Nu-mi spune de Veronica Simona Mereuta

că sunt frumoasă
tocmai atunci când oglinda mea
e păianjen şi pânză în singurul loc

ales întunecat anume
să-mi odihnească neliniştea
de-a mă fi născut
nehotărâtă înainte de toate
care ştiu să se înalţe drept

că am înţelepciunea unui stejar trudit
de gerul fiecărui cerc luptând
către rotund de rod
către neasemuit de al luminii
străbătând fotosintetic singurul adevăr
cunoscut la fel de lumină
cum şi de securea pândă
a eclipsei
bucuria nebunilor ce nu pricep
că liniştea e semn de furtună
toană de neant ce nu recunoaşte
tovărăşia zenitului
(cică e doar o epocă de tristă rememorare)

că nu te iubesc până acolo unde ai avea
răgazul de-a mă aşterne "bun de tipar"
glasul doar mie se supune
mai ştii...?!
a ta e glăsuirea din fiece nelinişte
ce nu va căpăta un nume!

11.10.2012
Vero