După tine, după mine... de Costel Suditu

Tu frumoas-o

Nefrumoasă,
Ochioas-o
Focoasă
Cu picioare lungi,
Cu picioare zvelte,
Cu palme de rugi
Şi smoala bogată de plete,
Cu ochii de absint,
Cu buza fierbinte,
De toate-a tale prind,
Cuminte,
Seara mea când privirea
Îmi este acoperită
Cu fără de tine,
Şi mă oftez
De după când
Vei fi cu mine,
Voi fi cu tine
După mine,
După tine.

Iubire fără destinatar de Boris Ioachim

Iubirea mea-i fără adresă –

N-ai vrea să-i fii destinatar?
Hai, prinde-mi sufletul în lesă
Şi nu-l lăsa să fugă iar.

Căci stingherit şi ros de teamă
Mi-e sufletul – copil proscris –
Când mierea zilei se destramă
S-ar aciua la tine-n vis.

S-ar cuibări întru pojarul
Sânilor tăi – ca două Luni...
Sorbindu-le, flămând, nectarul –
Ar deveni prieteni buni.

Şi răsfăţată de şoptirea
Acestui suflet, dulcea mea,
Pe dată ţi-ar răni privirea
Din crugul cerului o stea.

Mi-e trupul tău, flămând de mine,
În faţa lumii aspre scut...
Să îl frământ - e-atât de bine –
Altar de soare şi de lut.

Prin ochii tăi, ce-mi sunt, sub stele,
Liman de pace, dinadins –
Fugind de-a-lumii gânduri rele,
La tine-n suflet m-am prelins.

Vom fi şi-aici şi-n nefiinţă
Un singur dor – fie ce-o fi!
Să mă alungi – nu-i cu putinţă –
Că-altfel şi tu te-ai risipi.

Şi-ar fi păcat, fără-ndoială,
Iubirea mea s-o risipeşti...
Căci vreau, sub plumb şi sub sineală,
Să te ador – să mă iubeşti.

... Iubirea mea-i fără adresă –
Vreau tu să-i fii destinatar...
Deci, prinde-mi sufletul în lesă
Şi nu-l lăsa să fugă iar.

Zile vii de Costel Suditu

Sunt o picătură de sânge;

Sunt un „a fi”
În existenţă;
În trupul ăsta mă strânge 
Fiorul ca o demenţă;
O nepricepere fură
Câte o secundă pe zi;
Îi sunt existenţei cianură,
Îi sunt ca departele şi
Clocotesc când văd cum se fură
Esenţele zilelor vii.

Mers pe dungă de Costel Suditu

Merg pe o dungă;

Un amic mă întreabă:
De ce mergi aşa drept?!...
Merg pe o dungă, i-am zis;
Ce dungă?...
Nu e nicio dungă....
Eşti nebun!?
Cum, nu vezi?... eu mirat;
Nu se mai termină odată
Şi tu nu o vezi?...
Mă privi compătimitor
Şi se depărtă;
După ani
Ne reântâlnim;
Soarta îl pedepsise şi pe el;
Spăşit, cu ochii înecaţi,
Îmi spune:
Iartă-mă pentru atunci,
Acum merg şi eu 
Pe dunga aceea.

VARĂ TORIDĂ… de Patricia Serbanescu

în căldura ce-i toridă

mă aştern şi frunzăresc…
mintea, pare insipidă
când spre dragoste gândesc…
... 
aştept ploi să răcorească
sufletul ce-i adormit,
mă tot uit către fereastră
spre un gram, de infinit…

soarele mă dojeneşte
mă ascund să nu-l mai văd !
visul mi se prelungeşte
şi-alte riduri îmi socot…

o fi doar de la căldură
ce se-ntinde ca o boare
sau… totu-i o făcătură!
ce ne-ncântă şi despoaie!

trece vara ce-i toridă
vine timpul cel pustiu
şi cu el, viaţa aridă-i,
colorată-n... arămiu.

mă tot uit, capu-l întorc
ochiul verii îmi răspunde
unde-o fi al meu soroc,
m-oi deosebi, din umbre?

îmi mai cat o frimitură
din destinul consumat
unde-o fi acea făptură
pentru care viaţa-am dat?!

ce e scris, nu-i pentru mine!
cine-o fi greşit... pe Sus?
până când rândul îmi vine
voi veghea, căci gându-i dus…

Iti sunt (romantic) de Emil Marian

Iti sunt o soapta-n nerostire

Sunt nestiuta ta iubire
O pala de vant calator
Dorinta dulce-a unui dor!

Iti sunt si zi si miez de noapte
Cu-mbratisari tot printre soapte
Racori de roua in zori de zi
De-ncerci ai sa ma poti iubi?

