În ploi tăcute zdrenţuite,
Îmi face liniştea popas,
Cu gândurile rătăcite...
Mă sting şi eu cu-n ultim glas.
Mai mor o tomna după tine,
Frumoasa mea, icoana mea,
Căci amintirile-s preapline,
De noaptea ta de catifea.
Şi-mi plâng ecouri spre uitare,
Aş da cocori pe-o amnezie,
Să fiu acum o mare, mare,
Tu să-mi fii vânt, să-mi fii vecie.
Şi-aşa cu ochii-nchişi în grabă,
Să uit al lumii greu pustiu,
Cântând din tine ultima silabă,
Fără iubirea ta... de ce–aş fi viu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu