinți
Peste suflet.

Uitarea e
Delapidare neuronală
Stoarsă premeditat
De sânge plin
Despre tine.

În suflet floare... de Ovidiu oana-pârâu

Atât de singur sunt în noapte
Încât mă-ncearcă nemurirea.
Doar într-un colţ de suflet creşte
Răsadul ce mi-a dat iubirea.

I-am pus credinţa adăpost,
Să se-nfiripe şi să crească.
Îl ud cu lacrime curate
Şi îl aştept să înflorească.

E lung al florii anotimp,
Şi vânturi aspre-i dau târcoale,
Cercând s-o rupă de la mine,
Să o dezbrace de petale.

Vor s-o usuce, să se treacă.
S-o schimbe într-o simpla iască.
Eu nu renunţ, mă lupt cu lumea,
Iar floarea tot o să-nflorească.

Va creşte rădăcini în mine,
Ce mă-ntăresc şi-o fac dorită,
Peste un timp, când va fi floare,
Va şti de cine e iubită.

O să presare-n jur seminţe
Din care vor rodi lăstare,
Iar eu a lumii răutăţi
Le voi privi cu nepăsare.

Aceasta este dragostea… de Lacrimioara Lacrima

Aceasta este dragostea
Cu zambet, lacrima in ea,
Chiar daca nu zambesti mereu
Cand te incearca dorul greu…
Dar te inalta, te ridica,
Sa zbori in viata fara frica
Cand frunzele sunt spulberate
Sperantele sunt adunate,
In toamna, ploaia e vanjoasa,
Dar dragostea este frumoasa
Cand picurii iti cad pe fata
Din dragoste iei o povata
Ca sa iubesti fara a cere
Simtind in suflet mangaiere,
Ca fiinta care ti-e iubita
Poti sa o faci prea fericita…
Aceasta este dragostea
Cu vant mai dulce-n calea ta
Vara a ramas in nostalgie
Prezentu-i toamna ruginie,
Raza de soare-i mai firava
Norii se-ntind pe cer degraba
Si ne iubim cu-nduioasare
Ce daca vremea-i in schimbare…
*
Aceasta este dragostea
Te cheama sa visezi in ea
Plimbare lunga in dorinti
In asteptari ce ard fierbinti
Parcul e mut, s-a resemnat,
Copacii sunt insingurati,
Ma-ntorc pe-o-alee si ascult
O amintire care nu demult
In toamna, a-nfrunzit in mine,
Un gand ce s-a-ntalnit cu tine,
Sarut in ceas invesmantat
In cant de pasari ce-au plecat
O lacrima-n privirea mea
Cand am intors-o-n urma ta
Insa a iubirii aroma-n dor
Ne cheama iaras’ deseori,
Aceasta este dragostea
Vad chipul tau frumos in ea
In ochii tai sclipesc stelute
Fragute coapte-s pe gurita
O stralucire-i pe-al tau chip
M-aplec…o frunza s-o ridic
E galbena si vestejita
Ce bine ca iti sunt iubita…
*
Clipele in toamna sunt frunze aprinse ce cad pe pamant depanandu-i acestuia amintiri culese din soare, ploi,…resemnate, se intorc la somnul lor…visand tainic la verdele de altadata…dragostea este ca o simfonie a tuturor frunzelor care ne va canta in suflet in orice anotimp

Cad merele… de Nicoara Nicolae-Horia

De la ghiocei la crizanteme,
De la tine până mai târziu,
Ce plină mi-e grădina de poeme,

Să fie numai vreme să le scriu.

Prin vie vântul pribegind suspină,
Strugurii ei se odihnesc în vin,
Ultimele roiuri de lumină
Dinspre vară nu le-auzi cum vin?

Se duc grăbite dincolo de toamnă,
Nici să le număr nu mai ştiu de-acum,
Cad merele, ce bucurie, doamnă,
De vârsta mea lovindu-se postum.

Eu le ascult căderea lor şi tac,
La sân tu le adună dacă vrei,
Ce coapte sunt şi roşii, cum îţi plac,
Sunt mere oare, ori sunt anii mei?...

migrenă de Nuța Istrate Gangan

în ultima vreme
trec prin mai multe amurguri decât răsărituri
dimineaţa miroase nefiresc a ceai bolnav

voci repezite neînțelese
se răsfrâng în ecouri absurde
palma ta întârzie
pe tâmpla încinsă
ochii ard goi şi febrili
ciocuri ascuțite și flămânde
aleg bucăţi de creier pulsând
şi le împart altor ciocuri hulpave

(e dimineaţă?
nu
este seară
dormi...)

intru într-un tunel
care-mi sfredeleşte creierul
cu un burghiu fierbinte și bont
umbre violete iși trec zădărnicia clipei
prin anotimpuri inexistente
neputința mea este vecină
cu o moarte utilă și blândă
palma subțire și osoasă
peste geana-mi uscată
închide ultima clipire
care se mai zbate în agonie

Am învăţat să nu mai zâmbesc de Costel Suditu

Muşcând din cer de din partea mea de lume,
Am ajuns să înţeleg că
Nu mă hrănesc cu el,

Unde poate că e prea zemos...
Era la început,
În locul naşterii mele;
Acolo am muşcat întâia oară.
Crăpau neîntâmplările
Eliberate aşa, spre a se întâmpla,
Rănindu-mi gura inimii
Ascunsă în gura cu dinţi,
Slută şi însângerată cu cerul ei
Eliberând tăceri
Luminiscente.
Ascultând vacarmul naşterii
Din cerul mușcăturii mele,
Identică, de altfel, cu prima, când
Mîncam zâmbet,
Am învăţat să nu mai zâmbesc.