Mersul cuvintelor
Pe cărările gândului
Răsună încet,
Supraveghindu-le somnul;
Se apropie mereu,
Cu pași repezi
Ziua de ieri,
Ce-mi cere socoteală
Pentru acest somn;
Pașii merg cadențați
Și lasă urme adânci
Pe pământul
Din interiorul ființei mele;
duminică, 26 august 2012
Acum știu de ce. - de Oană Stefan Valentin
Odată am visat
că poftele sufletelor
de dincolo de aici
se potolesc doar
prin limbile noastre.
Așa că
dis de dimineață
cu țigara aprinsă
am pus de cafea
și fasolea la înmuiat.
Doamne…..
ce poftă îmi e
de o viață!
că poftele sufletelor
de dincolo de aici
se potolesc doar
prin limbile noastre.
Așa că
dis de dimineață
cu țigara aprinsă
am pus de cafea
și fasolea la înmuiat.
Doamne…..
ce poftă îmi e
de o viață!
VIAȚA…de Constantinescu Elena Iuliana
Viața…
Un punct de vedere,
Un țipăt jalnic de durere,
Scos sau auzit din când în când?
Mândria mea,
A ta,
A omului de rând,
E viață?
Traiul nostru strașnic de mizer,
E libertatea de-a avea putere,
Un târg fără frontiere?
Viața..
Un cer fără de nouri,
Oglindită-n spațiul infinit;
Viața?
O pradă devorată,
De noi toți, ironic de egal,
Scenă pentru lupta neîncetată
Dusă în comun?
Paradoxală
Un punct de vedere,
Un țipăt jalnic de durere,
Scos sau auzit din când în când?
Mândria mea,
A ta,
A omului de rând,
E viață?
Traiul nostru strașnic de mizer,
E libertatea de-a avea putere,
Un târg fără frontiere?
Viața..
Un cer fără de nouri,
Oglindită-n spațiul infinit;
Viața?
O pradă devorată,
De noi toți, ironic de egal,
Scenă pentru lupta neîncetată
Dusă în comun?
Paradoxală
TRECUTE ÎNFĂPTUIRI - de Oană Stefan Valentin
Îmi miros pașii
a statuie neumblată
și atâta de verde,
Gândurile au gust
de țurțuri reci,
ca în copilărie.
Înnod vorba
cu fapta, strâns
docil și tăcut.
Scrijelesc copacii
mult prea tineri
cu briceagul bunicului.
Mă dor umeri rebeli
în zbatere mută
de nesupunere.
Apoi sparg cuvinte
noi, de nori
să-mi plângă fulgerul.
Lustruiesc opacul
febril și crunt
poate iese lumină.
Sparg malul de val
în mii de faruri
și mă scufund înspre nămeți.
Beau dulce liant
de tăceri zdrențuite
să urlu întreg.
Mă îndoi la un colt
să-mi aduc aminte ieri
cine sunt, mâine.
a statuie neumblată
și atâta de verde,
Gândurile au gust
de țurțuri reci,
ca în copilărie.
Înnod vorba
cu fapta, strâns
docil și tăcut.
Scrijelesc copacii
mult prea tineri
cu briceagul bunicului.
Mă dor umeri rebeli
în zbatere mută
de nesupunere.
Apoi sparg cuvinte
noi, de nori
să-mi plângă fulgerul.
Lustruiesc opacul
febril și crunt
poate iese lumină.
Sparg malul de val
în mii de faruri
și mă scufund înspre nămeți.
Beau dulce liant
de tăceri zdrențuite
să urlu întreg.
Mă îndoi la un colt
să-mi aduc aminte ieri
cine sunt, mâine.
sâmbătă, 25 august 2012
Sunt supărat pe lume... Nicoară Nicolae-Horia
Sunt supărat pe lume și ce-i dacă?
Motivul niciodată nu-l voi spune,
Motivul niciodată nu-l voi spune,
Și supărarea asta o să-mi treacă,
Peste ea nici soarele n-apune!
Sunt supărat pe lume, nu pe viață,
Aici mă simt doar musafir și-atât,
Din supărare omul mai învață
Că și frumosul poate fi urât!
