Îmi curg, tăcut, cuvintele, şiroaie,
Din timpul ce credeam că sunt,
Când ora ta pustie-mi era ploaie
Şi tu mă sărutai până şi-n gând…
A ta silabă trece plângând pe-a mele glezne,
Topindu-mă de doruri uneori,
Împrăştiindu-se prin rânduri şi prin bezne
Şi -n ceruri negre ce îmi dau fiori…
Îmi scrii incet pe trup ce simţi,
Şi buza ta mi este răsuflare,
Cu degete timide mă alinţi,
Reconturându-mi cerul şi visele în mare…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu