Iubite - de Roxana Mihaela Mirea

O angoasă mă străbate,
Din călcâi până în spate
Mă-nsăgeată până-n creştet,
La ureche îmi şopteşte

Gânduri neliniştitoare:
Când sunt nori, când este soare,
Când mă luminezi iubite
Şi-mi faci zile fericite,

Când îmi strici o zi întreagă
Că sunt nervi ce se dezleagă
Şi mă pui apoi pe gânduri
Să-mi scriu sufletul pe rânduri,

Sperând, mâine la mai bine,
Chiar de nu eşti lângă mine
Şi să sper că va fi soare,
Că pui gând într-o scrisoare

Şi-mi trimiţi din depărtare
Linişte, curaj, răbdare,
Să mă linişteşti iubite
Să-alungi temeri nesfârşite...

CÂNTEC - de Elena Iuliana Constantinescu

Cântecul ființei tale
S -a întrupat din șoapta unui vis;
Aurul nisipurilor din clepsidrele noastre
S- a contopit separat de noi;
Aștept strălucirea stelei din zori,
Să te caut, mereu…
Aștept ca zarea să aducă
Albul ființei tale, iubite,
Ca un cod cifrat al fluturilor;
Am găsit combinaţia seifului!
Clepsidrele noastre, goale,
Au fost luate de vânt,
Sparte, lăsând
Să zboare cifrul durerii;
Iar cântul izvorât, e închis
În spatele seifului tău.

PRIBEAG - de Burde Victor

Tu, nu credeai că-n iarnă am să plec
Şi n-ai sperat să vin în primăvară,
Dar uite şir de berze mă petrec
Şi plin de dor mă-torc la tine, iară.

Mi-e sufletul curat şi totuşi nesupus,
Urmându-mă prin vreme- călător,
Deşi târzie-i vremea - scăpată spre apus,
Tot nu pricepi, că sunt un visător...

Mi-e bine şi mi-e cald la sânul tău,
Pierzându-mă-n adâncul răsuflării tale,
Dar nu ştii cum mă-nving părerile de rău,
Că sunt aici - şi nu pribeag pe cale.

In codru-adânc, cu ascunziş de fiară,
Ori în otăvi cu fulgerări de coasă,
Mi-e viaţa dulce - chiar de e amară
Şi-atunci te uit, iubita mea frumoasă.

Aşa mi-e scrisă soarta prin răstimp;
Pribeag să fiu şi-ndrăgostit de tine
Si-n risipirea mea în orice anotimp,
Te-mpart cu pribegia şi-apusul care vine...

Ultimul buchet - de Elena Iuliana Constantinescu

A murit….
Buchetul meu cu trandafiri
Ce-l care mi l-ai dăruit,
A murit;
Cu ultima floare,
Acolo, în vaza aceea
Din camera albastră;
Soarele n-a reușit niciodată să pătrundă până la ei,
Apa care ia scăldat o singură dată,
S-a plâns
Şi ea, s-a dus;
Vântul n-a apucat să le alinte petalele
Înlemnite acum;
A murit odată cu el,
Şi ultima speranță;

Vin, îmi spune ea... de Nicoară Nicolae-Horia

Vin, îmi spune ea, eu, ce să-i fac?
Las braţele cuvântului deschise,
În Duhul adevărului mă-îmbrac
Şi voia ei pe urmă facă-mi-se.

Vin, îmi spune ea, şi mă simt bine,
Ca o copilă gângurind la sân-
Mi-a fost dor, poetul meu, de tine
Şi nu mai plec, aici o să rămân
......................................................

Vin, îmi spune ea şi mâna scrie,
Se umple de Lumină gândul meu-
Fără tine casa mi-e pustie,
Fără tine-i trist şi Dumnezeu...

Fapt divers - de Nuța Istrate Gangan

te-am uitat
m-ai iertat

banal fapt divers
într-o lume în care
iertarea are nevoie
de inventator
și brevet de invenție

dar există un dincolo...
dincolo de uitare, de iertare
un întreg univers se defineşte
după ce te-am uitat
după ce m-ai iertat

păşim amândoi atenţi
pe muchii ascuţite de păcat
ca nu cumva să ne pierdem
între iertări şi uitări
speriaţi că am putea defini
din nou
ca pe o greşeală capitală
ca pe un păcat de neiertat

iubirea

Nostalgie - de Gabriela Dangu

Îmi curg, tăcut, cuvintele, şiroaie,
Din timpul ce credeam că sunt,
Când ora ta pustie-mi era ploaie
Şi tu mă sărutai până şi-n gând…

A ta silabă trece plângând pe-a mele glezne,
Topindu-mă de doruri uneori,
Împrăştiindu-se prin rânduri şi prin bezne
Şi -n ceruri negre ce îmi dau fiori…

Îmi scrii incet pe trup ce simţi,
Şi buza ta mi este răsuflare,
Cu degete timide mă alinţi,
Reconturându-mi cerul şi visele în mare…

Dacă sănătate nu-i... de Nicoară Nicolae-Horia

Poți fi geniu sau hai-hui,
Putred de bogat, calic,
Dacă sănătate nu-i
Toate-n lume sunt nimic,

Toate-n lume sunt venin,
De pe patul suferinții
Orișice ateu creștin
Nu-și mai numără arginții;

Ruga lui atunci se înalță
Înspre cerul cel mereu:
„Sănătate dă-mi în viață,
Doamne Dumnezeul meu!”

Câtă vreme ți-a fost bine
Și-ai știut s-o risipești,
Grijă n-ai avut de tine
Omule bolnav ce ești,

Nici de sufletul, sărmanul,
Cel de după gratii strâns,
Ți-a robit de-a pururi banul
Trupul obosit de plâns.

Stă durerea în palate
Și tristețile-n bordei,
Versurile-acestea toate
Le-am văzut cu ochii mei.

Cât e omul sănătos
Singură-i averea lui,
Toate-n lume-s de prisos
Dacă sănătate nu-i...

Maia sta chircită lângă zid - de Belean Maria

ca un shaman în plină meditație conturând ambiguități
privirea-i goală se umple de adâncuri
albe

albastre
negre
nu le mai putea distinge căldura
după sensuri
erau doar proaspete

șerpi nemișcați pe pământ
elegant încovoiau iarba rupând tăceri

odată am învățat și eu să aplec iarba
în melodii unice
muzică de Bach
în competiții mereu pierdute

Maia știa cel mai bine să stea lângă ziduri
mereu în aceeași cămașă neagră
picioarele goale
speriată de verdele rece

mușchi și licheni îi alunecă pe frunte
atingerile rochiei de voal și brocart
nu o mai recunosc
șarpele privește orhideea
care-și smulge singură petalele
în reverberații
de senin

cu ce se mai poate măsura
nisipul din ziduri

Nu udă... de Cătălin Codru

Nu udă, doar crudă...
Nu plină, senină.
Nu mare, doar soare,
Nu zare, visare.
Nu mâine, doar pâine,
Nu goală, petală.
Nu plânset, doar cântec,
Nu plete, discrete...
Nu coaptă, dar toată,
Nu striga, intriga.
Nu ştie, doar scrie...
Nu spune, rămâne.
Nu tace, doar face,
Nu blândă, fecundă...
Nu crudă, doar udă.
Nu udă, doar crudă...