Vizita a şaptea... de Radu Adrian Gelu

În talpă-ţi sărut umbra

a coapse-ţi penumbra
ce-mi urcă sărutarea
în fierbinte adorarea...

Murmur epiderma albă
nudă naiadă codalbă
numărând parfumuri
ca ivite din albumuri...

În Eden mi-e parcursul
a avidelor buze excursul
spre adorata-mi floare
ce-n grădină crin apare...

Coapsele lumină-n umbră
cer alintul şi-n penumbră
în escale fac lent păşitul
de crin crescând apetitul...

Ascult a somnu-ţi suflarea
crinului-i dau amânarea
doar un pic, căci noaptea
e loc şi de vizita a şaptea...

Îngerii din noi de Catalin Ciorba

Tu ştii că îngerii se-ascund în oameni?
Şi nu au aripi căci nu vor să se trădeze.
Se uita-n ochii tăi şi-ţi spun că lor le semeni,
Îţi stau alături findca vor să te salveze.

Au doar privirea mult mai luminată,
Şi te privesc direct când te ascultă,
Povara ta de ei e uneori luată,
Te însoţesc pe drum cu grijă multă.

Îţi seamănă decât puţin la-nfăţişare,
Dar te învaţă tot ce ai nevoie,
Îţi mângâie tristeţi sau vreo durere,
Şi te aşteaptă ani întregi de bunăvoie.

Când tu ajuţi pe cineva eşti înger,
Şi nu ai aripi ca să nu te deconspiri,
Puţini ar ştii să îţi citească-n ochi vreun fulger,
Şi tu cândva trăiai din amintiri.

Cătălin Ciorbă

Zamolxe!... Ţi-s Dac!... de Radu Adrian Gelu

Piatra tare-mi dă înălţime,

Piatra Rotării… se-nvârte
cu gându-mi în adâncime,
de sclav-n vie pasiune 
şi-n ancestrală viziune…

Înălţime de tracic Olimp,
în regatul tărâmului de vise,
piatră cu găuri de sânge,
prin pustiuri de ani uitate,
treazul somn-mi posedă…

Fantome aevea mă-npresoară,
de nici-unde tot coboară,
în val de pulbere de aur,
ce lumina o-nconjoară laur,
strălucirea gloriei de alt-dat…

În muritoarea lume pe altar
a dacicelor jertfe, ofrandă
ţie Zamolxe-ţi ridic pios,
a mea simţire-n recompensă
în suliţile sacre o ofer…

Ştiu acum că ţi-s dac-n neam,
şi mândru de astă virtute,
n-am cuşmă nici barbă sură,
vertical stau-n furtunile vieţii
ca om, în tracica descendenţii…

Invidia ca o potaie...(Statornicului a-mic...) de Nicoara Nicolae Horia

Vorbele tale nu mă înspăimântă,
Le simt răutatea şi gustul amar,
... Mi-e milă de zborul din aripa frântă,
Mi-e silă de zbaterea ta în zadar.

Te uită-n oglindă să vezi cum arăţi,
Între tine şi ea e o veşnică ceartă,
Vederea durută se sparge-n bucăţi,
Te iert pentru toată rostirea deşartă!

De la nordul cuvântului, până la sud,
Brazii mei sub tăceri se încovoaie,
Acum e devreme, din verdele crud
Muşcă invidia precum o potaie...

Lasă-i Duminicii lacrima sfântă,
La tine e vineri în calendar,
Mi-e milă de zborul din aripa frântă,
Mi-e silă de zbaterea ta în zadar..

Dor de tine... de Catalin Ciorba

Când mi-ai păşit în cale ţi-am zâmbit,

Precum se întâlnesc doi oameni care se cunosc,
Şi mi-am dorit în suflet să-ţi citesc,
Ninsoarea plopilor ce-n Mai se risipesc.

Am smuls din mine un banal îmi pare bine,
Căci tu păşeai ca-n ceruri mândră luna,
Zâmbeai cu ochii tăi, surâsul tău mi-erai totuna,
Cu o veşnică icoana vie, ce-şi poartă grav cunună.

Nu te-ai oprit să-ţi spun că, îmi eşti dragă,
Şi-mi amintesc şi acum de mersul tău cuminte,
Care-ţi saltă cămaşa spre-nainte,
Rănite păsări revărsate-n ne cuvinte.

Pe strada ta am mai trecut de-atâtea ori,
Să te-ntâlnesc măcar o dată aş fi vrut,
Că te-am văzu odată mi-a părut,
Mi te-ai ascuns în suflet ca un înger dispărut.

Mi-au nins zăpezile de acum pe tâmple,
Tu mi-ai rămas în suflet vie,
Încet pe strada ta, imaginea îmi reînvie,
Şi-mi bate inima precum, o cinteză în colivie.

Catalin Ciorba

Taina vieţii de Ene Adrian Daniel

Flori de tei s-or face lacrimi

Când noi doi ne vom iubi,
Şi pe plaja fericirii
Împreună vom păşi.

