VARĂ TORIDĂ… de Patricia Serbanescu

în căldura ce-i toridă

mă aştern şi frunzăresc…
mintea, pare insipidă
când spre dragoste gândesc…
... 
aştept ploi să răcorească
sufletul ce-i adormit,
mă tot uit către fereastră
spre un gram, de infinit…

soarele mă dojeneşte
mă ascund să nu-l mai văd !
visul mi se prelungeşte
şi-alte riduri îmi socot…

o fi doar de la căldură
ce se-ntinde ca o boare
sau… totu-i o făcătură!
ce ne-ncântă şi despoaie!

trece vara ce-i toridă
vine timpul cel pustiu
şi cu el, viaţa aridă-i,
colorată-n... arămiu.

mă tot uit, capu-l întorc
ochiul verii îmi răspunde
unde-o fi al meu soroc,
m-oi deosebi, din umbre?

îmi mai cat o frimitură
din destinul consumat
unde-o fi acea făptură
pentru care viaţa-am dat?!

ce e scris, nu-i pentru mine!
cine-o fi greşit... pe Sus?
până când rândul îmi vine
voi veghea, căci gându-i dus…