..............................
De după nouri soarele apare,
Lumina lui din mine o ascult-,
Eu supărat pe lume? vi se pare,
Când mă citiți, m-am împăcat demult...
Peste ea nici soarele n-apune!
Sunt supărat pe lume, nu pe viață,
Aici mă simt doar musafir și-atât,
Din supărare omul mai învață
Că și frumosul poate fi urât!
..............................
De după nouri soarele apare,
Lumina lui din mine o ascult-,
Eu supărat pe lume? vi se pare,
Când mă citiți, m-am împăcat demult...
23 August 2012
vineri, 24 august 2012
Balada verii ce se duce de Boris Ioachim
Pe furiş, vara se duce –
Cu amiezile-i năuce...
Se tot duce, nesmintit,
Cu amiezile-i năuce...
Se tot duce, nesmintit,
Către cerul nesfârşit.
Fără vorbă, fără şoaptă,
Către toamna ce-o aşteaptă,
Tremurând de nerăbdare -
Să bântuie prin frunzare
Cu vânt rece şuierând
Şi toţi pomii îngrozind...
Pomii toţi şi florile –
Dând cu ceaţă zorile.
Pleacă vara pe furiş,
Lăsând jalea, prin frunziş,
În amurg să se strecoare –
Când de rug e larga zare.
Vară, câmpurile-s arse –
Und’ ţi-s zilele frumoase?
Unde-i iarba de smarald,
Ce-mi ţinea, în zori, de cald?
Unde-ţi sunt păsările,
Unde mi-s iubirile?...
Trecătoare, eşti, ca ele –
Nu ca dorurile mele
Care, într-adins, mă dor –
Zbuciumându-mă de zor...
Şi m-or zbuciuma cu sârg –
Pân’ o da moartea în pârg.
Vară – anotimp de floare,
Iar eşti gata de plecare...
Ia-mă în al tău alai –
Ce se-ndeaptă către Rai;
Ia-mă ca pe-o simplă boare,
În caleaşca ta de soare...
Să nu văd cum frunzele
Ruginesc cărările.
Să nu văd brume căzând
Şi nici pâcle mohorând
Zorile, înserările
Şi toate visările...
Fără vorbă, fără şoaptă,
Către toamna ce-o aşteaptă,
Tremurând de nerăbdare -
Să bântuie prin frunzare
Cu vânt rece şuierând
Şi toţi pomii îngrozind...
Pomii toţi şi florile –
Dând cu ceaţă zorile.
Pleacă vara pe furiş,
Lăsând jalea, prin frunziş,
În amurg să se strecoare –
Când de rug e larga zare.
Vară, câmpurile-s arse –
Und’ ţi-s zilele frumoase?
Unde-i iarba de smarald,
Ce-mi ţinea, în zori, de cald?
Unde-ţi sunt păsările,
Unde mi-s iubirile?...
Trecătoare, eşti, ca ele –
Nu ca dorurile mele
Care, într-adins, mă dor –
Zbuciumându-mă de zor...
Şi m-or zbuciuma cu sârg –
Pân’ o da moartea în pârg.
Vară – anotimp de floare,
Iar eşti gata de plecare...
Ia-mă în al tău alai –
Ce se-ndeaptă către Rai;
Ia-mă ca pe-o simplă boare,
În caleaşca ta de soare...
Să nu văd cum frunzele
Ruginesc cărările.
Să nu văd brume căzând
Şi nici pâcle mohorând
Zorile, înserările
Şi toate visările...
cireşe amare de Ovidiu Oana -parau
ninsese din cireşi frumoasa floare
pătând cu alb covorul înverzit
s-au încărcat de fructe-mbietoare
şi pline de arome de iubit
de mii de ani oriunde pe planetă
cercelul de cireşe-a însemnat
un dar ce-mpodobeşte o cochetă
primit ca un răsfăţ de la băiat
te-aştept de prea demult în astă vară
cireşul s-a golit de cerceluşi
n-ai apărut doar greieri din vioară
cri-cri-uri îmi îngână pe la uşi
24 august 2012
Sărut de soare de Cristina Maroiu
Niciodată, nu, niciodată
n-ai fost mai frumoasă
ca atunci!
Mai ţii minte?
Te dăruiai mângâierilor
cu aceeaşi simplitate
cu care-i jertfeşti duminicii
porţia cuvenită de repaus!
Soarele îţi semănase în plete
halouri princiare
şi-acum întreaga ta făptură
strălucea ,
încătuşată într-un zâmbet.
Conturul ţi se prelungise
ireal, până dincolo de zări…
Cu glas înfiorat,
te strigam pe nume,
să nu te pierzi printre stele,
dar tu îmi răspundeai senină,
că te vei întoarce cândva,
odată cu noaptea!
Pe chip îţi rămăsese imprimat
semnul fericirii
şi râdeai,
uimită, frumoasă, departe!
Însă eu m-am temut!
Era păcat să te risipeşti
în amalgamul de umbre şi lumini,
aşa că te-am reclădit,
minune cu chip,
din amintirea timpului
devenit apă stătătoare,
pe obrajii tăi calzi, rotunzi,
cu miros de pâine coaptă!
Mai ţii minte?
Niciodată, draga mea,
n-ai fost mai frumoasă,
ca în acea zi
de vară târzie,
când te-am avut doar pentru mine,
şi pentru soarele,
care juca şotron
în părul tău!
Cristina Maroiu
24.08.2012
n-ai fost mai frumoasă
ca atunci!
Mai ţii minte?
Te dăruiai mângâierilor
cu aceeaşi simplitate
cu care-i jertfeşti duminicii
porţia cuvenită de repaus!
Soarele îţi semănase în plete
halouri princiare
şi-acum întreaga ta făptură
strălucea ,
încătuşată într-un zâmbet.
Conturul ţi se prelungise
ireal, până dincolo de zări…
Cu glas înfiorat,
te strigam pe nume,
să nu te pierzi printre stele,
dar tu îmi răspundeai senină,
că te vei întoarce cândva,
odată cu noaptea!
Pe chip îţi rămăsese imprimat
semnul fericirii
şi râdeai,
uimită, frumoasă, departe!
Însă eu m-am temut!
Era păcat să te risipeşti
în amalgamul de umbre şi lumini,
aşa că te-am reclădit,
minune cu chip,
din amintirea timpului
devenit apă stătătoare,
pe obrajii tăi calzi, rotunzi,
cu miros de pâine coaptă!
Mai ţii minte?
Niciodată, draga mea,
n-ai fost mai frumoasă,
ca în acea zi
de vară târzie,
când te-am avut doar pentru mine,
şi pentru soarele,
care juca şotron
în părul tău!
Cristina Maroiu
24.08.2012
VECERNIE de Leonid Iacob
Vin spre seară
pelerinii,
toaca sfântă
îi adună
pelerinii,
toaca sfântă
îi adună
şi, din turlele
grădinii,
urcă dangăt
către lună.
În pridvorul
plin
de floare,
maica stareţă
primeşte
tot soborul
de măicuţe
ce vecernia
doreşte
grădinii,
urcă dangăt
către lună.
În pridvorul
plin
de floare,
maica stareţă
primeşte
tot soborul
de măicuţe
ce vecernia
doreşte
Şi-n altarul
ce-aromeşte
de lumină
ce-aromeşte
de lumină
şi tămâie,
taica popa
lin grăieşte
despre lumi
ce-n ceruri
suie.
Îi răspund
cu glas
subţire
cor de maici,
de îngeri vii,
şi-ascultând
cânt
de slăvire
rostul vieţii
atunci îl ştii.
Se coboară-ncet
spre tine
harul
de la Duhul Sfânt,
primenit
de glas de îngeri
taica popa
lin grăieşte
despre lumi
ce-n ceruri
suie.
Îi răspund
cu glas
subţire
cor de maici,
de îngeri vii,
şi-ascultând
cânt
de slăvire
rostul vieţii
atunci îl ştii.
Se coboară-ncet
spre tine
harul
de la Duhul Sfânt,
primenit
de glas de îngeri
şi de cer
şi de pământ
Abonați-vă la:
Postări (Atom)