Apele trec peste maluri,
Munţii cad, se năruiesc,
Vântul şuieră prin ramuri,
Ce tumult!...fiindcă iubesc.

Se vor linişti în noapte,
Noapte albă de amor,
Luna ne trimite şoapte,
Stelele lucesc şi mor.

Tremuri toată de dorinţe,
Sunt întâiul tău bărbat,
Suflete din două fiinţe,
Taina vieţii au aflat.

Dimineţi vin prea grăbite,
Roua lin s-a aşezat
Pe trupuri mici, obosite,
Teiul lacrimi a vărsat.

Taina vieţii...ce splendoare!
Când iubirea ne cuprinde
De la creştet la picioare,
Blând amorul se întinde.

Flori de tei s-or face patimi
De iubirea s-o sfârşi,
Noi pe plaja amintirii
Fire de nisip vom fi.

NOPŢI TÂRZII… de Patricia Serbanescu

Nu voi uita vreodată acele nopţi târzii...

Când în lumina ştearsă cu stele argintii
Te aşteptam iubite pe plaja cânepie,
Regretul după tine, mereu o să re’nvie.

Sufletul încă-mi cântă şi vântul e floral
Inima-ndrăgostită ascunsă e, sub val...
Tu stii că sunt plecată am picături pe umeri,
Furtuna de-o porni, tu paşii o să-mi numeri...

Marea e zbuciumată cu valuri ce doboară
În vis spuneai iubite că vei veni spre seară...
Dar uit că timpul trece, prelung e-al meu apus,
Doar luna mă ajută să-ţi văd steaua... E Sus!

Vinovăție fără vină de Iurie Osoianu

Eu te iubesc femeie -epocă glacială 

Departe, rece, a tutror, străină 
Și nebunia- mi cânt, în versuri, cu sfială 
Și-ți cânt vinovăția ce n-are nici o vină ... 

Eu te iubesc femeie a primului meu foc 
Păzit cu strășnicie în peșteri mohorâte 
Te mai iubesc femeie a mutului noroc 
Ce l-ai adus iubindu-mă - știindu-te iubită... 

Eu te iubesc femeie a viacului de bronz 
A primelor razboie purtate pentru ține 
A primului colac de grâu râșnit din orz
Și-a primului lătrat neîmblânzit de câine... 

Eu te iubesc femeie a triștelor milenii 
Pentru neprihănirea jertfitului Hristos 
Și pentru modestia de-ami naște numai jenii 
Când parcă , iată parcă...când gata , nu mai pot ...

Eu te iubesc femeie , din viac cu internet 
Că ai rămas aceiași- epocă glacială 
Prin recele tenebrului încerc să depășesc 
Ferbintele iubirii din strofă mea banală... 

Și te urăsc femeie a viacului facebook 
Ce îmi transformi iubirea în byt-uri virtuale 
Și nu mai pot pe nimeni pe viu să mai seduc 
Și nu te mai pot duce în pături glaciale...

23 mai 2012
Moscova

PLEOAPE ȘI LUMINI de Stefan Oana Valentin

Îmi place mult

să mă joc de-a baba-oarba
în ochii tăi dulci de căprui
să te găsesc doar când clipești
încolăcindu-mi gândurile
după licărul irișilor tăi 
frenetici.

Sa ne căutăm umbrele vii 
după ecoul pulsului din tâmple
apoi să cădem obosiți pe gânduri
fiecare pe ale celuilalt
într-o simfonie de brațe ostoite 
de atâtea mângâieri de pleoape
și lumini.

24 05 2012
ȘTEFAN OANĂ

Eu sunt român de Iurie Osoianu

Eu sunt român de obârșie 

Părinții mei au fost români 
Bunicii , strabuneii 
Cum naiba , să trăiesc, eu 
Cu prezumptia vinovăției 
Ce mi-o împută veșnic fariseii?!! 

Am obosit să strâng mereu atîtea stări civile 
De nașteri 
De botezuri 
De deces 
Am obost să stau atîta-n rând după ștampila 
Că-mi curje-n vine sanje românesc 
Am obosit să stau la cozi prin consulate 
Și nici arginți, eu nu mai am că să plătesc 
Pentru străine cosecinte de tratate 
Legiferate-n pașaportul românesc. 

Hristoase, astăzi, când în Basarabia-i Ispasul 
Și te înalți ca-n mii de ani până acu la cer 
Tu roagă pentru mine Dumnezeul -Tată 
Să scoată de pe Prut cortină grea de fer 
Mai roga pentru mine ca cumva să facă 
Să nu mai umblu-atîta să cerșesc 
Un drept al meu , ce-mi aparține pe dreptate 
Lejiferat în pașaportul românesc 
-De-a mă simți român , cu acte-n regulă , acasă 
Și în Bujeac și în Carpatul strămoșesc 

Eu sunt român de obârșie 
Părinții mei au fost români 
Bunicii , strabuneii 
Cum Doamne , să trăiesc, eu 
Cu prezumptia vinovăției 
Ce mi-o imputa veșnic fariseii?!! 

23 mai 2012
Moscova