Iti sunt si soarta si destin,
Mai mult sunt dulce, nu pelin,
Sunt tumultosul val de mare
Ce plimba dor din zare-n zare.

Iti sunt iubire si durere,
Nu stii dar inima ti-o cere,
Sunt a ta boala si-al tau leac,
Eu sunt iubirea de prin veac.

Iti sunt aievea, nu-s din visuri,
Pot fi din iad si paradisuri,
Pot fi un tanar sau un antic,
Dar peste toate sunt romantic!

Hai, iubito, în copilărie… de Boris Ioachim

Să uităm de alean şi nostalgie,

Să uităm de-a zilelor nevoi –
Hai, iubito, în copilărie
Şi copii să fim, iar, amândoi.

Tu să porţi rochiţă şi fundiţe –
Eu să port, din nou, pistrui pe nas…
Tu să faci, în obrăjori, gropiţe -
Când îndrug prostii, cu-necat glas.

Şi, păşind, timizi, pe cărăruia
Ce ne duce-n locul nostru-ascuns,
Cu arbuşti de iasomii şi tuia,
Să cătăm la întrebări răspuns.

Despre ce vom face, ce vom drege,
Amândoi, când vom ajunge mari,
Ce cărare-n viaţă vom alege –
Când, în lume, vom fugi, hoinari.

Să croim la planuri fanteziste,
Printre sărutări, vorbind în gând…
Trupul tău, firav, să nu reziste
Când în braţe te-oi lua – flămând

De iubire – făr’ să ştiu ce este –
Dar, cu gravitate, să rostesc
Vorbe, învăţate-ntr-o poveste,
Ce sunau aşa: „ştii, te iubesc!”

…Hai, iubito, în copilărie –
Să fugim de griji şi de nevoi
Şi să nu ne-ntoarcem din pruncie –
Niciodată, dragoste, înapoi…

Lacrimă şi zâmbet e fericirea… de Radu Adrian Gelu

Fericirea-n acoladă este sufletului arcadă,

un urcuş de acantă pe o fascinantă pantă,
o păşire-n estradă ca o înfiorare la paradă,
încântare captivantă, chiar pură, şarmantă…

Fericirea e farul ce la distanţă duce harul,
ispititoare lumină, gând în visul ce suspină,
sămânţă de dor ca jarul, iubirii fiind focarul,
dans pe melodie divină, emoţie vie şi lină…

O stare.. de Mirea Roxana Mihaela

Un sentiment ciudat m-apasă,

Când vreau să mă aşez la masă
Gust de pelin, mâncarea are,
Şi totul de la-acestă stare...

Dispare pofta de culoare,
De setea dragostei, de soare,
De verdele aprins al vieţii
Şi de mirosul frumuseţii

Şi totul de la-acestă stare
Ce mă stresează-ntr-o distrare,
De parcă-şi bate joc de mine,
De fata ce la tine ţine

Şi totul de la-acestă stare...
(Mirea Roxana Mihaela – Gânduri, 05.07.12)

Menajerie de Boris Ioachim

Atâta tragedie zilnic –

Şi-atâta brambureală
Intrăm cu toţi – naiv sau silnic
Într-o aceeaşi oală.

Potăi cu chipuri de hienă
Ne latră-ntr-una ora
Şi-a lor fetid-amar-halenă
E –n nasul tuturora.

E calicie-n tot norodul
Ce bâjbâie prin soartă
Şi tot mai greu-şi-nghite nodul –
Căci şi-a-nghiţi e-o artă.

Dulăii zilei darnic bale
Pe viitor îşi lasă
Şi nu se-arată nici o cale
Spre-o zare luminoasă.

E-o ţară-n care doar pisoii
Ce dau frumos din coadă
Trăiesc decent – ceilalţi, ca boii,
Duc viaţă de corvoadă.

Ce mai înseamnă, azi, dreptate,
Ce mai înseamnă milă?
Când omul simplu cară-n spate
Cocoaşă de cămilă.

Puţină, neagră şi uscată,
Amară şi dospită,
E pâinea ce ne este dată –
Când nu ni-i azvârlită.

Hei, voi dulăi, voi, grase javre -
Voi, şleahtă gugumană,
Ce ne-aruncaţi mereu palavre -
Cum c-ar ploua cu mană,

Scurtat vă va fi, curând, nasul –
Când va cădea tavanul…
Căci ce aduce, deodat’, ceasul –
N-aduce, adesea, anul.

Voi, zei vârtoşi precum e lutul –
Stâlpii nerânduielii –
Vă veţi plăti peşin tributul,
La vremea răfuielii.

Căci prea amar este amarul,
La capăt de răbdare,
Când funia-ntinsă şi parul –
S-îmbrăţişaţi prea tare…